Sari direct la conținut

Ucraina afirmă că a avansat mai mult de un kilometru în jurul Bahmutului / „Deținem inițiativa”

HotNews.ro
Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ucraina afirmă că trupele sale au avansat cu peste un kilometru în jurul orașului Bahmut, aflat în conflict, în ultimele 24 de ore, în timp ce continuă să exercite presiune asupra forțelor rusești din zonă, potrivit CNN.

„Forțele de apărare continuă să dețină inițiativa acolo (n.r. în direcția Bahmut) și pun presiune asupra inamicului, desfășoară operațiuni de asalt și avansează pe flancurile nordic și sudic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării de Est a Forțelor Armate Ucrainene, Serhii Șerevatii, pentru posturile naționale de radio și televiziune ucrainene.

„În special, în ultima zi, ei au avansat mai mult de un kilometru”, a spus el.

Șerevatii a continuat spunând că luptele sunt acerbe, forțele rusești opunând o oarecare rezistență.

„Ei (rușii) au uneori mici contraatacuri, dar, în general, noi avem inițiativa”, a adăugat el.

„Cel mai important este că avansăm în ciuda faptului că avem paritate de forțe și mijloace – nu avem niciun avantaj față de ei”, a adăugat liderul militar ucrainean.

Și președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că contraofensiva ucraineană „nu este rapidă”, dar că trupele Kievului avansează, potrivit AFP.

„Ofensiva nu este rapidă, acesta este un fapt”, a recunoscut el.

„Dar, cu toate acestea, noi avansăm, nu ne retragem, ca rușii”, a dat asigurări președintele ucrainean jurnaliștilor la Praga, alături de omologul său ceh Petr Pavel. „Avem acum inițiativa”, a spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro