Sari direct la conținut

Tânărul german rănit la Colectiv, executat silit de fostul său avocat: „Chiar și acum sunt șocat de lucrurile care se întâmplă” / Explicațiile fostului apărător

HotNews.ro
Colectiv, Foto: AGERPRES
Colectiv, Foto: AGERPRES

Avocatul care l-a reprezentat doar în primă instanță pe Marvin Nicodemus, unul dintre dintre tinerii răniți în Colectiv, cere executarea silită a acestuia pentru peste 40.000 euro, „onorariu de succes”. Contractul a fost reziliat de Nicodemus după pronunțarea în primă instanță, iar o decizie definitivă a venit trei ani mai târziu, când tânărul era reprezentat de altcineva.

Supraviețuitor al tragediei de la Colectiv, tânărul german Marvin Nicodemus spune, pentru HotNews.ro, că „încă mai sunt oameni care încearcă să profite de pe urma tragediei” din 2015, când 64 de persoane și-au pierdut viața și alte 146 au fost rănite.

Fostul său avocat, Ion Florin Chivu, a demarat o procedură de executare silită împotriva cetățeanului german, solicitând un „onorariu de succes” în valoare de peste 40.000 de euro.

În acest moment, Nicodemus a depus o contestație la executare, ajunsă în faza apelului.

„Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul MARVIN NICODEMUS, în contradictoriu cu intimatul CABINET DE AVOCAT CHIVU ION FLORIN. Anulează, în parte, executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 83/2022, aflat pe rolul B.E.J. Paviliu Bogdan-Adrian, pentru suma ce depăşeşte valoarea de 40.000 de euro + 19% TVA (47.600 de euro) reprezentând creanța pusă în executare, cât şi pentru suma de 3.058,30 lei reprezentând cheltuieli de executare. Respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată”, se arată în decizia Judecătoriei Sector 2. Tribunalul București va da soluția definitivă în dosar.

Situația pe scurt

În 2016, Marvin Nicodemus, supraviețuitor al Colectiv, a încheiat un contract de asistență juridică cu cabinetul avocatului Ion Florin Chivu, în procesul în care au fost judecați pompierii, patronii, artificierii și funcționarii publici. El a fost parte civilă în acest proces, cunoscut drept Colectiv.

În contractul cu biroul avocatului Ion Florin Chivu a fost stipulat și un „onorariu de succes de 10% + T.V.A, din orice sume obținute în fiecare decizie judecătorească finală, plătibilă în termen de cinci zile de la data emiterii fiecărei astfel de decizii judecătorești finale favorabile clientului.”

Avocata lui Marvin Nicodemus a declarat, pentru HotNews.ro, că tânărul german a încheiat contractul cu biroul avocatului Ion Florin Chivu, cu doi ani și jumătate înainte de decizia judecătorească finală favorabilă. Adică după decizia din prima instanță, în 2019.

„Cabinetul de avocat Ion Chivu prin avocații desemnați l-a asistat și reprezentat pe Marvin Nicodemus exclusiv în cursul judecății de fond a dosarului nr.17008/3/2016. După pronunțarea Sentinței penale nr..1897116.12.2019, contractul a fost denunțat de către client”, potrivit avocatei Mădălina Berechet.

În mai 2020, Cabinetul de avocat Ion Chivu i-a comunicat fostului său client factura pentru achitarea onorariului de succes în cuantum de 40.000 de euro.

Tânărul a formulat contestație la Baroul București „în vederea clarificării aspectului că nu datorează nicio sumă cu titlu de onorariu de succes”.

„Din punctul meu de vedere, este un maxim de abuz, o ilegalitate. Noi am făcut și plângere disciplinară la Baroul București împotriva lui”, a declarat, pentru HotNews.ro, avocata lui Marvin Nicodemus.

„Din moment ce avocatul Ion Florin Chivu nu a contribuit la realizarea efectivă a succesului, este ilegal și imoral să soliciți un onorariu de succes. Repet, contractul a fost denunțat de Marvin Nicodemus cu doi ani și jumătate înainte de decizia judecătorească finală. Ulterior, noi am schimbat strategia la 180 de grade, am făcut demersuri suplimentare, motiv pentru care și despăgubirile au crescut de la 400.000 de euro la peste un milion de euro”, a explicat avocata.

Ce spune fostul său avocat

Într-un răspuns trimis către HotNews.ro, avocatul Ion Florin Chivu susține că e nevoie „să facem distincția între calitatea d-lui. Nicodemus de victimă a incidentului de la Colectiv pentru care acesta a suferit traume psihice și fizice inimaginabile și, pe de alta parte, acțiunea dânsului aici discutată, în calitatea sa de persoană participantă la circuitul civil și care trebuie să se supună unor obligații legale și contractuale”.

„Domnul Nicodemus, la fel ca noi toți, trebuie să-și respecte angajamentele, ideal fiind să o facă de bună voie. Eu și colegii am lucrat mai mulți ani fără nicio plată în afara celei inițiale, întrucât onorariul orar am decis să nu-l percepem, decât pentru ultimul raport de activitate”, a adăugat Chivu.

El susține că, într-o cronologie a cazului, a încheiat contractul de asistență juridică seria B nr. 1182660 cu Marvin Nicodemus pe 30 septembrie 2016. Contractul, contrasemnat și de tatăl tânărului, agrea următoarele onorarii:

  • 5000 eur + TVA pentru studiu inițial dosare și pregatire cerere constituire parte civilă;
  • 80 eur + TVA / pentru reprezentare in instanță;
  • 10% + TVA din orice sume obtinute in fiecare decizie judecatoreasca finală, platibil in 5 zile de la data emiterii unei astfel de decizii.

Chivu spune că l-a reprezentat pe Nicodemus „nu doar în dosarul Colectiv, ci și în multe alte demersuri”, cum ar fi plângeri penale sau întâlniri la autorități publice. El afirmă că, „în mod total inexplicabil”, după decizia favorabilă din primă instanță, „după o colaborare de mai mulți ani fără probleme” și „câștigarea în fond a uneia dintre cele mai mari despăgubiri din dosar”, Nicodemus a denunțat unilateral contractul.

Chivu susține că, în contract, exista clauza prin care clientul „nu va putea denunța unilateral acest contract în scopul evitării plății onorariului de succes” de 10% și că acesta n-a explicat de ce a încheiat contractul. El afirmă că Nicodemus a formulat plângere la Barou pentru „simplul motiv că i-am înaintat o înștiințare de plată, nu factură”, după care, afirmă el, toate plângerile au fost respinse prin decizii ale Baroului.

Chivu susține că, în plângerea inițial formulată, „însuși Nicodemus a menționat” că onorariul nu este datorat „la acest moment”. „S-a apărat susținând că trebuie să achite onorariul de succes, însă doar după ce va fi emisă o decizie definitivă în cazul Colectiv”, spune Chivu.

El menționează că i-a adresat mai multe adrese scrise lui Marvin Nicodemus, însă acesta nu a dorit o soluție amiabilă. „Situația la care faceți referire constituie obiectul unor dispute judiciare. Domnul Nicodemus refuză în mod nejustificat să se conformeze obligațiilor contractuale pe care și le-a asumat și nu dorește nici să ajungă la o soluție amabilă. Vom avea o decizie pronunțată de instanțele de judecată cu care ne vom conforma”, adaugă avocatul.

Chivu conchide: „Discutăm de o simplă dispută comercială. Dl. Nicodemus a încheiat un contract, a primit integral serviciile timp de mai mulți ani, iar ulterior, fără motiv, a decis să denunțe unilateral contractul (probabil a negociat un onorariu mai mic cu alți colegi avocați). Dl. Nicodemus a primit și încasat despăgubirile vizate prin cererea de constituire parte civilă inițial formulată de subsemnatul (1.000.000 Euro)”.

h2 Nicodemus: „Chiar și acum sunt șocat de ce se întâmplă”

În incendiul de la Colectiv, Marvin Nicodemus, cetățean german, a suferit arsuri puternice pe brațe și spate. El a fost transferat în Germania, alături de prietena lui româncă, Andreea Ștefan. Tânăra a murit în noaptea dintre 19 și 20 noiembrie 2015, fiind a 58-a victimă Colectiv. Avea 28 de ani, potrivit Libertatea.

Marvin a ieșit din spital abia în februarie 2016. A stat, la București și în Frankfurt, în total, 98 de zile. Jumătate au fost petrecute la Terapie Intensivă.

„Este foarte dificil să descriu situația. Încă mai sunt oameni care încearcă să profite de pe urma tragediei noastre”, a declarat el, pentru HotNews.ro.

„Chiar și acum sunt șocat de lucrurile care se întâmplă, chiar dacă nu ar trebui să se întâmple. Cred că acest tip de cazuri ar trebui să primească mai multă atenție publică, deoarece afectează pe toată lumea, nu doar pe mine. Dar trebuie să urmeze consecințele corecte”, a mai spus tânărul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro