Sari direct la conținut

Trump a început primul său turneu extern major din al doilea mandat de președinte. Ce țări a ales

HotNews.ro
Trump a început primul său turneu extern major din al doilea mandat de președinte. Ce țări a ales
Donald Trump, primit la sosirea în Arabia Saudită de Mohammad bin Salman Foto: Alex Brandon / AP / Profimedia

Președintele american a ajuns marți în Arabia Saudită unde a fost întâmpinat de către prințul Mohammed bin Salman. De aici, el va pleca în Qatar și Emiratele Arabe Unite, ca parte a unui turneu de 4 zile. Marea absență de pe această listă este Israelul, notează BBC.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost primul lider străin care l-a vizitat pe Trump după întoarcerea la Casa Albă. Potrivit BBC, oficiali israelieni au făcut lobby pe lângă administrația Trump pentru a adăuga țara lor pe lista deplasărilor lui Trump, dar fără niciun rezultat. Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a transmis sâmbătă că relația SUA-Israel rămâne puternică.

Principalul obiectiv al turneului lui Trump în zona Golfului este de a securiza noi investiții pentru economia americană.

Asigurarea de noi investiții în SUA din partea statelor din Golf, în special din partea fondurilor suverane de investiții susținute de statele lor, îl va ajuta pe Trump să transmită în SUA că agenda sa „America pe primul loc” dă rezultate.

Demersul vine pe fondul unor dificultăți economice cauzate de noile tarife de import ale lui Trump care au perturbat în mod semnificativ comerțul mondial, încrederea și însăși economia SUA.

Astăzi, Trump se întâlnește cu liderul de facto al Arabiei Saudite, prințul moștenitor Mohammed bin Salman.

Ulterior, el va participa la un forum de investiții saudit-american la Riad, la care vor participa directori executivi de la BlackRock, Palantir, Citigroup, IBM, Qualcomm, Alphabet și Franklin Templeton, într-un efort de a atrage în Arabia Saudită lideri de top de pe Wall Street și din Silicon Valley.

Trump este așteptat apoi să participe miercuri la un summit al liderilor din Golf organizat în Riad, înainte de a călători în Qatar în aceeași zi.

Vineri, el își va încheia călătoria de patru zile în Emiratele Arabe Unite.

INTERVIURILE HotNews.ro