Topul inflației în Europa, la sfârșit de 2022. Pe ce loc e România
- Redactia Hotnews
Declanșat într-un moment în care economia globală răsufla greu după cei doi ani de pandemie, războiul din Ucraina a avut un impact direct asupra unor prețuri care deja erau mari. Într-o împletire complicată de presiuni inflaționiste, lanțuri de aprovizionare perturbate și o criză a energiei, 2022 a fost anul prețurilor care nu s-au mai oprit din creștere.
Costul alimentelor și al combustibilului, mai ales, au crescut considerabil în ultimele 10 luni, iar proiecțiile nu arată o redresare – cel puțin nu în următorul an.
Acum, la sfârșit de 2022, sunt înregistrate rate record ale inflației la nivelul Europei, în timp ce în mai bine de jumătate din lume stă cu inflația peste 10%.
Puține sunt țările europene care se pot lăuda acum cu mult râvnitul platou (stabilizarea ratei inflației) sau chiar cu o scădere timidă a inflației.
România își făcuse speranțe în toamnă că inflația s-a oprit din creștere. Speranțele s-au dovedit premature, pentru că tocmai am văzut o nouă majorare. În acest moment, România se află pe locul 12 în Europa, după Bulgaria, cu o rată a inflației de 16,8% în luna noiembrie.