„Timbrul Cicero“ - Jurnal live de la Eurovision 2007

„Roger Cicero – ziua a treia, marti 8 mai. In finlandeza „paiv?? kolme, tiistai, toukokuu kahdeksan“. Chiar a treia zi? Mi se pare ca sunt aici de doua saptamani, asa plina e fiecare zi. Iarasi incepe dimineata cu o femeie in camera. O nordica serafica, cu bratele ca niste burghie. A adus masa de masaj rabatabila si imi rezolva junghiul din umar. Aauu…dar sunt din nou fit.

Ora aceasta a trebuit sa mi-o fur din program, deci apoi fuga-fuga la masini pentru verificarile de sunet din Euroclub. E o sala veche si minunata, chiar in City, langa Arena Helsinki, centrul de presa si al treilea punct de lucru al caravanei Eurovision Song Contest. Asta-seara cant aici, pentru a da posibilitatea fanilor ESC si presei internationale sa auda si alte piese de-ale mele. Insa, pana atunci, un interviu dupa altul. Vin din ce in ce mai multe intrebari.

Katharina, Iris si Sabine imi impart timpul de interviuri in tact de 5 minute. Pur si simplu nu se poate mai mult. Si doar am impartit mai mult de 1.000 de mape de presa cu interviuri pregatite, pe CD- audio si DVD in germana si engleza, pe care le-am pus in „custile porumbeilor“ (casutele postale ale jurnalistilor). Un regat pentru o intrebare!… care a mai fost pusa de o suta de ori si i s-a raspuns tot atat de des.

Dupa-amiaza, din nou repetitii in Arena Helsinki. Cele trei rusoaice, care repeta intotdeauna inaintea mea, si-au schimbat complet costumatia. Ieri erau fetitele fierbinti cu alarma la sfarcuri, azi sunt incheiate pana la gat, ca niste maicute sau scolarite silitoare. Foarte rafinat! Trebuie insa sa le-o iau inainte.

Din fericire azi mi-am putut monta propriul microfon Sennheiser, acesta da vocii mele adevarata stralucire. Microfonul e parte din mine, ca si Palaria!

Dupa repetitii, din nou intrebari de la jurnalisti. Conferinta de presa e moderata incantator si competent. Inainte ca reporterul sa puna intrebarea, trebuie sa isi spuna numele si din ce tara vine. Moderatoarea da indicatia hostess-elor sa dea microfonul „Doamnei in verde“ din randul 10. Persoana cu par lung se ridica si cuvanta barbateste, cu voce de bas. Izbucnesc aplauze.

Urmatorul se prezinta clar de la inceput. „Ma numesc Anton Chirinow (sau cam asa ceva) din Azerbaidjan si sunt foarte masculin!“ Intr-adevar, la cele 120 de kilograme ale sale, era greu de trecut cu vedere detaliul.

Raspunzand in engleza la o intrebare, imi permit o gluma. „Primul meu contact cu muzica a fost inca din…burta mamei mele!“ Deoarece atmosfera e asa de relaxata, mai cant si un cantec popular finlandez. Melodia e cunoscuta si in Germania, sub titlul „ O fecioara merge la joc“. Nu-i totul improvizatie, textul finlandez mi-l scrisesem dinainte. Poate ca, undeva in Europa, aduce si asta un punct de simpatie.

Oferta culinara din culise e slabuta, de aceea plecam repede la un restaurant Sushi. Insa intai trebuie sa scot ceva bani de la banca, Helsinki e o vizuina scumpa. Insa bancomatele finlandeze functioneaza dupa alte reguli decat cele obisnuite, sau poate ca am de a face cu aparatul de pontat al angajatilor bancii. Cert este ca bani n-am putut scoate.

Spectacolul din Euroclub a mers ca pe roate. Cant trei hituri din album si o melodie a lui Prince, „How come that you dont call me anymore“, cu doua octave mai sus ca de obicei, in maniera exaltat-dramatica a lui Prince. Fanii -intre care Georg Uecker cu o barba de trei zile- ma asculta cu placuta mirare, caci nu-mi stiau stilul asta.

Iar oaspetii internationali, care nu ma cunosteau deloc in afara de cantecul de la Eurovizion, au aplaudat frenetic, aducand marcaj Germaniei.

Cantareata olandeza Edsilia Rombley, care are o voce necrezut de buna, lanseaza brusc ideea unui duet…insa nu vrem sa ajungem prea tarziu la hotel, iar atmosfera e deja supraincarcata. Poate ca vom canta candva impreuna, ne-am schimbat adresele. Trebuie insa sa-mi ingrijesc vocea, in ciuda ratiei zilnice de ceai de gat.

La Helsinki mi-am propus ceva. Sansele imi urca zi de zi, e evident ca suntem plasati sus in prognoze. Oglinda adrenalinei, in cadrul echipei mele de consilieri, creste si creste. Sunt inca destul de relaxat, insa iau in serios orice observatie, ma bucur de orice compliment si savurez intalnirea cu asa multi muzicieni buni.

Ce sta maine in program: Yoga, mic-dejun in camera – am invatat asta de la Jane Comerford de la Texas Lightning – peste tot si in orice clipa esti sub observatie. Deci nu te poti afisa pur si simplu in tricou si pantaloni de jogging la bufetul de mic dejun.

La 11.00 verificarea programului zilei cu Jessica, la 11.30 check-ul mediatic cu Elfi, iar la 12.00 un tur de oras in autocarul jurnalistilor. Insa nici o repetitie, nici o conferinta de presa, nici un party: De necrezut! Dar precis ii vine ceva in minte echipei mele promotionale, cu ce mi-ar putea ocupa timpul.

Te poti baza pe ea…desi mi s-a spus ca „Trebuie sa te si relaxezi din cand in cand!“ Ha, ha, ha!

Finlandezii bat moneda

Ziua a 4-a, 10.05.07. Dupa micul dejun, facem un tur de oras cu un grup de jurnalisti, fotografi si echipe de filmare. Nu e chiar cald, insa soarele straluceste si putem vedea ceva mai mult din Helsinki decat autostrada spre Arena. Orasul are o aroma proaspata, cu fatade simple de case, la care parca nu se potrivesc grozav catedralele pompoase.

Una dintre ele seamana cu Domul Francez din Berlin, cealalta este cea mai mare biserica rus-ortodoxa a Europei. E minunata si as mai fi zabovit acolo, insa pe reporteri nu-i intereseaza bisericile.

Deci pornim repede spre o piateta cu produse traditionale finlandeze. E foarte amuzant. Colegii mei de trupa cumpara niste caciuli uriase de blana. Eu nu, nu-s chiar pe gustul meu. Iau insa o gustare -pestisori pane, direct din tigaie- fenomenal de gustosi! In finlandeza, pestii se numesc Muikko.

Un tip in varsta imi strecoara in mana moneda comemorativa a independentei Finlandei, independenta de rusi dobandita acum 90 de ani. O bat pe nicovala din piata si-mi fac din ea o amuleta plata. Al treilea talisman, nu strica! Pentru Kathrin cumpar un ren mititel de plush, cu nas rosu, pe care o sa i-l pun pe perna cand vine.

In rest…bunul Dumnezeu are mult de lucru in parohia Helsinki zilele astea, caci cu siguranta multi dintre artisti isi trimit rugaciunile catre ceruri: participantii a 28 de natiuni trebuie sa se califice pe cele 10 locuri de start din finala din 12 mai. Tin pumnii olandezelor, lui DJ Bobo si in mod spezial lui Eric Papilaya din Austria. Si Israelul a fost tare! Sa speram ca ne vom revedea cu totii la finala.

Tandalesc prin oras…peste tot se vad scene cu ecrane enorme. Transmisiunile TV pe strada se fac la o temperatura de 5-8 grade. Dar finlandezilor nici nu le pasa. Nu tremura de frig nimeni, caci toarta lumea e in febra Eurovisionului. In magazinul Stockmann se afla un stand plin cu tricouri, pulovere cu gluga si tot felul de articole promotionale.

Insa lupta cea mare se da la bilete. Chiar si biletele la repetitii sunt epuizate, ca sa nu mai vorbim de finala. Un bilet la finala costa 200 de Euro, pe piata neagra pretul a crescut la peste 1.000 de Euro.

Intors la hotel, am o surpriza grozava: Katharina imi pune in mana primul set dintr-o serie de timbre cu chipul meu. Timbrele sunt valabile pentru carti postale si scrisori simple, in toata Europa. O idee fermecatoare a postei finlandeze, care a ales un motiv fotografic mai vechi de-al meu, de culoare inchisa, cu palarie neagra.

Arat de-a dreptul…ca un functionar public! Desigur ca ne comandam cu totii o gramada de timbre. Prima carte postala o trimit lui Kathrin si sper sa ajunga pana la plecarea ei din Hamburg. Vineri e si ea aici.

Dupa-amiaza trece, ca de obicei, cu interviuri. Dupa cina intr-un restaurant spaniol, mergem la receptia data de suedezi. Pe cand intru, ZDF (n.r. TV de stat german) tocmai filma trupa suedeza „The Ark“, care se repede la mine sa ma felicite. „Anul acesta, fiecare incearca sa fie altfel, insa toti in acelasi fel. Tu chiar ca esti altfel!“ imi zic ei.

Sa fii perfect pe scena e treaba organizatorilor Eurovision Song Contest (ESC). Sa iei parte la tot tumultul, petrecerile si receptiile care se dau, e favorul ESC. E placut sa intalnesti atatia colegi si artisti buni, mai degraba ai face toata noaptea cu ei un chef tare.

Insa cu ceva nu ma voi putea obisnui niciodata: vrei pur si simplu sa asculti muzica sau sa schimbi o vorba cu cineva – cand esti atacat de un brat, care, daca e feminin, te prinde de talie, daca e masculin, te ia de umeri. Apoi urmeaza obligatoriu o POZA cu FAN si zambetul de rigoare. Blitz si klick – apoi bratul te lasa si se retrage ca ars.

Rar mai schimbi vreo privire, vreo amabilitate sau macar un multumesc cu posesorul/posesoarea lui.

Totul se-nvarte in jurul fotografiei-prada. Sau e timiditate? Cand o sa vin din nou, o sa aduc cu mine un manechin Roger Cicero in marime naturala!“

Decizia o au fanii

Ajunul competitiei, 11.05.07. Ziua a inceput foarte promitator! O stire de agentie se raspandeste ca fulgerul. O echipa de experti de la BBC imi da sansa primului loc! Fiecare din trupa vrea sa imi impartaseasca primul vestea. Insa in holul hotelului se afla si expertii Eurovision Song Contest (ESC).

Ivor Little din Bremen da „eurosong news“ de zece ani, pentru multi aceste stiri ESC sunt „biblia“.

El observa necrutator fiecare evolutie, analizeaza motivele clasarilor bune sau proaste. Insa, din pacate, cauza reala a unui castig sau esec, o afla chiar si el doar „dupa“. Altfel, nu s-ar ocupa in principal de amenajari de iachturi de lux – ca profesie de baza- , ci ar fi insusi proprietarul unui iaht de milioane.

Ivor clatina amuzat din cap, cand Elfi, cu ochi stralucitori, ii strecoara in mana stirea BBC. „Numaratoarea se face dupa show! Decizia o au fanii, nu expertii!“

Dupa alte cateva interviuri si sesiuni foto (ale catelea oare, zilele astea?) am o intalnire cu Lars, Rita si Juliane, din managementul Warner. Ei au deja pe cap palariutele fanteziste pe care le vom inmana maine fanilor. Costumatia lor e in perfecta concordanta cu palariutele si arata teribil de shic. Oare va mai reveni in moda, la scara larga, palaria barbateasca? M-as bucura!

Toti ceilalti sunt trasi la patru ace, caci se merge la Ambasada germana din Helsinki. Excelenta sa, d-l Dr. Hanns Schumacher da o receptie pentru noi si multi nemti, care au afaceri in capitala finlandeza.

Frumoasa locuinta de serviciu are reprezentantul nostru in Helsinki! O vila uriasa direct pe malul marii, in stil arhitectonic scandinav modern. Ambasadorul s-a bucurat enorm de cadoul nostru, o palarie in stilul meu, care ii vine chiar foarte bine.

Nu sunt sigur ca toti musafirii de la receptie imi cunosteau deja muzica. Nu am nici macar certitudinea ca multora dintre ei le place muzica pop. Cand Lutz si cu mine am urcat pe scena, pentru a prezenta amandoi cateva melodii, la inceput reactia a fost atent-politicoasa si am remarcat cu surpriza cum se anima caravana mediatica. Insa, cu „Scoate-ti pantoful!“ i-am prins!“

La Eurovision Song Contest din 12 mai 2007, Roger Cicero (Ciceu) si trupa sa nu canta despre pantofi, nici despre palarii, ci despre femei. Pentru fanii romani, „Frauen regier’n die Welt“ suna cam asa:

Femeile conduc lumea

Colegii de scoala ma luau la misto

Dar pe mine ma durea in cot

Era asa dulce, picioare pana-n git

Un an am tot pandit-o, la cursuri de balet.

Cand…am aflat ca e ecologista

„Nu, multumesc“ pe geaca mi-am cusut

Crezi c-a interesat-o? Nici poveste!

Dar de acum stiu cine in lume-i boss.

Refren: Cum merg, cum stau,

Cum se uita la tine,

Inima si portofelul iti ranesc