Traian Basescu: Legea retrocedarilor aduce o noua nationalizare si serveste o anumita clientela politica
Presedintele Traian Basescu a explicat, astazi, motivele pentru care a trimis spre reexaminare modificarea propusa de parlamentarii conservatori la Legea nr. 10/ 2001 privind retrocedarea imobilelor abuziv confiscate in perioada comunista. Seful statului considera ca legea reprezinta o noua nationalizare, fiind neconstitutionala. Cititi principalele opt motive ale nepromulgarii legii.
„Legea reprezinta o noua nationalizare, pentru ca anuleaza implicit calitatea de proprietar a celor care au fost deposedati de bunurile lor de regimul comunist. In plus, este neconstitutionala pentru ca nu permite retrocedarea terenurilor aflate in prezent in proprietatea statului”.
Nu in ultimul rand, Traian Basescu sustine ca noua lege serveste „clientela politica”. De mentionat, ca multi parlamentari sint beneficiari ai Legii 112, cumparind imobile nationalizate la preturi derizorii.
Seful statului a afirmat ca legea, in forma actuala, „este extrem de inechitabila si defavorabila cetateanului de rand” si „nu corespunde exigentei Conventiei Europene a Drepturilor Omului”.
Traian Basescu a descris legea si ca pe „o posibiliate de obtinere de venituri necuvenite”. El sustine ca acei chiriasi care si-au cumparat locuinte la pretul stabilit de stat, in baza Legii 112, vor fi despagubiti acum la pretul pietei: „Ai dat 15.000 de dolari si statul te despagubeste acum cu 300.000 de dolari”, a aratat Traian Basescu.
Citeva din motivele cererii de reexaminare
1. Nu corespunde exigentelor CEDO privind accesibilitatea si previzibilitatea legii. Legiuitorul nu are dreptul sa intervina pe parcursul derularii unor proceduri administrative sau judiciare prin masuri care sa avantajeze o parte in detrimentul celeilalte sau care sa duca la modificarea solutiilor juridice.
2. Nu se clarifica situatia hotaririlor judecatoresti definitive si irevocabile, dar nepuse inca in executare, lucru care va duce la o practica judiciara neunitara.
3. Sint consfintite actele de nationalizare si preluare abuziva a imobilelor, in sensul ca persoanele carora regimul comunist le-a preluat imobilele fara titlu valabil de proprietate nu li se mai recunoaste calitatea de proprietar, care nu poate fi desfiinta prin lege.
4. Proiectul este neconstitutional deoarece exclude de la restituirea in natura terenurile aferente imobilelor vindute pe Legea 112 si preluate de stat fara titlu valabil.
5. Chiriasii care au cumparat imobilele nationalizate, potrivit Legii 112/1995, si ale caror acte de vinzare- cumparare au fost desfiintate prin hotariri judecatoresti definitive in favoarea fostilor proprietari, vor primi despagubiri calculate la pretul pietei. Se creeaza premisele unei imbogatiri fara temei, deoarece chiriasii au cumparat respectivele imobile la preturi modice, iar acum vor primi sume la pretul pietei.
De exemplu, o vila de lux a fost cumparata de chirasi in 2005 cu 20.000 dolari, iar acum ea valoreaza peste 1 milion de euro.
6. Legea este discriminatorie, favorizind chiriasii in detrimentul fostilor proprietari. Chiriasii vor primi despagubiri in bani, prin Ministerul Finantelor, dintr-un fond extrabugetar, in timp ce fostii proprietari sint despagubiti cu actiuni la Fondul Proprietatea, care nu este functional, nefiind listat la bursa.
7. Legea are caracter retroactiv.
8. Este abrogata interdictia de instrainare a imobilului cumparat de chiriasi pina la finalizarea procesului cu fostul proprietar. Astfel, imobilele aflate in litigiu pot fi instrainate, ceea ce va genera noi si noi procese.
Condamnari la CEDO pe banda rulanta
In ultimii trei ani, Romania a fost condamnata de CEDO in probleme referitoare la nerestituirea proprietatii de 155 de ori.
Amenzile pe care va trebui sa le plateasca statul roman se ridica la 13,5 mil. euro.
Pina in acest moment, doar aproximativ 1% dintre fostii proprietari, adica putin peste 800 de persoane, au primit efectiv despagubiri banesti.