Sari direct la conținut

Titularizare 2023. Candidații vor susține doar proba scrisă. Inspecția la clasă nu se mai dă – efect al grevei profesorilor

HotNews.ro
Sală de clasă, Foto: © Chokniti | Dreamstime.com
Sală de clasă, Foto: © Chokniti | Dreamstime.com

Candidații care s-au înscris la concursul național de Titularizare 2023 vor susține doar proba scrisă, nu și inspecția la clasă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerul Educației, pus în dezbatere publică vineri, în cea de a douăsprezecea zi de grevă generală a profesorilor.

Conform Ministerului Educației, concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecția la clasă.

Proba scrisă ar urma să aibă loc în 12 iulie.

În expunerea de motive care stă la baza măsurilor luate în contextul grevei, Ministerul Educației menționează că concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar 2023 ar urma să fie organizat pentru 32.884 de candidați, „în vederea încadrării unităților de învățământ cu personal didactic de predare calificat și asigurării dreptului absolvenților învățământului superior care optează pentru carieră didactică de a se putea angaja în învățământul preuniversitar cu contract individual de muncă”.

Același proiect de OUG prevede că probele de competențe de la Bacalaureat 2023 – care au fost amânate și care ar fi urmat să înceapă din 14 iunie – vor fi echivalate cu mediile din timpul liceului, ca urmare a grevei profesorilor. De asemenea, evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a nu se mai organizează.

Amintim că angajații din învățământ au declanșat greva generală în 22 mai.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro