Trei matematicieni din Statele Unite ale Americii au descoperit o noua forma pentagonala
Jennifer McLoud-Mann, impreuna cu sotul ei, Casey Mann, si David Von Derau – cercetatori la Universitatea Bothell din Washington – au descoperit o noua forma pentagonala dupa o pauza de 30 de ani de la ultima descoperire in aceasta problema de matematica, scrie sciencemag.org
Problema de matematica vizeaza urmatoarea intrebare: cate forme geometrice pot fi alaturate perfect pentru a acoperi orice suprafata plana fara a se suprapune unele peste altele si fara a lasa spatii goale?
De-a lungul timpului, matematicienii au aratat ca acest criteriu este satisfacut de triunghiuri, patrulatere, hexagoane, insa cand vine vorba despre pentagoane, lista a fost intotdeauna deschisa.
Problema este cu mult mai dificila cu cat are solutii infinite, asa incat nu se stie niciodata daca lista de forme este completa, conform npr.org.
Cei trei matematicieni au descoperit de curand cel de-al 15-lea tip de pentagon ce satisface acest criteriu, devenind parte din istoria legendara care dateaza de aproape 100 de ani.
In 1918 matematicianul german Karl Reinhardt a gasit primele cinci tipuri de pentagon, urmat de R. B. Kershner care a completat lista cu alte trei tipuri de pentagon in anul 1968, apoi de Richard James, care a mai adaugat un tip in 1975, si Marjorie Rice, care a adaugat patru forme pentagonice in acelasi an, cel de-al 14-lea tip fiind cel gasit de Rolf Stein in 1985.