UDMR își caută candidat la prezidențiale. Tanczos Barna: „Sper să îl convingem pe Kelemen Hunor”
Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, luni, că Uniunea încă nu şi-a stabilit candidatul la alegerile prezidenţiale, dar speră să îl convingă pe preşedintele Kelemen Hunor să candideze din nou, în pofida anunțului făcut de acesta privind faptul că nu-și va asuma o nouă candidatură în 2024, transmite News.ro.
Întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă Uniunea are un candidat la alegerile prezidenţaile din septembrie, Tanczos Barna a răspuns: „O să decidem şi noi în iunie. De obicei, la noi candidatul este preşedintele Uniunii. La noi nu a fost niciodată altfel, lucrurile sunt relativ clare în UDMR. Eu sper să îl convingem să candideze, pentru că aşa este bine, domnul Kelemen să candideze. Pentru că este preşedintele Uniunii şi a condus Uniunea aşa cum trebuie, cu foarte multă chibzuinţă, foarte mult calm, în momentele cele mai tensionate, cu o abordare raţională”.
Președintele UDMR Kelemen Hunor a anunțat încă din ianuarie 2023 că nu va mai candida din nou la prezidențiale. „Eu sigur nu, eu am candidat de trei ori. Am încercat, eu ştiam şi când am candidat că nu am nicio şansă. Am făcut-o pentru că ăsta era jocul politic, trebuia să o fac şi e bine că am făcut-o”, spunea Kelemen Hunor, potrivit News.ro.
Acesta spunea că și-a informat deja colegii legat de decizia de a nu mai candida. „Am luat decizia aceasta în 2019, când colegii m-au convins să mai merg încă o dată. Am spus da, dar ultima dată”, a arătat Kelemen.
În pofida spuselor lui Tanczos Barna, candidatul UDMR nu a fost întotdeauna președintele Uniunii. Astfel, în 1996 și 2000 a candidat Frunda Gyorgy, iar președinte era Marko Bela, iar prima candidatură din cele trei ale lui Kelemen Hunor, cea din 2009, a avut loc în perioada când Kelemen încă nu devenise președinte.