Temperaturile scad până la -22 de grade. Vreme deosebit de rece în acest weekend în România
Vremea se menține geroasă în România, pe fondul unui val de aer polar care va aduce sâmbătă și duminică temperaturi minime până la valori de -22 de grade în depresiuni, a anunțat Elena Mateescu, directoarea ANM, la Antena3.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă sunt așteptate temperaturi minime de -20 de grade. În București, minima va fi de -17 grade.
„Sâmbătă dimineața și duminică dimineața, când va fi posibil să atingem vârful acestui episod de ger, minimele vor fi de minus 20 – minus 22 de grade în depresiuni”, a spus Elena Mateescu.
Meteorologii au anunțat că gerul mai ține până pe 3 martie, după care urmează trei săptămâni cu temperaturi peste cele normale perioadei din calendar.
Potrivit prognozei ANM, sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de rece în sud, în est şi pe arii restrânse în centrul ţãrii, iar noaptea va fi ger în majoritatea regiunilor. Cerul fi mai mult senin, exceptând Carpaţii Meridionali şi zona subcarpatică a Olteniei, unde în prima parte a intervalului vor fi înnorări temporare şi cu totul izolat, posibil, fulguieli.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sudul Banatului şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 7 grade, iar cele minime în general între -20 şi -3 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe suprafeţe mici se va produce ceaţã ce va depune chiciură.
Duminică, în țară vremea va fi în continuare deosebit de rece în regiunile sudice şi sud-estice precum şi în depresiuni, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării.
Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 8 grade, iar cele minime în general între -19 şi -4 grade.
Și în București, sâmbătă și duminică vremea se va menține deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă va fi de -17 – -13 grade.
Foto: Dreamstime
