Tintele candidatilor: administratorii de blocuri si pensionarii
Alina Gorghiu plimba alegatorii prin Parlament / Sursa: Blog Alina Gorghiu |
In prima saptamana de campanie electorala, candidatii s-au axat pe intalnirile stricte cu cetatenii, insa fara presa si fara publicitate. Administratorii de blocuri si pensionarii au fost in cursul acestei saptamani targetul candidatilor pentru Parlament. Intr-o campanie trasa la indigo, candidatii din toate partidele politice au avut aceleasi intalniri pe seara cu presedintii de asociatii la care presa nu a avut acces si le-au oferit pensionarilor excursii la manastirile din imprejurimile Bucurestiului.
Potrivit unui comunicat remis de PSD Bucuresti, candidatul pentru Colegiul 18, sector 4, Doina Burcau, a avut o intalnire miercuri cu presedintii a 150 de asociatii de proprietari din colegiul sau. Locul? Un restaurant din sector 🙂 La intalnire, presa nu a avut acces, staff-ul de campanie interzicand oricarei persoane care nu era administrator sa participe la intrunire.
„Cu aceasta ocazie Doina Burcau isi va prezenta programul politic referitor la reabilitarea termica fara bani de la proprietari”, se arata in comunicatul PSD.
Candidatul PD-L in colegiul 25, Elena Udrea, a avut vineri o intalnire cu presedintii de asociatii din sectorul 6. Contactata telefonic, Elena Udrea a declarat ca intrevederea cu administratorii este intr-un cadru restrans si nu participa presa. Udrea a explicat ca administratorii nu doresc sa fie inhibati de catre presa.
Candidata PNL in colegiul 22, Alina Gorghiu, a demarat intalnirile cu administratorii din sectorul 5 in urma cu patru saptamani. Contactata de HotNews.ro, Alina Gorghiu a declarat ca intalnirile au avut ca scop contactul cu cetatenii si problemele lor .
„Am discutat problemele cu care se confrunta administratorii de bloc si incercam sa le rezolvam prin intermediul unei fundatii si facand petitii catre administratia locala. Este modul de a reprezenta cetatenii din colegiul in care candidez”, a declarat candidata PNL.
De altfel, Gorghiu a declarat ca aceste intalniri se desfasoara saptamanal, iar accesul presei este permis.
Pe site-ul de campanie al lui Dan Voiculescu, care candideaza pentru Senat in colegiul 8 din sectorul 4, este trecut si programul de campanie pentru saptamana 3-7 noiembrie 2008. Aici gasim intalnirea cu asociatiile de locatari.
Contactat telefonic de catre HotNews.ro, coordonatorul evenimentelor de campanie, Alexandra Gordea, ne-a transmis sec ca nu este binevenita prezenta presei la activitatile cu cetatenii. „Va transmitem noi prin intermediul comunicatelor de presa ce s-a intamplat la intrunirile domnului Dan Voiculescu”, ne-a comunicat Alexandra Gordea.
Excursii pentru pensionari
Elena Udrea plimba pensionarii la manastirile din jurul Bucurestiului Foto: Hotnews |
O categorie importanta sunt si pensionarii. Candidatii au mers pe teren, au discutat cu acestia si le-au oferit diverse alternative de comunicare si relaxare. Astfel, la corturile PD-L din Drumul Taberei sunt afisate invitatii in excursii si se ofera bilete de teatru gratuit.
„Organizez pentru dvs, pensionarii din Drumul Taberei, in fiecare sambata si duminica, pelerinaj la manastirile din jurul Bucurestiului. Va invit sa va inscrieti la numarul de telefon….Sunt bucuroasa ca va pot oferi aceasta excursie. Va astept cu drag, Elena Udrea”.
La un cort al PD-L de langa piata Moghioros se ofera bilete gratuite la piesa de teatru „Domnul Sisif”, in regia lui Radu F Alexandru.
Piesa de teatru oferita de PD-L Foto: Hotnews |
Pe corturi este afisul piesei de teatru, iar daca intrebi staff-ul de campanie din cort acestia te imbie sa iti treci numele si numarul de telefon pe o lista.
Dan Voiculescu si-a afisat pe site-ul de campanie oferta pentru pesionari aceleasi gen de excursii: la manastirile din preajma Bucurestiului „.
Prin Fundatia “Dan Voiculescu” pentru Dezvoltarea Romaniei am organizat un sistem de excursii gratuite pentru pensionari. Acestia petrec impreuna o zi in afara Bucurestiului, vizitand zone si obiective turistice din vecinatatea capitalei: Manastirea Caldarusani, Manastirea Tiganesti, Manastirea Vlad Tepes si Palatul Brancoveanu.
La randul, sau Alina Gorghiu a organizat excursii, dar de aceasta data in Bucuresti, la Parlament. „Eu, impreuna cu cativa locuitori din Colegiul 22, suntem vinovatii din a 2-a categorie. Noua ne-a placut. Voi de cand nu ati mai fost in vizita la Casa Poporului?”, scrie pe blogul de campanie candidata PNL.
Luminita Anghel (PSD) la discutii cu pensionarii / Foto: Hotnews |
Candidata PSD Luminita Anghel s-a intalnit vineri cu pensionarii in sectorul 6, Drumul Taberei. Cantareata le-a promis pensionarilor ca va organiza „un club de societate, unde sa se intalneasca si in care acestia sa aiba acces la diverse evenimente si spectacole”. Anghel a vorbit despre invitarea anumitor cantareti si actori care sa le ofere pensionarilor putina relaxare si voie buna.
Probleme cu Casa de Pensii, asistenta medicala, incidente cu administratorii de la blocuri, prezenta cainilor fara stapan – doar cateva din problemele pe care Luminita Anghel le-a promis pensionarilor ca le rezolva.
Staff-ul de campanie a impartit calendare, brosuri, caciuli si fulare rosii cu numele Luminitei Anghel.