Sari direct la conținut

Ucrainenii asamblează în laboratoare secrete o „armată de roboți ucigași” pentru lichidarea rușilor pe front

HotNews.ro
Ucrainenii asamblează în laboratoare secrete o „armată de roboți ucigași” pentru lichidarea rușilor pe front
Andrii Denisenko, CEO al startup-ului de proiectare și producție „UkrPrototyp”, stă lângă Odyssey, un prototip de dronă terestră de 800 de kilograme, într-un lan de porumb din nordul Ucrainei, vineri, 28 iunie 2024. Sursa foto: Anton Shtuka / AP / Profimedia

Ucraina speră să asambleze o mulţime de drone ieftine, fără pilot, care, speră ea, vor ucide trupele ruse şi îi vor salva pe proprii soldaţi şi civili răniţi, scrie luni Sky News.

Un ecosistem de laboratoare, adăpostite în sute de ateliere secrete din Ucraina, construieşte această armată de roboţi la o fracţiune din costul de import al unor modele similare: 35.000 de dolari.

Potrivit estimărilor, aproximativ 250 de întreprinderi de apărare din întreaga ţară creează maşinile ucigaşe în locaţii secrete care, de obicei, arată ca nişte ateliere rurale de reparaţii auto, notează News.ro.

Angajaţii de la startup-uri precum cele conduse de antreprenorul Andrii Denisenko pot asambla un vehicul terestru fără pilot numit Odyssey în patru zile, într-o magazie.

„Ne luptăm cu o ţară uriaşă, iar ei nu au nicio limită de resurse. Înţelegem că nu putem pierde o mulţime de vieţi omeneşti”, a declarat Denîsenko, care conduce startup-ul militar „UkrPrototyp”.

„Războiul este matematică”, afirmă el.

Prototipul Odyssey de 800 de kilograme poate merge până la 30 de kilometri cu o singură încărcare a unei baterii de mărimea unui mic cooler pentru bere.

Acesta acţionează ca o dronă de salvare şi aprovizionare, dar poate fi modificat pentru a transporta o mitralieră grea operată de la distanţă sau pentru a lansa încărcături de deminare.

O a patra ramură a armatei ucrainene – forţele sistemelor fără pilot – s-a alăturat armatei, marinei şi forţelor aeriene în luna mai.

„Echipajele de roboţi vor deveni dispozitive logistice, camioane de remorcare, mineri şi genişti, precum şi roboţi autodistructivi”, scrie pe o pagină guvernamentală de strângere de fonduri după lansarea forţelor sistemelor fără pilot.

„Primii roboți își dovedesc deja eficiența pe câmpul de luptă”, mai scrie pe această pagină.

Mîhailo Fedorov, viceprim-ministrul pentru transformare digitală, încurajează cetăţenii să urmeze cursuri online gratuite şi să asambleze drone aeriene la domiciliu.

El doreşte ca ucrainenii să producă un milion de aparate de zbor pe an.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro