Sari direct la conținut

Traian Basescu a discutat duminica, la Chicago, cu vicepresedintele companiei Chevron

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu s-a intalnit, duminica, la Chicago, cu Ian MacDonald, presedinte al Consiliului de Afaceri Romano-American (AMRO) si vicepresedinte al Chevron, precum si cu Eric Stewart, secretarul executiv al Consiliului de Afaceri Romano-American, anunta Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, discutiile au facut referire si la insemnatatea transferului in Romania de experienta dobandita de compania Chevron in exploatarile de gaz de sist din Statele Unite, atat din punct de vedere al aspectelor de protectie a mediului, cat si din perspectiva contributiei la dezvoltarea tarii noastre.

Seful statului a spus ca recenta infiintare a Consiliului de Afaceri Romano-American (AMRO), din care fac parte 12 companii multinationale cu sediul in SUA, este de bun augur si poate avea un potential de stimulare a investitiilor americane in tara noastra si de promovare a imaginii Romaniei in mediile de afaceri si politic din America.

„In cadrul intrevederii, reprezentantul companiei petroliere Chevron a vorbit despre cooperarea bilaterala in domeniul noilor tehnologii de exploatare a resurselor energetice, tema care, de altfel, se regaseste si printre domeniile prioritare mentionate in cadrul Declaratiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI intre Romania si Statele Unite ale Americii, adoptata cu ocazia vizitei la Washington, in septembrie 2011, a domnului presedinte Traian Basescu’, precizeaza sursa citata.

Seful statului a avut si o intrevedere cu senatorul republican al Statului Illinois domnul Chris Lauzen, care este de origine romana.

„Seful statului a pledat in favoarea ridicarii vizelor americane pentru cetatenii romani care calatoresc in Statele Unite ale Americii, iar senatorul Chris Lauzen l-a asigurat de intregul sau sprijin in vederea realizarii acestui obiectiv. Un accent deosebit in timpul convorbirii a fost pus pe cooperarea in domeniile economic, investitional si de comert. Au fost discutate aspecte referitoare la dezvoltarea de proiecte in sectorul agricol, in domeniul transferului de tehnologie, in gestionarea deseurilor, precum si la modalitatile de eficientizare a sistemului universitar romanesc”, informeaza Administratia Prezidentiala.

Seful statului si senatorul Chris Lauzen au discutat despre modalitatile prin care Romania ar putea sa-si intensifice exporturile de produse agroalimentare, dar si despre noi instrumente care sa permita asigurarea finantarii pentru achizitia de tehnologie in fermele mici si mijlocii romanesti.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro