Sari direct la conținut

Tertipul folosit de Vladimir Putin să introducă legea marțială în întreaga Rusie

HotNews.ro
Vladimir Putin semnand un decret, Foto: Maksim Blinov / Sputnik / Profimedia
Vladimir Putin semnand un decret, Foto: Maksim Blinov / Sputnik / Profimedia

Președintele Vladimir Putin a folosit miercuri un tertip care permite de facto introducerea legii marțiale în întreaga Rusie, lăsând însă acest lucru în seama autorităților locale în majoritatea țării.

Istoricul Mark Galeotti, considerat unul dintre cei mai proeminenți experți pe probleme legate de Rusia, explică într-o serie de postări făcute pe pagina sa de Twitter că Kremlinul a publicat de fapt două decrete în urma întâlnirii televizate dintre Putin și Consiliul de Securitate al Rusiei.

Galeotti notează de asemenea că în comentariile sale făcute în cadrul întâlnirii Putin a catalogat măsurile drept un răspuns față de „terorismul regimului de la Kiev”, despre care a afirmat că „refuză să recunoască voința și alegerea oamenilor” din teritoriile pe care le-a anexat în urma unor pseudo-referendumuri organizate în Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Primul decret semnat de Putin miercuri, cel anunțat și în timpul comentariilor sale transmise la TV, este destul de scurt și direct: el introduce legea marțială cu toate lucrurile pe care le implică în teritoriile din cele 4 regiuni pe care Moscova afirmă că le-a anexat, deși nici măcar nu le controlează în totalitate.

Însă potrivit lui Galeotti, al doilea decret publicat de Kremlin, cel privind „Măsurile luate în Entitățile Constituante ale Federației Ruse în Legătură cu Decretul Președintelui Federației Ruse de pe 19 Octombrie 2022, Nr. 756”, este ma interesant.

Ce prevede al doilea decret semnat de Vladimir Putin

Istoricul explică că acesta introduce un fel de lege marțială „light” în regiunile Crimeea, Krasnodar, Belgorod, Breansk, Voronej, Kursk și Rostof, permițând introducerea orelor de stingere, controlul deplasării populației, măsuri de strămutare temporară și dreptul de a impune regimuri militarizate asupra anumitor industrii.

„Nu mai e cazul să menționăm că lasă loc de abuzuri masive”, subliniază Mark Galeotti.

Însă acest decret prevede de asemenea sporirea măsurilor de securitate în toate districtele federale din centrul și sudul Rusiei, și introduce unele mai puțin serioase în toate celelalte.

„Cu alte cuvinte, anumite niveluri ale reglementărilor privind starea de urgență se aplică acum în întreaga Rusie”, explică istoricul.

El spune că rămâne de văzut ce va însemna acest lucru în practică, decretul fiind scris în așa fel încât să sugereze că măsurile sunt pentru sporirea puterilor autorităților locale.

Kremlinul lasă legea marțială la latitudinea autorităților locale

„Va fi interesant de văzut cine le va folosi așa cum vrea Moscova, cine va încerca în esență să le ignore și cine le va folosi să deturneze fonduri și mai asiduu”, mai notează Galeotti, adăugând că primarul Moscovei Serghei Sobianin a anunțat deja că în prezent nu intenționează să invoce puterile prevăzute în decret.

„Acest lucru este interesant întrucât Putin i-a cerut lui Sobianin, care conduce comisia Consiliului de Stat privind autoritățile municipale să lucreze alături de Administrația Prezidențială în vederea supervizării implementării decretului”, explică Mark Galeotti.

El amintește de asemenea că Sobianin a anunțat luni că mobilizarea s-a încheiat în Moscova.

„Sarcinile pentru mobilizarea parțială, stabilite pe baza decretului prezidențial și a instrucțiunilor Ministerului Apărării, au fost îndeplinite în totalitate. Punctele de adunare a persoanelor mobilizate se închid pe 17 octombrie 2022, la ora 14:00. Citațiile trimise în timpul procesului de mobilizare la locul de reședință și la întreprinderi își încetează valabilitatea”, a anunțat Sobianin în urmă cu două zile pe blogul său.

Revenind la decretul lui Putin, Galeotti subliniază cât de important este acesta.

„Îmi amintește de răspândirea treptată a legii marțiale prin măsuri extraordinare în ultimii ani ai țarismului, astfel încât în 1917 majoritatea țării ajunsese să fie ‘extraordinară’. Nu e un precedent grozav”, conchide acesta.

Urmărește ultimele evoluții din a 238-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro