Trei motive pentru care nu mi-am lăsat niciodată copiii în fundul gol pe plajă

Îmi amintesc perfect primele veri în care mi-am dus copiii la mare. Plecam spre plajă cu geanta burdușită de găletușe, jucării, prosoape, gustări, cremă de soare, pălăriuțe, scutece de apă și de uscat (când erau foarte mici), slipuri de rezervă (când au mai crescut). Pe lângă noi, invariabil, erau zeci de copii, mulți dintre ei complet goi. La fel de energici și fericiți ca ai mei, desigur, supravegheați de părinți și bunici pentru care nuditatea celor mici pe plajă era cât se poate de normală. Îmi amintesc că am căutat atunci un singur motiv pentru care să-i las și eu pe ai mei în costumul lui Adam pe plajă. Nu l-am găsit și nu-l găsesc nici acum.

Unii vor zice: „Ei, și ce? Toți am făcut asta când eram mici și nu se mai scandaliza nimeni. Ce poate fi mai inocent decât un copil gol pe plajă?” Așa e, la fel zburdam și noi pe nisip când eram mici. Mai făceam și pipi în mare ori direct pe nisip. Dar pe atunci nu existau nici scutece de unică folosință, nici olițe pliabile, nici informații destule legate de igienă și sănătate. Și nici telefoane mobile cu zoom ori internet pe care să se distribuie fotografii cu goliciuni de orice fel….

Nu am o problemă cu nuditatea în sine. Dar plaja nu e sufrageria mea de acasă. E un loc public, unde nu știi niciodată cine e prin preajmă. Nu vreau să devin paranoică și să-mi imaginez că e plin de prădători sexuali în jur, dar nici nu pot ignora realitatea: trăim într-o lume în care telefoanele fac poze instant, iar internetul poate transforma orice moment „drăgălaș” într-un conținut distribuit aiurea.

Citește continuarea articolului AICI.