Sari direct la conținut

"Twilight" scoate pe piata vampirul organic

HotNews.ro

Ce-a ajuns lumea asta…Valorile sunt atat de varza si politica atat de peste tot incat in „Twilight”/”Amurg”, prima ecranizare a seriei de succes a celor patru romane scrise de Stephenie Meyer, vampirii nu doar ca se impart in rai si buni, dar cei buni au devenit vegetarieni. Adica nu omoara oameni, ci animale. Iar o adolescenta reuseste sa fie acceptata de familia unor vampiri buni doar pentru ca e prietena unui membru al familiei. Adolescentilor americani li se serveste insa prin acest ghiveci un mesaj mai mult sau mai putin subliminal – nu faceti sex mai devreme de 18 ani.

Pe ce ne bazam? E evident – si e evident de cand exista mitul vampirilor, ca moartea pe care acestia o provoaca victimelor e legata de pulsiunea erotica. Eros si Thanatos. Lolek si Bolek. Nedespartite. Ce se desprinde din filmul lui Catherine Hardwicke este ideea ca, asa cum vampirul Edward Cullen trebuie sa se abtina de la a o ucide pe fata de care s-a indragostit (de altfel, se saruta cam pe la sfarsitul filmului, dupa necontenite tatonari, reveniri si respingeri), si spectatorii tineri trebuie sa se abtina. De la orice fel de carne (pentru ca si eroina e vegetariana – dar pe rit clasic.).

Filmul este insa un kitsch atat de perfect – cum banuiesc ca e si cartea – incat vampirii sunt revalorizati prin prisma noilor tendinte eco-new age-iste. Probabil inteleptiti de experienta lor matusalemica, unii vampiri au ajuns sa-si tradeze cele mai elementare calitati. Vampirii buni sunt niste burghezi, cum e familia Cullen, ai carei membri locuiesc in inima padurii intr-o vila foarte eco, sar prin copaci ca eroii din „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, joaca baseball pe furtuna si sunt vegetarieni. Nu ca ar manca iarba si boabe, ci omoara animale, altfel ei nu consuma mancare ca noi (si nu dorm). De ce, atunci, Edward e atat de atras de noua sa colega, Isabella Swan?

Potrivit noii paradigme, vampirii au si alte noi calitati, prin care ii fac praf pe Superman, Spiderman si Dana Scully dintr-un foc: fug cu viteza extraordinara, se catara si sar prin copaci ca maimutele, prevad viitorul si ghicesc gandurile. Si, la lumina soarelui, devin de o frumusete extraordinara, pielea stralucindu-le ca si cum ar fi incrustata cu mii de diamante. De aceea se ascund ei de soare!

La vizionarea de presa am avut norocul sa stau langa o colega de la „Cotidianul”, astfel ca am putut sa radem si sa comentam in voie. Am remarcat, printre altele, ca: mare parte din buget s-a dus pe fondul de ten al vampirilor; in secventa de la ora de biologie, Edward – care joaca tot timpul de parca-l doare burta si care e alb la fata si machiat gros ca un balerin – parca face cu Isabella Swan o parodie la „Lacul lebedelor”.

Durerea de burta a vampirului Edward e molipsitoare. Cand Isabella imparte cu el acelasi cadru, si ea pare framantata interior. Filmul are o bucatica si pentru feministe. Regizorul e femeie, scenaristul e tot femeie, autorul cartii e o autoare, iar eroina e la fel de puternica sau mai puternica decat vampirul de care se indragosteste, din moment ce nu se teme de el. Aparitiile lui Edward in camera Isabellei seamana cu aparitiile Zburatorului din balada omonima a lui Ion Heliade Radulescu (vezi si Victor Hugo):

„Pândeşte, bată-l crucea! şi-n somn colea mi-ţi vine

Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,

Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine

N-au nici un pic de sânge, ş-un nas –ca vai de el!”

Sau Eminescu, cu al sau „Zburator cu plete negre…” din „Calin (file din poveste)”. In fine…

Colega de la „Cotidianul” mi-a spus, apropo de faptul ca „Twilight” e considerat noul „Harry Potter” si Stephenie Meyer noua J.K. Rowling, ca exista un termen nou care defineste tot ce are legatura cu „Harry Potter” – „potteresque”. Retroactiv, putem spune ca „Zburatorul” este un poem „twilightesque”?

Cred ca e destul de neplacut pentru realizatorii lui „Twilight” sa auda ca filmul lor e considerat „potteresc”. Prin comparatie, „Harry Potter” e ca „Pe aripile vantului” pe langa „Sclava Isaura”.

Scenariul e atat de lemnos incat nici dupa 15 minute nu te prinzi ca a inceput filmul, iar actorii joaca mediocru. Cel mai bine pica protagonista Kristen Stewart, iar cel mai prost, noul sex-symbol al cinematografiei, Robert Pattinson.

Ori indicatiile regizorale au fost „derutante”, ori mai degraba pur si simplu nu stie cu actoria (sic).

Ca sa inchei cu o gluma acest text prin care am incercat sa comunic faptul ca mi se pare curios ca aceasta varza a batut recordul de incasari (dupa cum si cartea e un mare succes, fiind in topul „The New York Times ” de 37 de saptamani), voi livra un banc cu vampiri, pe care l-am primit intamplator chiar ieri pe mail.

Si copiind acest banc, mi-am dat de-abia acum seama ca acest film cu vampiri nu e doar potteresc, dar si complet ateist. Nici urma de cruce pentru gonirea vampirilor (iar usturoi nu, ca miroase si strica parfumul natural al Isabellei).

Si acum, bancul:

„Maica Glafira si maica Serafima se intorceau la manastire cu masina cu alimente. Deodata pe parbriz a sarit un vampir mic. Maicile nu s-au pierdut cu firea cu una cu doua.

– Da cu stergatoarele, da cu stergatoarele, striga maica Serafima.

Vampirul a fost scuturat putin de lamele, dar s-a prins si mai bine de geam, ranjind la ele.

– Foloseste stropitorul, am pus apa sfintita in el!

Ud leoarca, vampirul isi arata coltii, iar apa sfintita nu isi face efectul.

– Incearca cu crucea, incearca cu crucea, striga maica Glafira.

Maica Serafima, deschide geamul, scoate capul si incepe sa gesticuleze catre vampir :

– Da-te jos de acolo, f…-ti crucea ma-tii !”

Vizionare placuta!

„Amurg”/”Twilight” – de Catherine Hardwicke, cu Kristen Stewart, Robert Pattinson, Anna Kendrick, Elizabeth Reaser, Peter Facinelli. Pe ecranele romanesti din 23 ianuarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro