Trump glumea atunci când a vorbit, repetat, despre anularea alegerilor din SUA, asigură Casa Albă
Președintele declarase pentru Reuters că a realizat atât de multe în acest mandat încât „dacă te gândești bine, nici nu ar trebui să mai avem alegeri”.
Președintele Trump „glumea” când a sugerat că alegerile din noiembrie anul acesta nu ar trebui să mai aibă loc, a declarat purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt, potrivit The Times.
Într-un interviu acordat miercuri agenției Reuters, Trump și-a exprimat frustrarea că republicanii ar putea suferi o înfrângere în alegerile din toamnă.
„Este o chestiune psihologică profundă, dar când câștigi președinția, nu câștigi alegerile de la jumătatea mandatului”, a spus Trump.
El a adăugat apoi că a realizat atât de multe încât „dacă te gândești bine, nici nu ar trebui să mai avem alegeri”.
Chestionată joi pe tema acestor declarații, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a spus că acestea au fost făcute în glumă. „Președintele glumea pur și simplu”, a asigurat Leavitt.
„El spunea: «Facem o treabă atât de bună, facem tot ce și-au dorit americanii. Poate ar trebui să continuăm așa». Dar vorbea în glumă”, a insistat purtătoarea de cuvânt.
Trump a mai menționat această idee chiar luna aceasta. În timpul unui discurs adresat republicanilor la Centrul Kennedy, el i-a atacat pe democrați și s-a întrebat: „de ce trebuie să candidez împotriva acestor oameni?”.
„Nu voi spune «Anulați alegerile, ar trebui să anuleze alegerile», pentru că presa care dezinformează va spune «Vrea să anuleze alegerile. E un dictator». Mereu mă numesc dictator”, a spus președintele.
În august, el l-a întrerupt pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care vorbea despre organizarea alegerilor din Ucraina, și a glumit: „Deci spui că în timpul războiului nu se pot organiza alegeri?”.
Zâmbind, el a adăugat: „Deci, peste trei ani și jumătate – dacă se întâmplă să fim în război cu cineva, nu vor mai fi alegeri?”, a întrebat el.
Trump a sugerat, de asemenea, că ar putea candida pentru un al treilea mandat în 2028.
Potrivit informațiilor, Alan Dershowitz, un aliat al președintelui și fostul său avocat, i-a spus lui Trump că, în opinia sa, constituția nu este clară.
„I-am spus că nu este clar dacă un președinte poate deveni președinte pentru un al treilea mandat și nu este clar dacă acest lucru este permis”, a declarat Dershowitz pentru The Wall Street Journal.
Dershowitz a spus că Trump a considerat acest lucru „interesant din punct de vedere intelectual”, dar că nu crede că va candida din nou.
În ultimele luni, Trump a declarat de altfel public că din punctul lui de vedere, Constituția este „destul de clară” în ceea ce privește interzicerea candidaturii în 2028, iar Susie Wiles, șefa sa de cabinet, a declarat pentru Vanity Fair în decembrie că președintele „știe că nu poate candida din nou”.
