The Guardian despre alegerile din România: „Georgescu susține că România ar putea beneficia de înțelepciunea rusă”
„De la ieșirea din comunism în 1989, România a evitat în mare măsură naționalismul”, scrie ziarul britanic The Guardian, dar această epocă se poate încheia chiar în aceste zile.
Într-o cronică a alegerilor parlamentare de duminică, The Guardian scrie că, la prima vedere, PSD a reușit să se instaleze în frunte. Însă asta nu rezolvă decât într-o oarecare măsură problema, cred jurnaliștii britanici.
„Pe fondul furiei generalizate a alegătorilor cu privire la costul vieții și a unei moșteniri de corupție în rândul partidelor principale, observatorii au afirmat că extrema dreaptă, condusă de AUR, ar putea beneficia cel mai mult de pe urma confuziei, care a afectat și mai mult încrederea în instituțiile statului”.
„România are cea mai mare proporție de persoane expuse riscului de sărăcie din UE, cea mai mare rată a inflației din blocul comunitar și cel mai mare deficit bugetar”, arată The Guardian.
„Partidele de extremă dreapta s-au folosit de sprijinul puternic acordat de România Ucrainei pentru a alimenta temerile că războiul s-ar putea extinde dincolo de graniță dacă țara nu își oprește sprijinul, precum și pentru a stimula resentimentele legate de presupusul tratament preferențial pentru refugiații din Ucraina”.
The Guardian îl descrie pe Călin Georgescu drept un exponent al extremei drepte. „Georgescu a cerut încetarea războiului din Ucraina, a negat existența Covid-19, a descris doi fasciști români din perioada celui de-al doilea război mondial drept „eroi naționali” și a susținut că, în domeniul afacerilor externe, România ar putea beneficia de „înțelepciunea rusă”.