Sari direct la conținut

Timisoara: Flash-mob impotriva interzicerii bicicletelor in centru, 5 participanti au primit amenzi

HotNews.ro

Circa 50 de persoane care se opun interzicerii bicicletelor in centrul Timisoarei au participat, sambata, la un flash-mob, intentia lor fiind sa adune cat mai multe amenzi pe care sa le conteste apoi in instanta, iar cinci dintre biciclisti au si fost amendati.

Cei circa 50 de biciclisti s-au adunat, sambata, in jurul orei 16.00, in fata Catedralei Mitropolitane din Timisoara, pentru a participa la un flash-mob impotriva unei decizii a Comisiei de Circulatie din cadrul Primariei, care a interzis mersul pe bicicleta in mai multe zone pietonale din centrul municipiului, transmite Mediafax.

Organizatorii actiunii au declarat ca scopul flash-mob-ului a fost acela de a aduna cat mai multe amenzi pe care sa le conteste apoi in instanta, ei considerand ca decizia Comisiei de Circulatie este ilegala.

Dupa aproximativ jumatate de ora, biciclistii au pornit prin centrul Timisoarei, fie pe biciclete, fie pe langa acestea. Protestatarii au mers apoi in Piata Libertatii, dupa care si-au continuat drumul pe strada Emanoil Ungureanu. La un moment dat, pe strada pietonala Marasesti, biciclistii au fost opriti de politistii locali, care au amendat cinci dintre ei, sanctiunea minima fiind de 630 de lei.

Manifestarea s-a incheiat dupa aproape doua ore in Piata Victoriei, dupa ce biciclistii au hotarat sa se intalneasca in fiecare weekend, in acelasi loc, pana cand actiunea lor va avea succes.

In toamna anului trecut, Comisia de Circulatie din cadrul Primariei Timisoara a interzis accesul biciclistilor pe mai multe strazi din zona pietonala din centrul municipiului, stabilind si amenzi intre 630 de lei si 810 lei pentru cei care incalca decizia. Primarul Nicolae Robu sustinea atunci ca strazile pietonale trebuie sa fie pietonale si ca biciclistii au la dispozitie rute alternative.

„Masura a fost luata ca urmare a nenumarate semnalari din partea pietonilor ca nu se pot plimba nicaieri relaxati in oras, ca multi au fost loviti sau cel putin speriati de biciclete si diverse alte vehicule. Masuri similare au fost luate in toate orasele din lume faimoase prin inaltele lor standarde de civilizatie”, spunea, in septembrie 2015, primarul Timisoarei.

Practic, prin decizia Comisiei de Circulatie din cadrul Primariei Timisoara a fost interzis accesul biciclistilor in pietele Unirii si Libertatii, precum si pe alte strazi din centrul istoric al Timisoarei. In Piata Libertatii exista, insa, o statie de biciclete construita printr-un proiect pe fonduri europene al Primariei Timisoara, de unde doritorii pot inchiria gratuit o bicicleta, timp de o ora, folosind cardul de transport in comun.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro