Skip to content

Trump, „la o oră distanță” de reluarea atacurilor asupra Iranului. Nou termen-limită pentru un acord, dar condițiile Teheranului rămân ferme

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Statele Unite ar putea fi nevoite să atace din nou Iranul, a declarat marți președintele american Donald Trump, care a precizat că a fost la doar o oră distanță de a lua decizia privind lansarea unui atac, pentru ca apoi să amâne acțiunea militară, informează Reuters.

Trump a discutat cu reporterii la Casa Albă și a făcut aceste declarații la o zi după ce a anunțat că a suspendat reluarea unor atacuri planificate, în urma unei noi propuneri de pace din partea Teheranului. Președintele republican precizase luni că solicitarea de suspendare a operațiunii militare planificate a venit de la liderii din Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care, după cum a spus Trump, consideră că este posibilă ajungerea la un acord de pace.

Acordul în cauză va garanta că Iranul nu va intra în posesia armei nucleare, a mai scris Donald Trump luni, fără a oferi însă alte detalii. „Având în vedere respectul meu pentru liderii menționați mai sus, i-am instruit pe secretarul de război, Pete Hegseth, pe președintele Comitetului Șefilor de Stat Major, generalul Daniel Caine, și armata Statelor Unite, că NU vom efectua atacul programat asupra Iranului mâine (marți, n.r.), dar i-am instruit în continuare să fie pregătiți să continue cu un asalt complet, la scară largă, asupra Iranului, în orice moment, în cazul în care nu se ajunge la un acord acceptabil”, adăugase președintele american, în mesaj.

„La o oră distanță”

„Eram la o oră distanță de a lua decizia de a acționa astăzi”, a spus Trump, în declarațiile lui de presă de marți.

El a mai susținut că liderii iranieni imploră să se ajungă la un acord, dar că un nou atac al SUA va avea loc în zilele următoare dacă nu se ajunge la o înțelegere.

„Ei bine, vreau să spun două sau trei zile, poate vineri, sâmbătă, duminică, ceva, poate la începutul săptămânii viitoare, o perioadă limitată de timp, pentru că nu putem să-i lăsăm să aibă o armă nucleară nouă”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Condițiile Iranului, în cea mai nouă propunere de pace

Mai devreme în cursul zilei de marți, presa de stat iraniană a relatat că ultima propunere de pace a Teheranului implică încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, retragerea forțelor americane din zonele apropiate de Iran și despăgubiri pentru distrugerile cauzate de războiul declanșat de SUA și Israel.

În primele comentarii ale Teheranului cu privire la această propunere, viceministrul de Externe, Kazem Gharibabadi, a spus că Teheranul solicită, de asemenea, ridicarea sancțiunilor, deblocarea fondurilor înghețate și încetarea blocadei maritime impuse de SUA asupra porturilor iraniene, potrivit agenției de știri IRNA.

Condițiile descrise în relatările presei iraniene par să nu fi suferit modificări semnificative față de oferta anterioară a Iranului, pe care Trump a respins-o săptămâna trecută, criticând-o în termeni duri.

Lunea trecută, președintele SUA a spus că armistițiul cu Iranul „pe aparate”. „Este incredibil de slab, aș spune”, a declarat Trump, care a susținut că propunerile de negociere ale părții iraniene, avansate la acel moment, au fost o „mizerie”. „Nici măcar nu am citit până la capăt”, a adăugat el.

Reuters menționează nu a putut stabili dacă s-au făcut pregătiri pentru noi bombardamete aeriene, care să marcheze această preconizată reluare a războiului cu Iranul, început de Trump la sfârșitul lunii februarie.

Sub presiunea de a ajunge la un acord care să redeschidă Strâmtoarea Ormuz – o rută-cheie pentru aprovizionarea globală cu petrol și alte mărfuri – Trump și-a exprimat anterior speranța că o înțelegere pentru încheierea conflictului este aproape și, în mod similar, a amenințat cu lovituri puternice asupra Iranului dacă Teheranul nu va ajunge la un acord.