Tensiunile se amplifică în Kosovo. Două puncte de trecere a frontierei au fost închise
- Andrei Georgescu
Kosovo a anunţat sâmbătă că a închis două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după ce protestatari de pe teritoriul sârb au blocat parţial drumurile şi au obligat pasagerii cu documente kosovare să se întoarcă, în semn de protest faţă de noile tensiuni recente din nordul volatil al fostei provincii sârbe devenite independente, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Un mic grup de protestatari s-au adunat la câţiva kilometri în interiorul Serbiei, în apropierea a cel puţin trei puncte de trecere a frontierei cu Kosovo, şi verificau dacă şoferii aveau documente de călătorie emise de Kosovo.
„Grupuri de extremişti mascaţi din interiorul teritoriului sârbesc îi opresc selectiv şi cu o abordare fascistă pe cetăţenii care folosesc Serbia ca punct de tranzit”, a declarat ministrul de interne din Kosovo, Xhelal Svecla, pe pagina sa de Facebook, anunţând închiderea punctelor de trecere din Merdare şi Bernjak.
Alte patru puncte de frontieră au rămas deschise.
Grupul a protestat faţă de acţiunile recente ale Pristinei din nordul Kosovo, locuit în principal de etnici sârbi, care a închis instituţiile paralele conduse de Belgrad. Aproximativ 50.000 de sârbi trăiesc în această zonă şi, la fel ca Serbia, nu recunosc independenţa Kosovo. Ei consideră Belgradul capitala lor.
În ultimii doi ani, nordul Kosovo a cunoscut cele mai grave tensiuni etnice de când ţara cu majoritate albaneză şi-a declarat independenţa în 2008, după o revoltă de gherilă de ani de zile împotriva regimului represiv sârb.
Deşi Kosovo este recunoscut de mai mult de 100 de ţări, Serbia consideră că face parte din teritoriul sârb. Belgradul acuză guvernul central din Kosovo că încalcă drepturile etnicilor sârbi şi neagă acuzaţiile de provocare a conflictelor în interiorul graniţelor vecinului său.