Sari direct la conținut

Turcia: Parlamentul de la Ankara a prelungit cu trei luni starea de urgenta, pana pe 20 aprilie

HotNews.ro

Parlamentul Turciei a aprobat marti prelungirea cu trei luni a starii de urgenta, impusa pe 20 iulie anul trecut, dupa lovitura esuata de stat, o decizie care vine la trei zile dupa atentatul sangeros comis intr-un club de noapte din Istanbul, transmit agentiile internationale de presa, noteaza Agerpres.

Starea de urgenta, care a condus in special la arestarea a cel putin 37.000 de persoane si a suscitat ingrijorarea Uniunii Europene, a fost deja prelungita o prima data si urma sa ia sfarsit pe 19 ianuarie.

Extinderea a fost aprobata cu voturile Partidului Justitiei si Dezvoltarii (AKP), de guvernamant, si ale aliatilor sai din Miscarea Nationalista (MHP), al patrulea partid din Parlament.

Principala forta de opozitie, Partidul Republican al Poporului (CHP) si Partidul Democratic al Poporului (HDP), prokurd, au votat impotriva prelungirii, sustinand ca drepturile omului si libertatea de expresie sunt restranse.

Guvernul justifica extinderea starii de urgenta prin faptul ca Turcia se gaseste de la tentativa de lovitura de stat, atribuita retelei predicatorului Fethullah Gulen, sub amenintarea mai multor organizatii teroriste.

Prelungirea va intra in vigoare de la 20 ianuarie si va dura pana la 20 aprilie.

Daca in urmatoarele saptamani va fi aprobata propunerea AKP de convocare a unui referendum constitutional pentru instaurarea unui sistem prezidential, pe care guvernul turc l-ar dori in martie sau aprilie, acesta va avea loc probabil in conditiile starii de urgenta, noteaza EFE.

Parlamentul de la Ankara a aprobat marti totodata si extinderea cu doi ani a misiunii fortelor armate turce in Afganistan, desfasurate in cadrul NATO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro