Trump insistă: O persoană înarmată ar fi putut salva numeroase vieţi în atentatele de la Paris
Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat încă o dată vineri că numeroase vieţi puteau fi salvate în cursul atentatelor de la 13 noiembrie 2015, la Paris, dacă legislaţia franceză în privinţa armelor era mai puţin strictă, relatează AFP citat de Agerpres.
Într-o serie de atentate la Paris şi Saint-Denis revendicate de gruparea Statul Islamic (SI) au murit 130 de persoane şi câteva sute au fost rănite. Unul dintre comandouri a ucis 90 de persoane în sala de concerte Bataclan.
„La Paris, spun că au acolo legile cele mai severe din lume în privinţa armelor”, a declarat Donald Trump într-un discurs, la Indianapolis, la convenţia anuală a NRA (National Rifle Association), puternicul lobby pro-arme.
La fel ca anul trecut, în faţa aceloraşi participanţi, miliardarul republican a revenit asupra zilei sumbre de 13 noiembrie.
„Au ucis o persoană, apoi alta, apoi alta, apoi alta… Sute de persoane au fost ucise şi rănite în acea zi”, a afirmat liderul de la Washington.
„Atacul armat a durat atât de mult şi nu era nimic de făcut (…) Dacă de cealaltă parte cineva avea o armă, bilanţul putea foarte bine să fie complet diferit”, a continuat el.
Donald Trump a adăugat că, „probabil, atacul nu ar fi avut loc”, dacă reglementarea în privinţa armelor era mai puţin strictă, „deoarece aceşti laşi ar fi ştiut că sunt oameni cu arme la ei” la faţa locului.
Într-un lung discurs în faţa NRA, preşedintele SUA a ţinut să sublinieze că „păstrarea libertăţilor câştigate de strămoşii noştri cu preţul vieţii lor” este o datorie absolută. Şi i-a denunţat pe adversarii săi democraţi care, în opinia sa, doresc să pună în discuţie fundamentele Constituţiei americane.