Sari direct la conținut

Testări pentru HIV/SIDA și hepatita B și C, decontate pentru gravidele neasigurate de la 1 iulie

HotNews.ro
HIV, Foto: Freepik.com
HIV, Foto: Freepik.com

Testele pentru HIV/SIDA și virusul hepatic B și C se decontează pentru femeile gravide neasigurate, de la 1 iulie, a declarat miercuri directorul general adjunct al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Iulia Stoea. 

Până la data de 1 iulie, decontarea acestor testări era posibilă numai în cazul gravidelor asigurate, potrivit declarațiilor făcute de Stoea.

„Este o noutate începând cu data de 1 iulie intrarea în vigoare a testării pentru HIV-SIDA la gravidele care nu fac dovada calităţii de asigurat. Până la această dată în cadrul sistemului se decontau aceste testări numai pentru gravidele asigurate. În ceea ce priveşte prevenţia la nivelul medicului de familie, este reglementată prevenţia tuturor bolilor cu transmitere sexuală ca şi componentă a consultaţiei de prevenţie începând din adolescenţă. În cazul supravegherii gravidei, medicul de familie recomandă printre alte investigaţii necesare şi poate elibera un bilet de trimitere pentru testarea HIV. La fel, în cadrul consultaţiilor de planificare familială acordate de medicul de familie se recomandă pentru gravide testarea HIV”, a spus directorul din CNAS, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, în ambulatoriul de specialitate şi în spitalizarea de zi sunt reglementate servicii de diagnostic referitoare tot la gravidă – supraveghere unei sarcini normale, servicii care cuprind consultaţii de specialitate, mai multe investigaţii de laborator, cât şi testarea pentru HIV-SIDA.

De asemenea, pentru bolnavii confirmaţi cu HIV-SIDA se permite accesul direct în ambulatoriul de specialitate fără bilet de trimitere, la fel şi la serviciul de spitalizare de zi pentru monitorizarea afecţiunii. „Acestea sunt serviciile specifice decontate de sistem”, a spus Iulia Stoea.

Ea a menţionat că pentru persoanele neasigurate nu este reglementat un pachet minimal de servicii paraclinice.

„Aceste persoane în general nu au acces la testare în ambulatoriu. În aplicarea Legii 95 de la 1 iulie persoanele neasigurate au dreptul la testare pentru virusul hepatitic B, C şi HIV-SIDA doar la gravidă”, a arătat directorul din CNAS.

Datele furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România în vara anului trecut arătau că ​17.923 de persoane infectate cu virusul HIV trăiesc în țara noastră.

INTERVIURILE HotNews.ro