Sari direct la conținut

Traian Basescu: Criza financiara mondiala este generata de coruptie

HotNews.ro

Criza financiara de la nivel mondial a fost generata de coruptie, iar instrumentele financiare europene precum Banca Mondiala sau Fondul Monetar International s-au dovedit ineficiente sa o previna, a declarat miercuri, la Constanta, presedintele Traian Basescu, potrivit NewsIn.

„O sa mai spun un lucru, pe care il spunem pe ocolite. Nu avem curaj sa il spunem deschis. O mare parte din aceasta criza financiara este generata de coruptie. Au venit baieti destepti cu studii la Harvard, Oxford si au inventat cum sa-ti cresti actiunile fara sa ai bani, cum sa dai credite fara sa ai bani. Nivelul de expunere la care s-a ajuns prin aceste instrumente toxice de finantare este de unul pana la 30. Deci o banca care are un milion da credite de 30 de milioane”, a afirmat presedintele.

Seful statului a declarat ca, desi au existat mai multi factori, sistemul financiar s-a prabusit din cauza unor astfel de mecanisme toxice generate de mai multi factori. „Unul este clar – modul de retribuire a conducatorilor de banci, care si-au putut incasa milioane si milioane, dar si prime, pentru ca au acordat credite care nu aveau acoperire reala in banii pe care banca ii avea si dobanzile s-au facut venit la banci”, a declarat Basescu.

Traian Basescu a precizat ca institutiile financiare europene s-au dovedit ineficente in conditiile in care criza financiara a afectat si Europa. „Acest mecanism care a dus la prabusirea unui sistem intreg in SUA si partial in UE, s-a dovedit mai puternic decat institutiile create sa supravegheze finantele lumii, FMI, BM, companiile de rating. Din acest motiv, la Consiliul European, toate aceste institutii, repet toate, au fost puse sub semnul intrebarii de a mai reprezenta, pe viitor, securitatea financiara a lumii globalizate”, sustine presedintele.

Seful statului a precizat ca in prezent discutiile purtate la nivel inalt sunt pentru crearea unui alt mecanism care sa previna repetarea unei astfel de crize financiare. „Dialogul pe care il vedeti intre Presedintia franceza, CE si SUA este legat exact de necesitatea creari unei noi arhitecturi a sistemului de supraveghere a finantelor lumii. In ce priveste criza, este clar ca guvernele europene iau masuri extrem de puternice pentru a diminua efectele si, daca ati vazut, pentru a asigura crestere economica. In conditii de criza, sefii de stat si guvern din UE si-au propus ca masurile luate sa fie astfel incat sa evite recesiunea, dar sa garanteze si cresterea economica in UE, dar si dezvoltarea infrastructurilor care genereaza noi locuri de munca, iar Romania este parte a acestui proces”, a precizat presedintele Traian Basescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro