Sari direct la conținut

Trupele rusești pregătesc o „surpriză tactică” pe frontul din sud într-un moment în care ambele tabere au început să aibă probleme

HotNews.ro
Parasutisti rusi, Foto: Russian Defence Ministry / AP / Profimedia Images
Parasutisti rusi, Foto: Russian Defence Ministry / AP / Profimedia Images

Vremea s-a schimbat radical de-a lungul întregului front ceea ce pune presiune pe ambele tabere, dar forțele rusești și-au intensificat eforturile de minare în zona Robotîne-Verbove din regiunea Zaporojie, care a fost curățată anterior, potrivit ultimei evaluări a Institutului pentru Studiul Războiului.

Milbloggeri ruși susțin că soldații Moscovei alocă mai multe resurse în această zonă ca o modalitate de „a obține surpriza tactică”, notează ISW.

Corespondenții ruși de război susțin că minele au perturbat transferul de mărfuri și echipamente ucrainene în ultimele zile.

Un important milblogger afiliat Kremlinului a afirmat că forțele rusești au intensificat operațiunile tactice ofensive în mai multe zone ale frontului dincolo de regiunea Zaporojie pentru a forța apărarea ucraineană și a distrage atenția trupelor de la Kiev.

Purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe Tavriisk din Ucraina, colonelul Oleksandr Shtupun, a declarat că forțele rusești încearcă să îndrepte atenția forțelor ucrainene în direcțiile Avdiivka și Marinka și să le împiedice să desfășoare rezerve în direcția Zaporojie.

Câștiguri limitate pentru trupele ucrainene

Potrivit imaginilor geolocalizate publicate sâmbătă arată că forțele ucrainene au obținut câștiguri limitate la nord de Novoprokopivka (14 km sud de Orikhiv), iar un milblogger rus a afirmat că forțele ucrainene au avansat și în apropiere de Kopani (10 km sud-vest de Orikhiv).

De asemenea, Statul Major General ucrainean a raportat că forțele ucrainene au obținut succese parțiale la nord-est de Andriivka (7 km sud-vest de Bahmut), iar surse rusești au afirmat că forțele ucrainene au continuat atacurile în apropiere de Andriivka, și Kurdiumivka (11 km sud-vest de Bahmut).

Surse rusești și ucrainene au raportat că schimbarea radicală a vremii afectează atât operațiunile rusești, cât și pe cele ucrainene în întregul teatru.

Aviața rusească, perturbată de vremea rea

Purtătorul de cuvânt al Grupului de forțe ucrainene Tavriisk, colonelul Oleksandr Shtupun, a spus că activitatea dronelor și a aviației rusești a scăzut în ultimele zile din cauza vremii nefavorabile.

Milbloggeri ruși susțin că deteriorarea condițiilor meteorologice în direcția Bahmut și Zaporojie are un impact asupra operațiunilor ofensive ucrainene, precum și asupra operațiunilor de recunoaștere aeriană rusească.

Purtătorul de cuvânt al Grupului de forțe din estul Ucrainei, căpitanul Ilya Yevlash, a reiterat că vremea rea poate avea un impact asupra operațiunilor cu drone și aviației, dar că vremea nu va opri contraofensiva Ucrainei.

Avansul trupelor ucrainene în regiunea Zaporojie

Recent, surse militare ucrainene au anunțat că forțele Kievului au avansat spre o linie de copaci între Robotîne și Verbove în regiunea Zaporojie, la aproximativ șase kilometri sud-est de Robotîne.

Restul zonelor din Zaporojie continuă, de asemenea, să se confrunte cu atacuri. Forțele rusești au lansat sâmbătă un atac cu bombe cu dispersie în sud-estul regiunii Zaporojie, ucigând o femeie și rănind două persoane, notează The Kyiv Independent.

Rușii au tras rachete care conțineau bombe cu dispersie folosind un sistem de rachete cu lansare multiplă (MLRS), potrivit guvernatorului regional Iurii Malashko.

Satul Bilenke, situat peste râul Nipru, în teritoriile ocupate de ruși și la aproximativ 40 de kilometri sud de Zaporojie, a fost atacat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro