Ucraina respinge ideea deschiderii unei misiuni diplomatice a Transnistriei la Kiev
Transnistria este parte integrantă a Republicii Moldova, prin urmare este imposibilă deschiderea unei misiuni diplomatice a acestei regiuni, a anunțat MAE de la Kiev, după ce un oficial transnistrean a afirmat că Triaspolul vrea să deschisă misiuni diplomatice la Kiev și Bruxelles, potrivit Mediafax.
„Ucraina are deja o misiune diplomatică – Ambasada Republicii Moldova. Transnistria face parte din Moldova, iar Ucraina, ca țară garant, va continua să depună eforturi pentru a ajuta la soluționarea problemei transnistrene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev, Katerina Zelenko, informează agenția de știri Ukrinform.
Anterior, reprezentantul politic al Tiraspolului în negocierile privind soluționarea conflictului transnistrean, Vitali Ignatiev, a declarat că, după deschiderea misiunii diplomatice oficiale a Transnistriei la Moscova, autoritățile regiunii nerecunoscute intenționează să deschidă misiuni similare la Kiev și Bruxelles.