Ucis de tovarășii săi: Cazul Patrașcanu după șapte decenii

Am uitat eu, au uitat si altii. In aprilie 1954 a fost omorat Lucretiu Patrascanu. Cred ca Ghita Ionescu nu gresea, ar fi putut deveni un Gomulka romanesc. Nu ar fi rupt niciodata cu URSS, dar ar fi revendicat un tratament interstatal demn. A facut acest lucru la Moscova cand a semnat Conventia de Armistitiu. Am scris pe larg despre el, este un personaj-cheie in „Stainism pentru eternitate”. A fost in un intelectual marxist si un militant cominternist. Era lamurit in ce-l privea pe Stalin, dar credea sincer in revolutia proletara. Procesul din aprilie 1954 incheia un ciclu istoric al comunismului est european. A fost ultimul dintre marile procese pe care istorica Annie Kriegel le subsuma categoriei „pedagogiei infernale”. Gheorghiu-Dej putea respira usurat. Unicul sau rival real fusese lichidat. Din ordinul lui.

Am scris acum patru decenii, in aprilie 1984, un text transmis la Radio Europa Libera, intitulat “De ce a fost ucis Patrascanu”. A fost ucis, mai presus de orice pentru ca reprezenta o alternativa la stalinismul national practicat de Gheorghiu-Dej. Daca ar fi ramas in viata, nu s-ar fi sfiit sa salute destalinizarea din URSS. Spre deosebire de Ana Pauker, Patrascanu nu fusese implicat in cele mai grave decizii luate si aplicate intre 1948 si 1952. Ca ministru comunist al justitiei (o contradictie in termeni), Patrascanu operase partizan in directia ceruta de conducerea PCR. A patronat politizarea fara egal a distemului judiciar din Romania.

Dupa eliminarea sa din conducerea de partid si din guvern, Patrascanu a suferit consecintele distrugerii statului de drept in numele optiunilor la care nu a renuntat niciodata. Intrase in “miscare” la 20 de ani. Nu se putea concepe altfel decat comunist. In 1947 la Moscova, in prezenta lui Molotov si a Anei Pauker, Gheorghiu-Dej il informa pe “parintele popoarelor” despre “devierea nationalista antimaghiara” a lui Patrascanu. Soarta intelectualului comunist care jucase un rol cheie in lovitura de stat din 23 august 1944 era astfel pecetluita.

Patrascanu a fost initial anchetat, aflat in domiciliu fortat la Snagov, pe linie de partid. Faza urmatoare au fost interogatoriile conduse de ofiteri ilegalisti din Securitate. Dupa debarcarea lui Teohari Georgescu in 1952, urmasul acestuia, Alexandru Draghici, a executat intocmai ordinele lui Dej. Patrascanu a refuzat orice colaborare cu acuzatorii sai. Nu a cedat, nu s-a identificat cu agresorul. Este ceva complet diferit de celelalte show trials.

Reabilitarea lui Patrascanu in aprilie 1968 a fost un element crucial in delegimarea postuma alui Dej si in jocurile de putere de la varf. Erau vizati chiar baronii fostului lider care votasera in Biroul Politic in aprilie 1954 pentru pedeapsa capitala. Ca membru supleant, Ceausescu nu avusese atunci drept de vot deliberativ. In 1954, Ion Gheorghe Maurer nu era nici macar membru al CC. Despre Patrascanu si iluziile sale a scris cu admirabila acuitate psihologica si deloc hagiografic cumnatul sau, avocatul marxist Petre Pandrea, inchis in doua randuri de regimul comunist, in esentiala sa carte “Memoriile mandarinului valah”.

PS Am fost coleg de scoala cu Grigore Rapeanu, fiul procurorului din procesul Patrascanu, profesor, chiar decan la un moment dat, la Facultatea de Drept. Am fost si colegi de facultate, el facea filosofia, eu sociologia. A murit, impreuna cu sora sa, intr-un cumplit accident de masina. –Citeste restul articolului pe Contributors.ro