Tensiuni în PNL. Lideri ai partidului nemulțumiți de negocierile din coaliție au forțat un puci împotriva lui Orban. Ce s-a întâmplat în final. UPDATE
Înțelegerea parafată de Ludovic Orban și șefii USRPLUS și UDMR a stârnit nemulțumiri în tabăra liberalilor, lideri ai partidului, printre care Rareș Bogdan și Robert Sighiartău, nefiind de acord cu cedarea ministerelor Dezvoltării și Fondurilor Europene.
Potrivit unor surse liberale, aceștia au încercat convocarea unei ședințe a conducerii partidului în această seară în condițiile în care un astfel de demers poate fi făcut doar de președintele partidului.
De altfel, Ludovic Orban își anunțase colegii că va avea o astfel de discuție cu ei la finalizarea negocierilor cu USRPPLUS și UDMR cel mai probabil duminică.
Potrivit acelorași surse, Bogdan și Sighiartău s-au folosit de sistemul de SMS al partidului pentru a transmite mesajul de convocare a BPN-ului, încercând astfel un puci vizându-l pe Ludovic Orban, care se afla în tot acest timp la negocierile cu USR-PLUS și UDMR.
Astfel, prin sms-ul trimis prin secretariatul general al partidului se spunea că se convoacă ședința Biroului Politic Național (BPN) la ora 19.00.
Ulterior, Ludovic Orban a transmis și el un mesaj prin care preciza că BPN va fi convocat la finalul negocierilor din Coaliție, adăugând că ședința convocată pentru sâmbătă seară nu a fost făcută în mod statutar întrucât era nevoie să o facă președintele partidului.
Ulterior acestui mesaj, de la secretariatul general al partidului, liderii din teritoriu au mai primit un sms în care sunt informați că ședința convocată inițial se amână pentru o dată ulterioară deoarece negocierile nu s-au terminat.
Potrivit unor surse liberale, Rareș Bogdan și Robert Sighiartău ar fi făcut un pas înapoi deoarece nu au reușit să formeze o masă critică în partid.
În aceste condiții, discuțiile din coaliție, suspendate până la lămurirea situației din tabăra liberalilor, s-au reluat.