Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 873: Zelenski spune că Rusia ar trebui să participe la următorul summit pentru pace / Atac cu drone ucrainene în regiunea Briansk / Rusia anunţă că a capturat o localitate din Doneţk

Război în Ucraina. Soldat ucrainean în regiunea Donețk, Foto: Muhammed Enes Yildirim / AFP / Profimedia
Război în Ucraina. Soldat ucrainean în regiunea Donețk, Foto: Muhammed Enes Yildirim / AFP / Profimedia

Rusia a anunțat că forţele sale au preluat controlul asupra satului Urozhaine din estul regiunii ucrainene Doneţk, ceea ce, dacă se confirmă, ar fi ultima dintr-o serie de cuceriri de după capturarea oraşului strategic Avdiivka în februarie. Bloggeri ucraineni au afirmat că forţele Kievului au cedat controlul asupra satului, situat la sud-vest de oraşul Doneţk, controlat de ruşi. Armata ucraineană susţine că luptele sunt încă în desfăşurare în zonă.

SINTEZA ZILEI

Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 873, LIVETEXT:

Statele Unite interzic Kievului să lovească în adâncimea teritoriul Rusiei cu arme americane pentru a evita posibila extindere a războiului dincolo de granițele Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Patrick Ryder, într-un interviu publicat de presa americană luni, potrivit The Kyiv Independent.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că șeful serviciilor militare ucrainene de informații, generalul Kirilo Budanov, a fost „înțeles greșit” atunci când s-a arătat convins că Rusia va ataca din nou, în curând, teritoriul Ucrainei dinspre nord, scrie The Kyiv Independent.

Ultima navă de patrulare a Rusiei a părăsit peninsula anexată Crimeea, cel mai probabil fiind relocată într-o altă bază navală rusească pentru a fi pusă la adăpost de atacurile ucrainene, a anunțat luni marina militară ucraineană, potrivit Reuters.

General rus arestat pentru „fraudă la scară mare”, plasat în arest la domiciliu

Generalului rus Ivan Popov, fost comandant al Armatei 58 care luptă în Ucraina, demis și arestat pentru fraudă la sfârșitul lunii mai, i-a fost comutată luni arestarea preventivă în arest la domiciliu de către un tribunal din Moscova, potrivit AFP.

„Tribunalul militar nr. 235 a acceptat cererea anchetatorilor de a înlocui detenția lui Ivan Popov cu arestul la domiciliu”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a tribunalului, Aliona Pliguina.

UE vrea să boicoteze o reuniune în Ungaria, după vizita lui Orban la Putin

Uniunea Europeană are în vedere boicotarea unei reuniuni a miniştrilor de externe la Budapesta după mânia suscitată de vizita premierului ungar Viktor Orban la preşedintele rus Vladimir Putin, au declarat luni o serie de diplomaţi pentru AFP.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, intenţionează să împiedice miniştrii să se ducă în Ungaria luna viitoare, convocând o altă reuniune în acelaşi timp la Bruxelles, conform mai multor diplomaţi aflaţi la post în capitala UE.

Viktor Orban a suscitat mânie şi neînţelegere în cadrul UE prin vizita făcută lui Vladimir Putin la începutul lunii iulie cu o „iniţiativă de pace” pentru care nu avea mandat din partea Bruxellesului, care încearcă acum să-l penalizeze.

Ungaria ocupă de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, funcţie de coordonare a lucrărilor legislative care nu o autorizează să se exprime în numele blocului comunitar pe scena internaţională.

Or, Orban este acuzat că ar fi abuzat de această poziţie pentru a discuta despre posibile căi de „încetare a focului” în Ucraina, în dezacord cu poziţia UE de susţinere totală a Kievului şi de izolare a Rusiei, notează Agerpres.

Potrivit diplomaţilor intervievaţi de AFP, boicotarea reuniunii de la Budapesta ar fi un mod de a sancţiona Ungaria.

Dacă Josep Borrell ar convoca o reuniune la aceeaşi dată, „decizia nu ar mai aparţine miniştrilor. Astfel nu ar mai fi vorba de a lua decizia politică de a nu se duce în Ungaria, ci mai degrabă de faptul că ei ar trebui să meargă la Bruxelles”, a explicat unul dintre diplomați.

De altfel, un grup de 63 de eurodeputaţi au insistat luni printr-o scrisoare asupra retragerii dreptului de vot pentru Ungaria în cadrul Consiliului UE din cauza preocupărilor generate la nivelul blocului comunitar de vizitele întreprinse de premierul Viktor Orban în Rusia şi China în primele zile după ce Budapesta preluase preşedinţia prin rotaţie a UE pentru şase luni.

Compania ucraineană unde sunt asamblate unitățile de artilerie autopropulsate Bohdana este deținătoarea recordului european privind numărul de unități produse pe lună, a declarat Volodimir Zelenski în timpul unei întâlniri cu jurnaliştii ucraineni la Kiev, pe 15 iulie, relatează Ukrainska Pravda.

„Astăzi, producem un număr semnificativ de unități de artilerie autopropulsate Bohdana pe lună”, a spus Zelenski.

Mobilizarea decurge conform planului, afirmă Zelenski, care face apel ca Ucraina să primească mai multe F-16 şi sisteme Patriot

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că mobilizarea de noi soldaţi evoluează conform planului, dar Ucraina are nevoie ca aliaţii ei să-i ofere mai multe sisteme antiaeriene Patriot şi avioane F-16 în cadrul ajutorului militar furnizat pentru a o susţine în războiul cu Rusia, scrie agenţia spaniolă de presă EFE.

În ceea ce priveşte mobilizarea unor noi soldaţi, „armata spune că totul decurge conform planului său”, a afirmat Zelenski la o conferinţă de presă la Kiev. Nu există însă suficiente baze pentru instruirea noilor cetăţeni mobilizaţi, fiind în curs de amenajare noi instalaţii de acest fel, iar o parte dintre cei mobilizaţi ar putea fi antrenaţi în baze din străinătate, Polonia oferindu-se deja să pună la dispoziţie astfel de baze, a detaliat preşedintele ucrainean.

El a promulgat în luna mai noi legi controversate care să înlesnească mobilizarea de noi soldaţi în armata ucraineană, pentru a completa pierderile şi a face o rotaţie măcar parţială a trupelor epuizate după mai mult de doi ani de război. În acest sens, au crescut pedepsele pentru cei care se sustrag încorporării, iar vârsta de mobilizare a fost redusă de la 27 la 25 de ani, amintește Agerpres.

Numeroşi tineri ucraineni se tem astfel că ar putea fi trimişi pe front, într-un moment în care înaintarea trupelor ruse, insuficienţa muniţiilor pentru armata ucraineană şi pierderile în rândul acesteia, păstrate în continuare secrete, alimentează îngrijorarea populaţiei.

Pentru susţinerea frontului, a mai spus luni Zelenski, armata ucraineană are de asemenea nevoie de mai multe sisteme antiaeriene Patriot şi avioane F-16. „Decizia asupra avioanelor F-16 este strategică. Numărul (oferit) nu este însă strategic deocamdată. Încă nu pot spune câte din aceste avioane vom avea. Evident că ne vor consolida, dar vor fi ele suficiente pentru a lupta la acelaşi nivel cu flota aeriană rusă ? Nu cred că vor fi suficiente”, a explicat el.

Pe lângă avioanele de producţie americană F-16, Ucraina lucrează şi la obţinerea altor tipuri de avioane de vânătoare, a adăugat preşedintele ucrainean, admiţând că perioada de instruire a piloţilor ucraineni pentru operarea noilor avioane de luptă este îndelungată şi este nevoie de reducerea acesteia. Ucraina va primi vara aceasta şase avioane F-16, din cele aproximativ 70 de aparate de acest tip promise Ucrainei de Danemarca, Olanda şi Belgia.

Sunt de asemenea insuficiente bateriile antiaeriene Patriot furnizate Ucrainei de aliaţii săi, a mai spus Zelenski. „Din punctul de vedere al structurii apărării noastre aeriene, pentru a acoperi complet Ucraina, în opinia militarilor noştri avem nevoie de 25 de sisteme. Aceasta, pentru a acoperi complet cerul Ucrainei”, a explicat preşedintele ucrainean, la conferinţa de presă.

Guvernul de la Berlin a respins din nou luni apelurile de a livra avioane de luptă Ucrainei, după ce liderul opoziţiei, Friedrich Merz, din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU, de centru-dreapta), a declarat că sprijină această idee, scrie agenția germană de presă DPA.

Ucraina urmează să primească deja în această vară de la parteneri occidentali un număr de avioane F-16, pe care Germania nu le deţine, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.

„Nu are sens să livrăm diferite tipuri de avioane Ucrainei”, a spus Hebestreit. „Chiar dacă par să semene la exterior, avioanele diferă mult ca mod de operare. Aceasta implică o pregătire pe termen lung”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

„Mi se pare oarecum plauzibil să ajutăm acum Ucraina să recâştige măcar controlul asupra propriului spaţiu aerian. Întrucât aceste atacuri cu rachete, care au loc acum în număr din ce în ce mai mare, împotriva infrastructurii, împotriva alimentării cu electricitate şi apă, împotriva spitalelor, a azilurilor nu pot fi controlate doar de la sol”, a pledat duminică Merz, într-un interviu acordat postului german de televiziune ARD. „Acesta este motivul pentru care livrarea de avioane de luptă Ucrainei a fost deja decisă în multe ţări din întreaga lume, inclusiv în Europa. Noi, ca germani, nu ar trebui să rămânem în urmă”, a afirmat Merz.

Hebestreit a declarat luni că propunerea lui Merz nu este nouă şi că acesta ar trebui să ştie că Germania nu poate livra Ucrainei avioane de acest tip.

Ucraina speră să asambleze o mulţime de drone ieftine, fără pilot, care, speră ea, vor ucide trupele ruse şi îi vor salva pe proprii soldaţi şi civili răniţi, scrie luni SkyNews.

Un individ a atacat cu o grenadă în noaptea de duminică spre luni un centru militar de recrutare din Busk, în vestul Ucrainei, a anunţat poliţia, atac survenit în plină campanie de mobilizare pentru reînnoirea rândurilor armatei, relatează AFP.

Zelenski, de acord ca Rusia să participe la al doilea summit pentru pace

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia ar trebui să fie reprezentată la un al doilea summit din noiembrie care urmărește să asigure pacea de durată cu Kremlinul, după mai bine de doi ani de război, relatează AFP.

„Cred că reprezentanții ruși ar trebui să fie la cel de-al doilea summit”, a declarat ZelenskI la o conferință de presă la Kiev, unde a prezentat lucrările pregătitoare pentru un al doilea summit, după ce de luna trecută din Elveția.

Postul de televiziune rus Rossiya 1 a difuzat duminică seară, în timpul orelor de maximă audiență, un segment în care amenința cu atacarea capitalelor europene, scrie luni The Moscow Times.

Autorităţile ucrainene au anunţat luni că un dezertor care încerca să fugă din Ucraina în Republica Moldova a fost ucis de poliţiştii de frontieră, după ce acesta ar fi atacat un grănicer, relatează presa de la Chişinău.

Letonia interzice accesul mașinilor înmatriculate în Belarus

Letonia nu va mai permite autoturismelor înmatriculate în Belarus să intre pe teritoriul său din Belarus sau Rusia, a declarat luni o agenție guvernamentală, informează Reuters.

Interdicția, care intră în vigoare marți, a fost introdusă în cadrul unui nou pachet de sancțiuni ale UE care „a ajustat în mare măsură sancțiunile impuse Belarusului cu sancțiunile impuse Rusiei”, a declarat Serviciul fiscal de stat al Letoniei.

Statele membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia – Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda – precum și Norvegia din afara UE au interzis anul trecut intrarea vehiculelor cu numere de înmatriculare rusești, ca parte a sancțiunilor impuse Rusiei și cetățenilor săi în legătură cu războiul din Ucraina.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni că țara sa va primi câteva avioane de luptă F-16 în această vară, urmând ca numărul lor să crească până la sfârșitul anului, dar acestea „nu vor fi suficiente”, informează Reuters.

44% dintre ucraineni cred că a sosit momentul pentru discuţii oficiale de pace între Kiev şi Moscova, în timp ce 35% sunt convinşi că nu este cazul. În acelaşi timp, potrivit sondajului, marea majoritate a respondenţilor nu sunt de acord cu termenii liderului rus Vladimir Putin, relatează Ukrainskaia Pravda.

Sondajul a fost realizat de Centrul Razumkov în perioada 20-28 iunie, la comanda site-ului ZN.UA, scrie News.ro.

Aproape jumătate (49%) dintre locuitorii din centrul Ucrainei ar accepta cu calm informaţia privind începerea negocierilor oficiale cu Rusia. Cea mai mică proporţioe în rândul celor care sunt pregătiţi pentru negocieri este în vestul Ucrainei – 35%.

„Şi acum este important să reţineţi că nu vestul este cel mai reticent la negocieri, ci estul, care este atacat zilnic. Doar 33% dintre locuitorii din estul Ucrainei ar accepta negocieri şi aproape la fel de mulţi (34%) sunt împotriva acestora. Şi aproape tot la fel de mulţi (32%) sunt indecişi”, scrie ZN.UA.

Publicaţia scrie însă că proporţia din sudul Ucrainei este revelatoare. 60% dintre locuitorii din sud cred că a venit timpul negocierilor oficiale cu Rusia, ceea ce este cu aproape 16% mai mare decât media pentru Ucraina.

În acelaşi timp, majoritatea ucrainenilor consideră că nu trebuie să fie de acord cu condiţiile prezentate de Vladimir Putin în ajunul summitului pentru pace. În special, 83% dintre respondenţi nu sunt de acord cu retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul regiunilor Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie în limitele lor administrative, iar 84% dintre respondenţi sunt împotriva cedării acestor regiuni către statul agresor.

De asemenea, 77% dintre ucraineni nu sunt de acord ca toate sancţiunile occidentale împotriva Rusiei să fie ridicate.

Opiniile diferă mai mult însă în ceea ce priveşte ideea ca statutul Ucrainei de ţară neutră, nealiniată şi nenucleară să fie înscris în Constituţia Ucrainei: 58% sunt împotrivă şi 22% pentru.

Publicaţia subliniază că doar 9% dintre locuitorii din vestul Ucrainei ar accepta astfel de modificări ale Constituţiei. În centrul ţării, cei care sunt de acord reprezintă 25%, iar în est sunt 23%. Cel mai ridicat nivel de sprijin pentru astfel de modificări este în sud – 39% dintre locuitorii din această regiune sunt gata să sprijine neutralitatea Ucrainei. Dacă este luată în calcul vârsta, locuitorii din sud din grupa de vârstă 60+ sunt mai înclinaţi să sprijine neutralitatea.

Kievul încearcă noi strategii de atragere a voluntarilor în armată

Krelimnul a fost întrebat de reporterii acreditați dacă președintele Vladimir Putin va fi mai bine păzit după atacul asupra fostului lider de la Casa Albă, Donald Trump.

Omul pe care Putin îl vrea la conducerea Ucrainei îl compară pe Biden cu Brejnev după tentativa de asasinare a lui Trump / Ce spune despre „trumpiști”

Viktor Medvedciuk într-o întâlnire cu Vladimir Putin înainte de declanșarea invaziei ruse pe scară largă, FOTO: Pool Sputnik Kremlin / AP / Profimedia

Kievul încearcă noi strategii de atragere a voluntarilor în armată, pe fondul creșterii reticenței ucrainenilor de a se alătura efectiv efortului de război. Oficialii spun că deocamdată procesul de recrutare decurge rezonabil și speră să adune 200.000 de militari suplimentari până la finalul anului, dacă lucrurile vor continua să funcționeze.

Rusia a doborât 22 de drone lansate de Ucraina în vestul teritoriului rus şi în Crimeea, în timpul nopţii de duminică spre luni, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, informează AFP.

”În timpul nopţii trecute, sistemele de apărare aeriană în serviciu au distrus şi interceptat 22 de drone”, a declarat luni ministerul rus pe Telegram.

Unsprezece drone au fost doborâte în regiunea rusă de frontieră Briansk, una în regiunea Lipeţk şi şase deasupra Crimeei, peninsula ucraineană anexată de Rusia.

De asemenea, guvernatorul regiunii frontaliere Kursk a declarat că alte trei drone ucrainene au fost doborâte acolo. (Agerpres)

Sistemele de apărare aeriană au distrus 15 drone în atacuri separate care au vizat regiunea Briansk în cursul nopții de duminică spre luni, a declarat guvernatorul Alexander Bogomaz prin intermediul Telegram, scrie The Kyiv Independent.

În ultimele luni, forțele ucrainene au intensificat atacurile împotriva țintelor de pe teritoriul rus, cu scopul de a afecta industria petrolieră și instalațiile de producție militară ale Rusiei.

Potrivit lui Bogomaz, dronele au fost interceptate deasupra districtelor Sevsky, Pogarsky, Braskovsky, Zlynkovsky și Trubchevsky din regiune.

Nu au existat victime sau pagube ca urmare a atacurilor cu drone, a afirmat Bogomaz.

Sinteza celor mai recente evenimente:

  • Statul Major al armatei ucrainene a raportat duminică atacuri rusești intense în zona Pokrovsk din regiunea Donețk, creând „cea mai fierbinte situație” de-a lungul liniei frontului, invadatorii încercând să obțină noi câștiguri. Într-o actualizare, statul major a declarat: „inamicul a atacat deja pozițiile noastre de 35 de ori astăzi în zonele Novooleksandrivka, Vozdvizhenka, Progress, Lozuvatskyi, Novoselivka Pershoya și Yasnobrodivka … Situația rămâne tensionată în apropiere de Novooleksandrivka, Novoselivka Persha și Progress, unde șase confruntări sunt încă în desfășurare. Apărătorii noștri împiedică inamicul”.
  • În zona Harkov, forțele ruse au atacat de trei ori pozițiile din districtele Hlyboky și Vovchansk, se arată în actualizare. „Pe direcția Kupyansk, inamicul a fost, de asemenea, respins de trei ori lângă Pishchany și Stelmakhivka. A suferit pierderi și s-a retras”. În zona Lyman, au avut loc opt asalturi rusești în zona Makiivka și Grekivka. Alte încercări de avansare au avut loc în apropiere de Seversky, Kramatorsk, iar în zona Toretsk a fost „tensionată”, locațiile de lângă North și New York fiind atacate.
  • Forțele ucrainene au recâștigat recent pozițiile pierdute lângă Vovchansk, la nord-est de orașul Harkov, în timp ce forțele ruse au avansat lângă Avdiivka, la nord de orașul Donețk, potrivit Institutul pentru Studiul Războiului.
  • Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au preluat controlul asupra satului Urozhaine din regiunea ucraineană Donețk. Bloggeri ucraineni au declarat, de asemenea, că forțele ucrainene au cedat controlul asupra satului, situat la sud-vest de orașul Donețk, controlat de Rusia. Armata ucraineană a declarat că luptele sunt încă în desfășurare.
  • Statul major al forțelor armate ucrainene a declarat că Rusia a lansat 18 atacuri asupra Urozhaine și a altor localități din apropiere. Acesta nu a făcut nicio mențiune cu privire la sat într-un raport ulterior. DeepState, un popular blog militar ucrainean, a raportat duminică capturarea Urozhaine, afirmând că forțele ruse au lansat „atacuri în masă în sudul satului”. Acesta a descris pierderea ca fiind o „prăbușire a apărării”, a cărei cauză ar trebui investigată.
  • Întors în Ucraina de la summitul NATO de la Washington, Zelenski a aterizat în Irlanda pentru a se întâlni cu taoiseach-ul Simon Harris. Biroul lui Zelenski a anunțat pe social media că au discutat despre sprijinul pentru Ucraina, cooperarea în domeniul deminării și securitatea cibernetică. „Mulțumesc Irlandei pentru susținerea summitului de pace din Elveția! Îi mulțumesc prim-ministrului pentru marea sa atenție personală și pentru implicarea în eforturile de întoarcere a copiilor acasă.”
  • Forțele navale ale Chinei și Rusiei au început un exercițiu comun într-un port militar din sudul Chinei, potrivit agenției oficiale de presă, Xinhua. Acest exercițiu are loc la câteva zile după ce aliații NATO au numit Beijingul un „facilitator decisiv” al războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Ministerul chinez al Apărării a declarat că forțele ambelor părți au patrulat recent în vestul și nordul Oceanului Pacific și că operațiunea nu a avut nimic de-a face cu situațiile internaționale și regionale și nu a vizat nicio terță parte.
  • Rusia a folosit săptămâna trecută mai mult de 700 de bombe ghidate, mai mult de 170 de drone de atac și aproape 80 de rachete împotriva Ucrainei, a declarat Zelenski. „Scara deciziilor de protejare a vieții ar trebui să corespundă cu scara acestui rău. Fiecare partener poate influența situația, poate consolida apărarea împotriva terorii. Iar Ucraina este recunoscătoare tuturor prietenilor noștri care fac exact acest lucru. Împreună vom învinge răul”, a spus liderul de la Kiev.

–––

Cele mai importante informații de duminică privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro