Tudor Gheorghe: Nu am fugit in SUA pentru ca pe mama o durea un picior
Tudor Gheorghe nu mai are nevoie de nici o prezentare. De sub mustata lui de haiduc batran au aparut fara retineri atat cuvinte dure tintite catre Mircea Cartarescu sau catre conducerea Ministerului Culturii, dar si vorbe blande despre mama si despre satul sau natal. Vlad Mixich l-a surprins pe acest artist deosebit chiar in momentul vulnerabil dinaintea intrarii pe scena: momentul daruirii maxime. Astazi, Tudor Gheorghe ofera cititorilor HotNews nu doar muzica, ci, mai ales, sinceritatea sa.
Tudor Gheorghe: “Nu am fugit in SUA pentru ca pe mama o durea un picior”
Vlad Mixich: Cautand numele lui Tudor Gheorghe pe site-urile de descarcat muzica, veti constata ca o multime de persoane au pe computerul personal muzica dumneavoastra. Stiati?
Tudor Gheorghe: Da stiu, mi s-a mai spus, dar eu nu am nici un fel de relatie cu computerul. L-am izgonit pur si simplu din existenta mea.
V.M.: De ce?
Tudor Gheorghe: N-am timp sa ma ocup de asa ceva, eu trebuie sa ma ocup de problemele mele care se trag din scriitura pe hartie. Pentru ca am iesit de mai multa vreme din spatiul showbiz-ului, proiectele mele in general sunt indreptate catre cultura si catre educatie. Informatia se face prin computer dar educatia si cultura nu se face pe site-uri. Drept pentru care nu am avut vreme…si mai si traiesc in casa cu un profesionist al genului ca sa zic asa – baiatul meu care stie orice despre asta.
V.M.: Nu va deranjeaza ca oamenii descarca muzica dumneavoastra gratuit de pe Internet?
Tudor Gheorghe: Am primit cadou discuri descarcate cu muzica mea de pe Internet(rade). Oricum nu am ce face. Daca ma gandesc ce muzica extraordinara se descarca gratuit, albumele mele sunt nesemnificative. Asta e un sistem impotriva caruia nu avem cum sa luptam.
Cineva lucreaza la indobitocirea generatiei actuale
V.M.: Dumneavoastra cantati poezie cu ajutorul chitarei si a orchestratiei clasice. Nici poezia nici chitara clasica nu mai sunt azi la moda. Atunci cum va explicati ca pe computerele multor tineri exista muzica lui Tudor Gheorghe?
Tudor Gheorghe: Nu asta e cel mai important. Daca vii la spectacolele mele vei fi surprins sa vezi ca in sala peste jumatate din spectatori sunt tineri.
V.M.: Si asta nu vi se pare surprinzator?
Tudor Gheorghe: Nu deloc, pentru ca eu promovez in tot ceea ce fac lucruri esentiale: poezia de cea mai buna calitate. Ea nu are varsta. Din pacate se lucreaza la indobitocirea generatiei actuale, dorindu-se ca tinerii sa nu se ocupe de lucrurile esentiale pentru ca astfel pot fi mai usor transformati intr-o masa de manevra buna sa sape santuri in Germania, Franta sau Anglia. Pentru ca ei nu au nevoie de minti deschise si luminate. De asta cred eu ca se desfac si inlatura principiile care au stat la baza unui invatamant modern in Romania. Cred ca Spiru Haret se intoarce in groapa pentru ca pe vremea lui aveam cel mai modern invatamant din Europa.
Astazi se promoveaza tipul de invatamant american in care nu se invata decat ceea ce e de stricta specialitate. Cui ii foloseste latina? Iaca-asa va ajunge specialistul cu bani, sa mearga la un concert la Scala, sa plateasca 500 de dolari ca sa stea in primele randuri si dupa primele 10 minute sa adoarma. Eu am fost martor la asa ceva. Ei se duc acolo ca sa-si etaleze cucoanele lor tinutele…Nu se doreste o lume deschisa la minte care sa aprecieze arta, frumusetea si cultura.
V.M.: Cine anume nu doreste asta?
Tudor Gheorghe: Exista probabil niste minti care doresc asta. Cu timpul ajungi la concluzia ca cineva “iubeste” aceasta omenire si vrea sa o manipuleze doar in folosul unora mai putini la numar.
Stupida conducere de la Ministerul Culturii
V.M.: Ce parere aveti despre muzica la moda astazi in Romania?.
Tudor Gheorghe: Nu am nici o parere. Dar iti atrag atentia asupra a ceva. Deja exista in lume un curent de reinviere a tangoului. Si eu propun in ultimul meu spectacol reintoarcerea la tango. Dar la tangoul romanesc care la vremea lui a fost fascinant. Se canta sambata un slagar la Bucuresti si in doua saptamani se canta la Berlin, pentru ca erau pline de fantezie si erau foarte personale. Aveau o sursa de inspiratie solida: folclorul. Dar nu in sensul preluarii tonale asa cum se intampla acum cu acest curent imbecil numit etno, care e o struto-camila ce taie din valoarea estetica si emotia cantecului popular.
V.M.: Ce credeti au sanse muzicienii romani talentati sa se realizeze aici in Romania?
Tudor Gheorghe: Chestia asta ca nu sunt sanse aici in Romania e deja prea exagerata. Nu asta e problema. Nenorocirea e ca exista o generatie tampon de mediocritati artistice care nu lasa valorile reale sa se ridice. Nu e vorba ca nu au ce face in Romania. Au ce face in tara asta. Pericolul e la cei care stau deasupra lor, la Ministerul Culturii cu toata conducerea lor stupida si la alti pseudointelectuali care stopeaza aceasta talente.
V.M.: Aici avem insa o problema. Vocatia unui muzician e sa creeze nu sa se lupte cu autoritatile vremii.
Tudor Gheorghe: Ai dreptate, dar asa se aleg spiritele tari. Peste tot in lume valorile reale in orice domeniu sunt singulare si ele se incranceneaza sa evolueze. Dar nu in discoteci ci in studii, in munca, in cultura. Pe de alta parte mediocritatea e intotdeauna unita dintr-un instinct firesc zic eu. Intotdeauna acela plin de har va avea 15 mediocri care vor lupta impotriva lui. Din fericire de cele mai multe ori spiritele acestea tari inving.
Am asistat la moartea satului meu
V.M.: Ati copilarit la sat. Cand va intoarceti acolo mai gasiti ceva?
Tudor Gheorghe: Nu. In primul rand satul meu nici nu mai e de cand au inceput cu asfaltatul. Au asfaltat pana si cimitirul. Sigur ca-mi displacea noroiul dar nu cred ca formula asfaltului aduce brusc si calitate. Asa s-a dus izul si culoarea aia specifica. Acum iti dai seama ce bucurie e cand ploua si se baliga vacile pe asfalt?
V.M.: Asa e. Vara asta si satul meu a fost asfaltat.
Tudor Gheorghe: Mda azi e o moda sa ne asfaltam satele. Dar la mine in sat se mai intampla un fenomen. Eu am asistat practic la moartea satului meu. Dar nu sunt un traditionalist in sensul ala ca taranul roman nu trebuie miscat din locul lui. Asta e o prostie e normal ca el sa evolueze. Dar eu imi doresc un taran roman care sa stie inca sa joace hora, sarba iar atunci cand il vizitez sa ma intrebe: “Domnule Tudor Gheorghe doriti un pahar de apa? Cu gheata sau fara gheata? Si sa-mi spuneti daca va deranjeaza aerul conditionat.” Ei asta mi-as dori eu. Pe cand la noi…deja au inceput sa-i numeasca pe taranii nostri necajiti fermieri. Auzi tu, cum ar suna muzica pentru fermieri in loc de muzica populara?
Despre vremurile dinaintea lui ‘89
V.M.: De ce vi s-a interzis sa apareti pe scena in ultimii ani ai comunismului? Nu erati suficient de comunist sau erati prea nationalist.
Tudor Gheorghe: Nu am fost deloc comunist nu aveam cum. Tatal meu fusese condamnat politic 22 de ani. S-a tras de mine sa ma faca membru de partid, dar nu am vrut. Si nu m-am laudat catusi de putin cu asta dupa revolutie, cand au aparut tot felul de dizidenti care tipau care mai de care cum fusesera batuti dar ei de fapt au fost oameni politic angajati serios in comunism. Dar asta este. Ei cu ale lor eu cu ale mele.
V.M.: Stiu ca imediat dupa revolutia din 89 vi s-a propus sa fiti ceva mare pe la prefectura.
Tudor Gheorghe: Pai am si fost, presedinte de consiliu. Dar nu era de mine. Fiecare trebuie sa faca ce stie mai bine. Uite si politicienii au ajuns niste mediocri si asta se vede. Oamenii de valoare s-au retras. Vreau sa spun ca desi perioada comunista ne-a facut un mare rau, totusi ne-a tinut foarte treji in spirit. Trebuia sa fim mai destepti decat ei. Scriitorii scriau toti cu cheie, la teatru se prindeau tot felul de subtilitati. Uite de exemplu mie mi-au interzis un spectacol de Caragiale care nici nu avea mare succes. Dar pentru altceva era interesant spectacolul. Si acum ma infior cand spun strofa asta cumplita din Caragiale:
“Trec astazi nestiut prin lume
Dar trainic las in viitor
Un san, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor”.
V.M.: De ce astazi nu mai apar oameni de o valoare culturala care sa o egaleze pe a celor dinainte?
Tudor Gheorghe: Perioada de dupa razboi a fost foarte productiva. De la Nichita, Marin Preda, D.R. Popescu pana la Ioan Alexandru si Sorescu. Astazi nu mai apar insa. Si eu ma intreb de ce. Mai e astazi asa la mijloc, cat jumatate din cei amintiti mai devreme, Cartarescu. Ca tot veni vorba, m-a cam indignat in ultima vreme, ca s-a apucat sa faca o caracterizare a lui Eminescu si s-a legat de el ca era mic si cu paduchi si avea matreata. Pai nu de asta il iubim noi pe Eminescu.
Nu am fugit in America pentru ca pe mama o durea un picior
V.M.: Multi se intreaba de ce continuati sa locuiti in Craiova si nu la Berlin, Paris sau Bucuresti.
Tudor Gheorghe: Nu m-am simtit niciodata izolat. Acum nu mai conteaza unde stai. Suntem o tara europeana si asta e important. In 70 m-au rugat sa raman in America: “nea Tudore suntem aici peste un milion de romani, hai ramai ca ne alini durerile, ne faci sa fim mai buni”. Le-am zis ca stiu eu o tara in estul Europei unde sunt 23 de milioane care sufera. Ei, cum era sa las eu 23 de milioane pentru un milion. Plus ca pe mama o durea un picior. Si pentru mine osia pamantului trece prin piciorul ala al mamei. Si daca pe mama o doare piciorul ala, simt ca Pamantul nu se invarteste cum trebuie si trebuie sa ma duc acasa.
V.M.: Ce ati fi fost daca v-ati fi nascut in anii 80. Ati fi avut acum 25-30 de ani.
Tudor Gheorghe: Nu cred ca puteam sa ajung ceea ce sunt. Pentru ca cei nascuti in perioada de care vorbesti, au pierdut un lucru esential. Au pierdut lautarii, au pierdut muzica de la tara. In perioada copilariei mele nu se inventasera inca microfoanele si era forta in cantecul popular. Plus ca astazi nu mai sunt profesorii de pe vremuri. Probabil ca nici nu as fi avut suficient timp de studiu caci neavand televizor citeam. Cand citesti iti dai drumul la fantezie. De asta cred ca noi am avut intr-un fel un avantaj. Cei de azi au avantajul ca sunt mult mai informati decat noi. Dar cultura nu inseamna informatie.
V.M.: Dar ce inseamna cultura?
Tudor Gheorghe: Cultura inseamna asezarea pe cuvant si pe traditie. Din pacate tinerii de astazi au devenit niste cititori de prefete.