Turcia blochează contul de X al principalului rival al lui Erdogan, aflat acum după gratii

Ekrem Imamoglu, primarul arestat al Istanbulului și principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan, nu mai poate trimite mesaje în Turcia către cei 9,7 milioane de urmăritori ai săi de pe X. Contul său este încă accesibil în străinătate, relatează BBC.
Postările sale de pe rețelele de socializare au fost principalul său instrument de comunicare cu susținătorii săi. De asemenea, primarul a folosit contul pentru a menține în atenția publică cazul său.
El a postat zilnic, trimițând mesaje din închisoare prin intermediul avocaților săi. „Este ca și cum autoritățile ar vrea să îl facă să dispară”, a declarat un comentator.
Partidul Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opoziție din Turcia din care face parte si Imamoglu, a declarat pentru BBC că blocarea contului este o continuare a „tentativei de lovitură de stat din 19 martie”, când a fost arestat politicianul.
„Acum nici măcar nu-i permit să vorbească cu publicul”, a declarat secretarul general al CHP, Selin Sayek Boke. „Acest lucru arată clar teama celor de la conducere că vor pierde puterea. Este o încercare de lovitură de stat împotriva următorului scrutin.”
Sondajele de opinie indică că Ekrem Imamoglu, care a fost ales primar al celui mai mare oraș din Turcia de trei ori, va câștiga alegerile prezidențiale dacă ar putea candida. Următoarele alegeri prezidențiale nu ar trebui să aibă loc înainte de 2028.
Joi, un mesaj de pe contul său spunea că acesta a fost blocat din cauza unei cereri legale, deși este încă disponibil în Turcia prin utilizarea unei rețele private virtuale (VPN).
Un avocat care reprezintă platforma X a declarat că a depus o contestație în instanță împotriva interdicției, la cererea platformei de socializare.
Represiunea împotriva opoziției
Procurorii din Istanbul investighează o postare de pe contul lui Imamoglu, pe motiv că aceasta ar putea constitui o incitare la comiterea de infracțiuni, potrivit biroului de comunicare al președintelui.
În acea postare de luna trecută, primarul a condamnat arestarea sa și o reprimare mai largă a opoziției și a făcut apel la națiune să se plângă și să „ridice vocea”.
Primarul Istanbulului se află în spatele gratiilor din martie pentru acuzații de corupție, pe care le-a negat. Este încarcerat în închisoarea de înaltă securitate Marmara din Silivri, la periferia orașului în care a fost ales.
Aproximativ 100 de persoane au fost arestate alături de el, inclusiv funcționari municipali și membri ai partidului său. Alte zeci de persoane au fost arestate de atunci, inclusiv avocații săi și avocații care îi reprezintă pe acești avocați.