Sari direct la conținut

Tortionarul Istrate, lista IICCMER si cazul Gheorghe Ursu (Actualizat)

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala

Este laudabil ca IICCMER continua sa sesizeze justitia privitor la cazurile de tortionari aflati in libertate, beneficiari de nimeni deranjati ai unor pensii substantiale. Dar este firesc sa mentionam ca, asemeni altor cazuri, numele lui Constantin Istrate era stiut, actiunile sale erau riguros documentate, deci evenimentul nu este chiar unul spectaculos si inedit cum se sustine in comunicatul postat pe site-ul oficial: ” Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează marţi, 8 iulie 2014, începând cu orele 11.00, conferinţa de presă în cadrul căreia va face public cel de-al cincilea nume din lista celor 35 de persoane suspectate de comiterea unor crime şi abuzuri politice în timpul regimului comunist.” Chiar este ceva cu totul nou, neasteptat, o dezvaluire socanta? Lucrurile nu stat catusi de putin asa. De pilda, site-ul “Militia Spirituala” publica inca de-acum cateva luni, sub semnatura istoricului Mihai Burcea, un articol exact pe acest subiect. Chiar in aceste zile, din pacate, memoria inginerului disident Gheorghe Ursu, ucis de Securitate, este maculata de un judecator militar care sfideaza condamnarea dictaturii comuniste ca ilegitima si criminala.

http://www.militiaspirituala.ro/ro/investigatii/lista-lui-secu/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=458&cHash=31d053a208713d3f47811c36696879b7

Pe FB, istoricul Dumitru Lacatusu a postat acest comentariu: “Am remacat aceasta noua “devolare”. Interesanta a fost insa interventia lui Dinu Zamfirescu. M-as fi asteptat ca noua conducere sa fie mai sincera in opinii, sa nu paseasca pe aceleasi cai mincinoase, inaugurate de fostul dl pres. executiv Andrei Muraru. Cosmin Budeanca are datoria sa spuna si adevarul, adica sa indice sursele acestor “investigatii”, cine a identificat acele dosare si cum au ajuns ele in posesia IICCMER. In acelasi timp, trebuie sa recunoasca ca aceste nume nu sunt un mister pentru nimeni. IICCMER trebuie sa mai spuna si adevarul. Daca nu poate, va fi ajutat. P.S. Chiar si dosarele transmise pe sub mana nu sunt o dovada a unei investigatii.”

Este de amintit ca Mihai Burcea si Dumitru Lacatusu au lucrat in IICCMER de unde au plecat prin demisie, ca atatia alti cercetatori, in semn de protest impotriva stilului autocratic, anti-colegial, arogant si jignitor practicat de echipa Muraru. Il cunosc pe profesorul Radu Preda, presedintele executiv al IICCMER, numit in aceasta functie de catre Victor Ponta dupa demisia lui Andrei Muraru (recent devenit consilierul personal al lui Klaus Iohannis). Il cunosc pe Cosmin Budeanca, actualul director stiintific al IICCMER. Sunt convins ca nu vor patrona asumarea muncii altcuiva fara mentionarea celor care, in chip lesne demonstrabil, au deschis acest drum. Tema este mult prea grava pentru a o reduce la potentarea unui capital de imagine in pofida imperativelor deontologice.

Ar mai fi de spus ceva extrem de important. Pana la ora actuala nu a fost publicat un comunicat al IICCMER in care sa fie repudiata, in termeni categorici, decizia Tribunalului Militar Bucuresti de refuz a judecarii principalului anchetator al inginerului Gheorghe Ursu, disident ucis de Securitatea lui Ceausescu. Declaratia judecatorului militar, colonelul Gabriel Gunescu, frizeaza obscenitatea. N-a fost de ajuns ca Gheorghe Ursu a fost omorat de criminalii securisti, colonelul Gunescu, fara a avea nicio competenta in a evalua ce insemna conditia de disident, indrazneste sa-i conteste victimei aceasta calitate.

Este adevarat ca dl Radu Preda s-a delimitat de aceasta aberatie intr-un interviu dat la RFI, dar IICCMER, pana acum, nu a protestat public. Nu a organizat o conferinta de presa, nu a initiat un protest colectiv. Amintesc ca punctul 14 din mesajul presedintelui tarii, Traian Basescu, in fata camerelor reunite ale parlamentului, rostit in data de 18 decembrie 2006, acuza regimul ilegitim si criminal de: “Reprimarea oponentilor si disidentilor in anii 1970 si 1980; arestarea si asasinarea celor mai curajosi oponenti–omorarea inginerului Gheorghe Ursu; condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu, arestat si condamnat in 1989; condamnarea la moarte a persoanelor pe care regimul le considera vinovate de tradare”. (v. Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, editori, “Raport Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania”, Humanitas, 2007, p. 14) Mesajul presedintelui Traian Basescu a fost publicat in “Monitorul Oficial al Romaniei”, partea a II-a, nr. 196 din 28.12.2006.

Citeste intreg articolul pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro