Sari direct la conținut

Turneu al lui Blinken în Asia de Sud-Est. Avertisment la adresa Chinei și sprijin pentru țările învecinate ei

HotNews.ro
Antony Blinken, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Antony Blinken, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a denunţat sâmbătă „acţiunile ilegale şi de escaladare” ale Beijingului în Marea Chinei de Sud, cu câteva ore înaintea întâlnirii cu omologul său chinez, în capitala Laosului, în marja Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), transmite AFP, preluată de Agerpres.

Secretarul de stat american a sosit sâmbătă dimineaţa la Vientiane, în prima zi a unui nou turneu în Asia în cadrul căruia intenţionează să reafirme leadershipul Statelor Unite în faţa influenţei tot mai mari a Chinei.

SUA şi ASEAN trebuie să lucreze împreună pentru a „face faţă provocărilor”, le-a spus Blinken miniştrilor din cele zece ţări membre ale blocului regional, în special când este vorba de „acţiunile intense şi ilegale întreprinse de China împotriva Filipinelor în Marea Chinei de Sud din cursul ultimelor luni”.

Aceste discuţii au loc pe fundalul unor tensiuni ridicate în Marea Chinei de Sud, unde au avut loc în ultimele luni o serie de confruntări între nave filipineze şi chineze în privinţa unor recife disputate.

Beijingul şi Manila au ajuns săptămâna trecută la un acord provizoriu privind aprovizionarea unui recif, dar relaţiile dintre cele două ţări rămân reci. „Suntem încântaţi să vedem că reaprovizionarea a avut loc cu succes astăzi”, a spus Blinken. „Salutăm acest lucru şi sperăm că va continua în viitor.”

Blinken urmează să se întâlnească sâmbătă după-amiază cu omologul său chinez Wang Yi. Întâlnirea se anunţă tensionată după ce, tot la Vientiane, vineri, şeful diplomaţiei chineze a avut o întrevedere cu omologul rus Serghei Lavrov, cei doi angajându-se să contracareze influenţa „forţelor extraregionale” în această regiune.

Acesta este al 18-lea turneu în Asia al secretarului de stat american de la preluarea mandatului în urmă cu mai bine de trei ani, reflectând concurenţa acerbă dintre SUA şi China în regiune.

După Laos, secretarul de stat al SUA îşi va continua turneul cu o vizită la la Hanoi (Vietnam), tot sâmbătă, pentru a aduce un omagiu şi a prezenta condoleanţe liderilor vietnamezi după moartea secretarului general Nguyen Phu Trong. Următoarele sale escale vor fi în Japonia, Filipine, Singapore şi Mongolia.

INTERVIURILE HotNews.ro