Sari direct la conținut

Temperaturi de până la 39 de grade în București, în următoarele zile

HotNews.ro
Canicula si disconfort termic accentuat in Bucuresti. Foto: Agerpres
Canicula si disconfort termic accentuat in Bucuresti. Foto: Agerpres

Valul de căldură se va menţine în Bucureşti, în următoarele zile, când temperaturile vor urca până la 39 de grae, arată prognoza publicată joi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 august, ora 10:00 – 17 august, ora 9:00, în Capitală va fi caniculă, disconfort termic accentuat şi indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil ziua, dar va deveni mai mult senin seara şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă va oscila între 37 şi 39 de grade, în timp ce minima va fi de 22 de grade.

ANM a emis, joi, avertizări cod roşu, cod portocaliu şi Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile în cea mai mare parte a ţării.

INTERVIURILE HotNews.ro