Sari direct la conținut

Ucraina a primit "aproximativ 10% din armele" pe care le dorește de la Occident (Ministerul Apărării)

HotNews.ro
Sistem de rachete HIMARS folosit in luptele impotriva Statului Islamic, Foto: PJF Military Collection / Alamy / Alamy / Profimedia
Sistem de rachete HIMARS folosit in luptele impotriva Statului Islamic, Foto: PJF Military Collection / Alamy / Alamy / Profimedia

Ucraina a primit „aproximativ 10% din armele” de care are nevoie de la partenerii săi occidentali pentru a lupta cu armata rusă pe teren, a declarat marți Ministerul ucrainean al Apărării, potrivit AFP.

„Dintre armele de care avem nevoie, am primit aproximativ 10%”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Anna Maliar, pentru televiziunea ucraineană.

„Indiferent cât de mult muncește Ucraina, indiferent cât de profesionistă este armata noastră, fără ajutorul partenerilor occidentali nu vom putea câștiga acest război”, a declarat Maliar.

Ea a spus că „trebuie stabilite termene clare (pentru livrări)”, „pentru că fiecare zi de întârziere este o altă zi împotriva vieților soldaților ucraineni, a poporului nostru”, a susținut ea.

„Nu putem aștepta prea mult timp pentru că situația este foarte dificilă”, a spus ea, în special în estul regiunii Donbass, unde rușii fac progrese treptate de câteva săptămâni până la punctul de a controla practic regiunea Lugansk.

Ministrul adjunct al apărării a cerut un „calendar precis (…) în viitorul apropiat”, pe lângă menținerea „disponibilității partenerilor noștri occidentali” de a sprijini financiar și militar Ucraina.

La începutul zilei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat din nou Occidentul să trimită „mai multe arme și echipamente militare mai repede”, deoarece „rușii au de zece, de o sută de ori mai mult”.

Potrivit acestuia, armata ucraineană „nu are suficiente arme cu rază lungă de acțiune” și „vehicule blindate”, a detaliat el în timpul unei videoconferințe cu jurnaliștii danezi.

„Viteza de recucerire a teritoriilor ocupate depinde cu adevărat de ajutorul și armele” trimise de Occident, a declarat Zelenski. „Dacă ni se dau mai multe arme, atunci putem merge mai departe”, a spus el.

Lista echipamentelor militare de care mai are nevoie Ucraina

Înaintea summitului miniștrilor Apărării care va avea loc miercuri la Bruxelles, Ucraina face apel către Occident la „paritate” în privința armelor grele, astfel încât să poată câștiga războiul declanșat de Rusia în 24 februarie, conform CNN.

  • 1.000 de obuziere calibrul 155 mm;
  • 300 de sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS);
  • 500 de tancuri;
  • 2.000 de vehicule blindate;
  • 1.000 de drone.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro