Sari direct la conținut

"Tocatorul uman de hartii" a deschis un nou proces impotriva Assystem pentru daune morale, dupa ce instanta a decis ca a fost discriminata si hartuita

HotNews.ro
Tocatorul uman de hartii, Foto: Hotnews
Tocatorul uman de hartii, Foto: Hotnews

Fosta angajata a companiei Assystem Romania, pusa de sefi sa rupa cu mainile hartii pe care sa le transforme in confetti pentru Carnavalul de la Rio, a deschis un nou proces impotriva companiei, in care cere daune morale. Actiunea vine dupa ce instanta i-a dat dreptate tinerei si a mentinut decizia CNCD, care a stabilit ca a fost discriminata. Avocatul Sorina Mateescu a declarat pentru HotNews.ro: „nu am formulat cerere de daune morale in faza in care dosarul s-a aflat pe rolul CNCD intrucat clienta mea a sperat in tot acest timp ca faptele de discriminare, hartuire si incalcarea demnitatii la care societatea o supunea vor inceta”.

Societatea franceza Assystem nu a comunicat pana acum nicio pozitie referitor la faptul ca instanta a stabilit ca un angajat al filialei sale din Romania a fost discriminat, hartuit si i s-a incalcat demnitatea la locul de munca. HotNews.ro a solicitat de doua ori clarificari companiei franceze, insa nu a primit niciun raspuns.

  • Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a decis pe 4 decembrie 2013 ca Assystem Romania si-a discriminat si hartuit o angajata, precum si ca i-a incalcat dreptul la demnitate, prin faptul ca i-a trasat ca singura sarcina de lucru ruperea de hartii cu mainile pentru a face confetti pentru Carnavalul de la Rio. 
  • Compania a cerut in instanta ca decizia CNCD sa fie anulata, insa judecatorii i-au dat dreptate tinerei
  • In decembrie 2014, cazul de discriminare a ajuns la final – Assystem Romania nu a atacat decizia instantei si a platit amenda care ii fusese aplicata de CNCD

Sorina Mateescu, avocat

Sorina Mateescu, avocat

Foto: Hotnews

Sorina Mateescu, avocatul fostei angajate Assystem care a preferat sa-si pastreze anonimatul, a declarat pentru HotNews.ro ca „in momentul acesta, avand in vedere faptul ca s-a stabilit irevocabil de catre instantele din Romania ca societatea respectiva a discriminat-o in mod direct, a hartuit-o si i-a incalcat in mod cat se poate de grav demnitatea, (…) continuam aceasta procedura impotriva societatii promovand un dosar prin care solicitam sa i se plateasca daune morale„.

Avocata a refuzat sa faca public cuantumul daunelor pe care tanara le cere in instanta. „Nu dorim sa mentionam la acest moment cuantumul daunelor morale pe care le-am solicitat prin instanta, pentru a nu fi influentat in vreun fel cursul cercetarii judecatoresti„, a spus Sorina Mateescu.

Aceasta a precizat pentru HotNews.ro ca nu a formulat cerere de daune morale in faza in care dosarul s-a aflat pe rolul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) „intrucat clienta mea a sperat in tot acest timp ca faptele de discriminare, hartuire si incalcarea demnitatii la care societatea o supunea vor inceta si nu se va ajunge atat de departe. Clienta a incercat prin toate mijloacele legale (cereri adresate societatii, adrese catre ITM, sesizarea CNCD) sa traga un semnal de alarma acestei societatii, in urma caruia fostul angajator, reconsiderandu-si atitudinea fata de ea, sa inceteze a-i mai incalca in mod sistematic drepturile de om si angajat, si astfel, tanara sa poata avea in continuare un loc de munca, care ii era atat de necesar„.

Amintim ca Assystem Romania a luat decizia ca angajata sa rupa hartii in cadrul unei sedinte in care conducerea a stabilit ca „din motive economice s-a decis un nou business in cadrul companiei„, si anume „valorizarea deseurilor” formate din documente confidentiale, iar angajata a fost nominalizata pe acest proiect tinandu-se „cont de competentele persoanei„. Conducerea a stabilit ca se pot adopta mai multe variante de transformare a deseurilor in produse reutilizabile, iar cea la care au convenit se numeste „varianta FUN – propunere catre clienti de transformare a documentelor confidentiale in confetti” care ar putea fi folosite la „Mardis-Gras, sarbatoare religioasa la Catolici ce are loc cu 1 saptamana inainte de intrarea in Postul Pastelui” si „pentru Carnavalul de la Rio„.

Avocatul Sorina Mateescu a declarat pentru HotNews.ro ca: „tanara careia societatea Assystem i-a atribuit competente de confectionator de confetti este licentiata in filologie, specializarea Limba si literatura romana si Limba si literatura franceza.”

Descarca de aici Varianta „FUN” – Cum a decis compania initierea unui „nou business”: transformarea documentelor confidentiale in confetti pentru Mardi-Gras si pentru Carnavalul de la Rio

Roger Coat, administrator Assystem Romania

Roger Coat, administrator Assystem Romania

Foto: Hotnews

Roger Coat, administratorul companiei Assystem Romania, a declarat atunci pentru HotNews.ro ca a contestat in instanta decizia CNCD si ca distrugerea manuala a documentelor este o munca obisnuita pentru angajatii din firma, impusa de politica de confidentialitate convenita cu clientii. „Distrugerea documentelor se face intotdeauna manual in situatia inscrisurilor care, din cauza dimensiunilor, nu pot fi distruse mecanic, pentru a ne asigura ca nu exista documente care sunt aruncate la gunoi fara sa fi fost inainte distruse”, spune Roger Coat.

Descarca de aici pozitia oficiala a administratorului Assystem Romania, din februarie 2014. Declaratiile integrale facute de Roger Coat pot fi citite si aici

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro