Terenul de la Romexpo, o nouă scânteie de scandal în Coaliție / Barna: ”Practic este un Moş Crăciun imobiliar”
- Redactia Hotnews
Vicepremierul Dan Barna a anunţat că USR PLUS nu este de acord ca statul să se transforme într-un „Moş Crăciun imobiliar” şi să ofere un cadou de 400 milioane euro, prin terenul de la Romexpo, transmite News.ro. El a adăugat că USR PLUS este deschis la dialog, însă „trebuie găsită o soluţie astfel încât statul să beneficieze de imobilele de care dispune”.
„A fost abordat subiectul Romexpo pentru că vrem să fim foarte clari şi reiterez o poziţie pe care Biroul Naţional a confirmat-o şi astăzi – dezvoltarea României nu se poate face prin devalizarea statului. Trebuie să încetăm cu acest mecanism de a oferi cadouri, nu putem oferi 400 milioane euro cadou unei instituţii private pentru perspectiva unui proiect de dezvoltare, probabil necesar şi util, fără îndoială, pentru România. Trebuie să existe o valorificare, un beneficiu şi pentru statul român. E de neacceptat ca statul român să nu primească niciun ban şi să ofere din proprietatea sa un cadou de cel puţin 400 milioane euro în Bucureşti şi alte imobile care nu sunt nici măcar inventariate în momentul de faţă, prin efectul acestei legi, practic urmând ca toate imobilele aflate în folosinţa Camerelor de Comerţ în întreaga ţară să devină proprietatea acestor Camere de Comerţ”, a afirmat Dan Barna, la finalul şedinţei de luni a Biroului Naţional al partidului.
El a mai spus că USR PLUS nu susţine acest mecanism prin care statul face astfel de cadouri.
„Practic este un Moş Crăciun imobiliar prin care statul se transformă referitor la aceste imobile, un lucru pe care USR-PLUS nu are cum să îl accepte. Vom rămâne foarte fermi pe această poziţie. Suntem deschişi la dialog, dar trebuie găsită o soluţie astfel încât statul să beneficieze de imobilele de care dispune şi nu e vorba doar de Camere de Comerţ, e vorba şi de diverse culte care, având terenuri sau imobile în folosinţă, sunt iniţiative legislative prin care ar urma să le fie oferită proprietatea în mod gratuit. Este un mecanism pe care USR PLUS nu îl susţine. Statul trebuie să îşi valorifice imobilele”, a completat Barna.
Senatoarea USR PLUS Silvia Dinică a acuzat, vineri, că sunt făcute presiuni pentru a adoptarea rapidă a proiectului de lege prin care statul cedează un teren din Bucureşti care valorează sute de milioane euro. Ea a precizat că a propus o dezbatere şi o consultare a Consiliului Concurenţei, însă senatoarea PNL Iuliana Scântei „a depus la Biroul Permanent al Senatului o adresă prin care mă acuză de blocarea activităţii Senatului pentru că nu am dat raport legii şi, mai mult, cere scoaterea Comisiei Economice de la raportul pe această lege, pe motiv că această comisie nu are competenţa necesară pe subiect”.
În replică, preşedinta comisiei juridice, senatoarea PNL Iuliana Scântei a respins duminică acuzaţiile aduse de către senatoarea USR PLUS Silvia Dinică potrivit cărora ar face presiune în favoarea unor grupuri de interese imobiliare în cazul legii privind transferul cu titlu gratuit al unor terenuri către Camera de Comerţ, cunoscută publicului ca Legea „Romexpo”.
„Silvia Dinică anunţă că a invitat la masa discuţiilor din Parlament oameni de afaceri cu interese directe în proiectul RomExpo. Personal, am respins orice intervenţie din partea unor grupuri de interese imobiliare care au dorit să participe la dezbaterile din Comisia juridică, întrucât consider că garantarea proprietăţii statului asupra acestor terenuri este obligatorie şi nu poate face obiectul unor negocieri”, mai spune Scântei.
Pe 31 martie, președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007. Actul normativ prevede transmiterea cu titlu gratuit Camerei de Comerț și Industrie a României a terenului de 46 hectare de la Romexpo. Astfel, Camera de Comerț ar putea să se asocieze cu dezvoltatorii Iulius Mall și să construiască 14 turnuri în curtea Romexpo.