Sari direct la conținut

UE să pregătește să aprobe cererea Bulgariei de a adopta moneda euro. Când vor renunța la leva vecinii de la sud de Dunăre

HotNews.ro
Moneda europeană și leva bulgărească. Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com
Moneda europeană și leva bulgărească. Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com

În ciuda unor temeri și îngrijorări cu privire la inflație, Bulgaria ar putea face pasul mult-așteptat de la 1 ianuarie 2026, scrie Politico.

UE va aproba în scurt timp cererea Bulgariei de a adopta moneda euro, iar vecina României va deveni astfel cel de-al 21-lea membru al uniunii monetare a blocului.

După ani de așteptare, mai mulți oficiali au declarat pentru Politico că se așteaptă ca Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană (BCE) să își dea în sfârșit acordul, într-un raport care va fi publicat miercurea viitoare.

Trecerea la moneda euro s-ar putea face de la 1 ianuarie 2026.

Așteptările susținătorilor aderării la euro

Aderarea Bulgariei la moneda euro ar ajuta țara să stimuleze comerțul cu restul blocului, să reducă costurile de tranzacționare și să își consolideze influența la Bruxelles.

„Aderarea la euro nu va face decât să consolideze (suveranitatea) Bulgariei – vom participa la procesul decizional al BCE”, a declarat pentru Politico Atanas Pekanov, economist bulgar și fost viceprim-ministru al țării.

Timp de decenii, leva – moneda locală – a fost conectată cu euro, însă țara nu a avut niciun cuvânt de spus cu privire la deciziile de politică monetară ale BCE, deoarece nu era membră.

Dacă Bulgaria va adera la moneda unică în 2026, așa cum este planificat, șeful băncii centrale a Bulgariei va ocupa un loc oficial în Consiliul guvernatorilor BCE.

Deoarece va fi doar al 13-lea membru al uniunii, din punct de vedere al mărimii, reprezentând mai puțin de 1% din produsul intern brut, influența sa asupra Consiliului va fi limitată.

Preocupările persistă

Criticii au avertizat însă că această mișcare nu este lipsită de riscuri.

Adoptarea monedei unice ar putea, de exemplu, să declanșeze cel puțin o creștere punctuală a prețurilor – afectând în special gospodăriile mai sărace din zonele rurale – în vreme ce companiile vor profita de această schimbare.

Pe termen mediu, prețurile interne scăzute tind, de asemenea, să se adapteze la normele europene mai ridicate datorită creșterii schimburilor comerciale în cadrul blocului.

Acesta a fost modelul adoptat recent de state precum Slovacia, Estonia și Lituania, toate acestea înregistrând inițial creșteri ale inflației.

Temerile sunt că inflația cea mai acută ar afecta produsele de bază precum legumele, în special în zonele rurale, unde consumatorii au mai puține opțiuni.

„(Alegătorii din zonele rurale sunt sceptici) nu pentru că sunt eurosceptici, ci din cauza temerilor legate de creșterea costului vieții”, a declarat Pekanov, care este un susținător al aderării la euro.

Propunerea președintelui Radev

Având în vedere aceste îngrijorări, președintele bulgar Rumen Radev a provocat o undă de șoc în întreaga națiune după ce a anunțat la începutul acestei luni că dorește să organizeze un referendum național pentru a amâna aderarea țării la euro.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca acest lucru să fie permis de Curtea Constituțională a țării, care a decis deja în ocazii anterioare că un astfel de vot ar fi neconstituțional.

Anunțul lui Radev este, de asemenea, nepopular în Parlament, unde majoritatea partidelor bulgare susțin adoptarea monedei euro.

„Nu are niciun sens, într-un moment în care națiunea ar trebui să fie încrezătoare că introducerea monedei euro va aduce numai beneficii competitivității economiei noastre, să introducem o dezbatere care de fapt manipulează oamenii și le insuflă teamă”, a declarat prim-ministrul bulgar Rossen Jeliazkov.

În prezent, Sofia este pe cale să îndeplinească criteriile de aderare la zona euro, după ce a redus inflația la rata țintă – unul dintre cele mai mari obstacole în acest proces până în prezent.

Inflația în Bulgaria a scăzut de la 4,7% în 2023 la 2,6% în 2024. Dar se preconizează că va crește la 3,6% în acest an – cu mult peste rata de 2,1% din zona euro pentru 2025 – în mare parte din cauza creșterii TVA la multe articole la începutul anului.

INTERVIURILE HotNews.ro