Ucrainenii îl privesc ca pe un erou, ruşii îl urăsc. Cine este Kirilo Budanov
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că l-a ales pe generalul Kirilo Budanov, şeful serviciului de informaţii al armatei (GUR), pentru a-l înlocui pe Andrii Iermak, şeful cancelariei prezidenţiale, care a demisionat la sfârşitul lunii noiembrie pe fondul unui scandal de corupţie.
Preşedintele Ucrainei a spus că i-a oferit funcţia de şef al cabinetului prezidenţial directorului serviciului de informaţii al armatei, Kirilo Budanov, pentru că „în acest moment Ucraina trebuie să se concentreze mai mult pe problemele de securitate, pe dezvoltarea forţelor de apărare şi securitate ale Ucrainei, precum şi pe negocierile diplomatice, iar Biroul Preşedintelui va servi în primul rând îndeplinirii acestor sarcini ale statului nostru”, scrie News.ro.
„Kirilo are experienţă specializată în aceste domenii şi suficientă putere pentru a obţine rezultate. De asemenea, i-am dat instrucţiuni noului şef al Biroului Preşedintelui, în cooperare cu secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei (Rustem Umerov – n.r.) şi alţi lideri şi instituţii relevante, să actualizeze şi să supună aprobării fundamentele strategice ale apărării şi dezvoltării statului nostru, precum şi paşii următori”, a precizat Volodimir Zelenski pe X.
Preşedinţia ucraineană a fost destabilizată de un vast scandal de corupţie cu privire la deturnarea a aproape 100 de milioane de dolari în sectorul energetic, implicând un prieten apropiat al lui Volodimir Zelenski – care este în prezent fugar în străinătate. Acest scandal a dus la demisia a doi miniştri şi a puternicului şef al administraţiei prezidenţiale, Andrii Iermak, menţionat la rândul său în scandal. Iermak era negociatorul principal al Ucrainei în relaţia cu Statele Unite. Rolul său în negocieri a fost preluată de Rustem Umerov, fost ministru al apărării, în prezent secretar al Consiliului Naţional de Securitate.
Budanov, aproape un zeu pentru ucraineni
Fost membru al forţelor speciale care au luptat în Donbas în 2014, Kirilo Budanov a participat el însuşi la misiuni secrete, inclusiv în peninsula Crimeea ocupată. Corpul său poartă cicatrici: şrapnelul unei mine antipersonal l-a lovit la un moment dat în apropiere de inimă, aproape ucigându-l; şi-a rupt atât gâtul, cât şi spatele şi a fost împuşcat în braţ.
Budanov a fost numit să conducă GUR de preşedintele Volodimir Zelenski în 2020. Operaţiunile sale secrete – Kremlinul a dat vina pe GUR pentru o explozie pe podul Crimeea, în octombrie 2022, şi pentru multe alte acte de sabotaj – au revitalizat agenţia, care mult timp a jucat rol de vioara a doua în faţa serviciului de securitate internă, mult mai mare, al Ucrainei, SBU.
De aceea, Budanov se bucură de un statut aproape de cult în rândul ucrainenilor, care împărtăşesc meme-uri cu chipul său pe reţelele sociale atunci când echipamente militare explodează în Rusia sau în zonele controlate de Rusia.
În februarie 2023, numele său a fost vehiculat pentru a-l înlocui pe Oleksii Reznikov în fruntea Ministerului Apărării, după ce Zelenski a procedat la o remaniere în urma unui scandal de corupţie. În cele din urmă, Zelenski l-a preferat pentru această funcţie pe Rustem Umerov, actualul secretar al Consiliului de Securitate Naţională.
Soția lui Budanov, otrăvită în noiembrie 2023
Dar acest lucru a avut un preţ. Atunci când şeful GUR iese din casă, se deplasează cu un anturaj de gărzi de corp şi agenţi de informaţii. Dintre numeroasele tentative de asasinat împotriva sa – pe care le descrie ca fiind „nimic special” – una a avut loc în 2019, când o bombă plasată sub maşină a explodat prematur. El nu a fost rănit.
Soţia sa, Marianna Budanova, a fost mai puţin norocoasă, fiind otrăvită intenţionat cu metale grele în noiembrie 2023, împreună cu mai mulţi ofiţeri GUR, potrivit agenţiei de spionaj.
„Face tratament, se simte mai bine acum”, a declarat Budanov în ianuarie 2024, dar a refuzat să precizeze dacă soţia sau el însuşi a fost ţinta intenţionată a otrăvirii.
De ce îl urăsc rușii
Kirilo Budanov are 39 de ani şi grad de general maior. A absolvit Institutul Forţelor Terestre din Odesa în 2007, după care a servit în cadrul forţelor speciale ale Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina. A participat la operaţiuni militare speciale, informaţiile despre acestea fiind clasificate.
În cercurile politice ucrainene, el este respectat ca fiind singura persoană – împreună cu serviciile secrete americane şi britanice – care a avertizat corect, cu luni de zile înainte, ce plănuia Rusia.
Cu câteva ore înainte ca toate avertismentele sale despre o invazie rusă să se dovedească a fi corecte, generalul maior Kirilo Budanov şi-a mutat soţia în biroul său, temându-se că se va întâmpla într-adevăr ce e mai rău. Era 23 februarie – noaptea dinaintea lansării invaziei ruse împotriva Ucrainei – iar Budanov îşi pusese în joc însăşi cariera, pentru că a fost printre puţinii oficiali ucraineni convinşi că Rusia era pe cale să atace şi să încerce să captureze capitala Kiev, a relatat The Washington Post.
El şi soţia priveau insistent şi îngrijoraţi ceasul în acea noapte. Budanov risca să rămână în curând fără slujbă, dacă totul nu decurgea aşa cum el prezisese şi cum comunicase, de altfel, şi conducerii politice – sceptice, pe atunci – a Ucrainei. „Avusesem această discuţie că, dacă acel atac nu are loc, nu vom fi prea bine”, a declarat el într-un interviu acordat cotidianului american. „Spusesem în mod specific că la ora 4 dimineaţa va începe. Sună foarte ciudat, dar mi-era teamă că nu se va întâmpla cum ar fi urmat să se întâmple”, a mărturisit el.
Un an mai târziu, cuvintele lui Budanov aveau o mare greutate în faţa preşedintelui Volodimir Zelenski şi a altora de la Kiev.
La vremea respectivă, în 2022, a fost în mare parte ignorat. Majoritatea celorlalţi oficiali guvernamentali şi militari ucraineni se aşteptau ca invazia Rusiei să se limiteze la partea de est a ţării mai degrabă decât un atac pe scară largă, din trei direcţii.
Ascensiunea rapidă a lui Budanov, care a devenit unul dintre cei mai tineri generali din istoria Ucrainei, s-a accelerat în august 2016, când un locotenent-colonel din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a fost ucis în Crimeea, aparent într-o acţiune a unor sabotori ucraineni. Se crede că Budanov a fost unul dintre agenţii speciali ucraineni implicaţi, lucrând în spatele liniilor inamice, iar ulterior a fost decorat cu „Ordinul Curajului” pentru operaţiuni rămase nedezvăluite.
În 2020, pe atunci în vârstă de doar 34 de ani, a fost numit şef al Direcţiei Principale de Informaţii a Ucrainei (GUR).
Deşi au trecut ani de la operaţiunea din Crimeea, Budanov este încă zgârcit în privinţa detaliilor. El nu a vrut să confirme sau să infirme operaţiunea sau rolul său în aceasta. „S-a întâmplat ceva”, s-a limitat să spună el. „Şi toate atentatele la viaţa mea au început după aceea”, a adăugat oficialul spionajului militar ucrainean.
În 2019, o bombă a fost plasată sub maşina sa, dar a fost detonată prematur. Au existat cel puţin 10 tentative de asasinat la adresa sa, potrivit unei persoane apropiate lui Budanov.
În iunie 2023, propaganda rusă afirmase că ar fi fost grav rănit şi că este tratat în stare critică în străinătate, dar el a apărut într-o înregistrare video în care ironiza aceste narative.
Faptul că i se doreşte moartea l-a făcut să ducă o existenţă personală precaută. Budanov locuieşte la biroul său. Iese rar în public. În biroul său rulează muzică clasică non-stop – poate e şi o apărare împotriva oricăror încercări de a asculta ce se spune înăuntru, menţiona într-un articol The Washington Post.
