Sari direct la conținut

Traian Basescu, mai usor de suspendat din functie. Parlamentul a decis restrangerea atributiilor Curtii Constitutionale, iar hotararile Legislativului nu mai pot fi contestate

HotNews.ro

Parlamentarii au restrans activitatea Curtii Constitutionale eliminand prerogativele acesteia de a se pronunta asupra hotararilor Parlamentului. Senatul a adoptat luni cu 70 de voturi pentru, 18 impotriva si 4 abtineri proiectul de lege propus si sustinut de USL privind eliminarea atributiilor Curtii Constitutionale de a se pronunta pe constitutionalitatea hotararilor Parlamentului. Eliminarea acestor prerogative ale judecatorilor de la CCR simplifica procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Senatul este camera decizionala iar proiectul merge la promulgare.

Pana in prezent, pe baza legii CCR, o eventuala hotarare a Parlamentului privind suspendarea lui Traian Basescu trebuia judecata la Curte, inainte de declansarea unui referendum. Proiectul USL elimina aceasta etapa prin taierea prerogativelor Curtii de a se pronunta pe hotararile Parlamentului.

Practic, daca Parlamentul decide o eventuala suspendare a presedintelui Romaniei, judecatorii CCR nu pot analiza daca hotararea Parlamentului a fost sau nu constitutionala.

Initiativa legislativa a fost depusa de catre doi parlamentari USL: senatorul PSD Georgica Severin si senatorul PNL Cornel Pieptea. „Prin legea 177/2010 in sarcina Curtii Constitutionale a fost stabilita si pronuntarea asupra constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, a plenului Senatului si a hotararilor plenului celor doua Camere. Consideram ca prin aceasta modificare se incarca in mod excesiv activitatea CCR, ceea ce dauneaza bunului mers al activitatii si al exercitarii rolului de arbitru institutional”, se arata in expunerea de motive.

In urma cu o saptamana, Camera Deputatilor a adoptat initiativa USL cu 168 de voturi pentru, un vot impotriva si 16 abtineri. Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a anuntat in plen ca democrat liberalii nu vor vota proiectul USL.

La dezbaterea pe articole a proiectului de lege in Camera Deputatilor, deputatul PDL Daniel Buda a depus un amendament potrivit caruia Curtea Constitutionala trebuie sa se pronunte pe subiectul suspendarii presedintelui Romaniei. Propunerea a fost respinsa cu 3 voturi pentru, 10 impotriva si o abtinere.

Reamintim ca in septembrie 2010, Parlamentul a modificat legea Curtii Constitutionale astfel incat procesele sa nu se mai suspende dupa ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate. La Senat legea a primit un amendament suplimentar prin care controlul Curtii era extins asupra hotararilor adoptate de plenul camerelor separate sau reunite.

Amendamentul a fost propus chiar de un reprezentant PSD, senatorul Dan Sova. Legea, cu tot cu amendament, a trecut cu voturile PD-L in timp ce PSD s-a opus; PSD a atacat-o la Curtea Constitutionala, inclusiv pe modificarea operata de Sova, insa fara succes.

Amendamentul lui Sova complica suspendarea presedintelui Traian Basescu, dand dreptul judecatorilor constitutionali sa decida asupra hotararilor celor doua Camere, asupra carora Parlamentul era pana acum suveran.

Practic, amendamentul lui Sova a facut posibil ca hotararile Camerei Deputatilor si Senatului sa poata fi atacate la Curtea Constitutionala, nu doar legile si ordonantele, ceea ce inseamna ca si o eventuala hotarare privind suspendarea lui Traian Basescu va trebui judecata la Curte, inainte de declansarea unui referendum.

Totodata, in dezbatere la Camera Deputatilor se afla o intiativa legislativa care prevede modificarea legii referendumului. Proiectul de lege este semnat tot de senatorul PSD Georgica Severin si senatorul PNL Cornel Pieptea si prevede ca presedintele Romaniei poate fi demis daca la referendum ar vota in favoarea demiterii jumatate plus unul din voturile valabil exprimate. In prezent referendumul este validat daca in favoarea demiterii se exprima jumatate plus unul din cetatenii cu drept de vot.

UPDATE 18.00: Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, luni, pe articole proiectul care modifica Legea referendumului si instituie demiterea presedintelui tarii, la referendum, prin votul majoritatii celor prezenti la urne, votul final legat de aceasta lege urmand sa fie acordat marti.

Proiectul schimba conditia de validare a referendumului de demitere a presedintelui din intrunirea votului majoritatii alegatorilor inscrisi in listele electorale in votul majoritatii celor prezenti la urne.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro