Sari direct la conținut

Traian Băsescu, despre dosarul de trădare: Obiectivele lui Georgescu nu sunt deosebite de această grupare / România, lovită și de Rusia, și de America. Cât timp Trump este la Casa Albă, de fapt, avem doi Putin

HotNews.ro
Traian Băsescu, despre dosarul de trădare: Obiectivele lui Georgescu nu sunt deosebite de această grupare / România, lovită și de Rusia, și de America. Cât timp Trump este la Casa Albă, de fapt, avem doi Putin
Traian Băsescu Foto: Inquam Photos - Elena Covalenco

Traian Băsescu a comentat dosarul de trădare instrumentat de DIICOT, în care au fost reținute șase persoane, și a declarat că nu are niciun dubiu că „această grupare, care îl folosea ca imagine pe acest Radu Theodoru, era susținută de ruși”. Totodată, fostul Președinte al României a remarcat o „similitudine totală între Kremlin și Casa Albă” în abordarea față de România, „la fel ca și în cazul Ucrainei”.

Vorbind joi la Digi 24 despre dosarul DIICOT și despre acuzațiile aduse grupării, despre care procurorii spun că a negociat inclusiv retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituționale și desființarea partidelor, Traian Băsescu a atras atenția că „obiectivele lui Călin Georgescu nu sunt deosebite de această grupare”.

„Dacă observați, sunt deziderate pe care le-a afirmat în diverse ocazii și Călin Georgescu, deci obiectivele lui Călin Georgescu nu sunt deosebite de această grupare. Ce trebuie făcut, însă, din partea organelor statului român este să demonstreze legătura dintre Georgescu și o astfel de grupare, care viza schimbarea ordinii de stat în România, a Constituției, a Guvernului, retragerea din NATO, deci este o operațiune pe care serviciile o datorează românilor. Ori să spună, da, erau în legătură și Georgescu era pionul care urma, prin câștigarea alegerilor, să creeze condițiile de punere în aplicare a obiectivelor grupării, ori, dacă nu, să spună, nu avem probe că Georgescu era omul pe mâna căruia această grupare își juca evoluția”, a declarat fostul Președinte al României.

El a avertizat că „lucrurile sunt atât de sensibile încât nu pot fi tratate cu ambiguități”.

România este „lovită și de Rusia, și de America”

Traian Băsescu a acuzat o „similitudine totală” între modul în care se raportează echipa lui Donald Trump și cea a lui Vladimir Putin la România.

„Din păcate, aici avem o coincidență, la fel ca și în cazul Ucrainei, și Rusia, și echipa lui Trump au aceleași obiective, deci în timp ce echipa lui Trump decredibilizează România, dând în tot mapamondul informația că în România ceva e în neregulă cu alegerile, același lucru l-a făcut și Putin, același lucru l-a făcut și Lavrov, același lucru l-a făcut și Narîșkin, susținându-l pe Georgescu, deci la fel ca și în cazul Ucrainei, unde există similitudine totală între abordarea lui Trump și a echipei lui și abordarea lui Putin și a echipei lui, la fel și în cazul României există similitudine totală între Kremlin și Casa Albă”, a adăugat Traian Băsescu.

„Trebuie să ne punem semne de întrebare și să încercăm să ne protejăm. Eu mă uit cu îngrijorare la faptul că o țară în război, cu aspirații democratice, cum este Ucraina, este lovită simultan și de cei care se revendică a fi păstrătorii democrației lumii, deci de conducerea Statelor Unite, dar și de conducerea Rusiei. Cam același lucru se întâmplă și cu România, este lovită și de Rusia, și de America. Va trebui să ne adaptăm la realitate și să înțelegem că atâta timp cât Trump este la Casa Albă, de fapt, avem doi Putin”, a mai spus fostul șef al statului.

INTERVIURILE HotNews.ro