Sari direct la conținut

Testarea obligatorie a profesorilor: Sindicatele amenință că dau Guvernul în judecată dacă profesorii vor fi obligați să plătească testele

HotNews.ro
Proteste profesori, Foto: Agerpres
Proteste profesori, Foto: Agerpres

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” avertizează Guvernul României că va ataca în justiție „orice act prin care angajații din învățământ vor fi obligați să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19”, precizează un comunicat de presă.

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat miercuri seară că medicii, profesorii sau militarii sunt categoriile care ar putea fi obligate să se vaccineze sau să se testeze săptămânal pe banii lor. „Cert este că trebuie sau vaccinare obligatorie și în cel mai rău caz testarea obligatorie cel puțin o dată pe săptămână. Una din acestea două trebuie să fie. Statul îți oferă vaccinul gratuit, ai acces la el deja de câteva luni, poți să te duci oriunde să te vaccinezi. Dacă ai ales să nu o faci, atunci te testezi”, a spus Arafat la Digi 24.

Ce afirmă cele două federații sindicale:

  • „Înainte să aplice o astfel de măsură, prin care să oblige angajații din învățământ care nu s-au vaccinat împotriva COVID 19 să-și plătească testele, domnul prim-ministru ar trebui să lectureze Codul Muncii, care, la art. 175 alin (4) prevede că: „Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați“.
  • Ținând cont de acest articol, și nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătății angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator.
  • În plus, Guvernul și-a asumat, încă din martie 2021, să vaccineze 70% din populație, cifră care conducea la imunizarea de masă. „Obiectivul nostru este ca până la finalul lui septembrie să vaccinăm 10,4 milioane de români, asta înseamnă 70% din populația activă, ceea ce înseamnă că trecem în partea cealaltă a pandemiei”, declara pe 16 martie a.c. premierul Florin Cîțu.
  • Dacă Guvernul își respecta obiectivul și, prin campaniile publice, determina 70% din populația României să se vaccineze, ajungeam la imunizarea de masa iar astăzi nu mai eram sub amenințarea acestui val 4. Eșecul guvernanților nu trebuie decontat de angajații din învățământ.
  • Având în vedere cele prezentate mai sus și ținând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajații din învățământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât și imoral.”

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu, declara miercuri dimineață că va discuta cu premierul despre o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

Câți profesorii s-au vaccinat

Săptămâna trecută, Ministerul Educației a făcut publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar (de stat) și din sistemul de învățământ superior (de stat și privat).

Astfel, din totalul de 317.531 angajați ai sistemului național de învățământ s-au vaccinat 193.430 de persoane, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%.

Față de ultima raportare se înregistrează un plus de 8257 de persoane vaccinate în sistemul național de învățământ.

Vineri, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că a fost depășit pragul de 15% elevi vaccinați.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro