UE se pregătește pentru un val de migranți ruși și spune că va avea nevoie de o poziție comună cu privire la intrarea acestora în statele membre
Uniunea Europeană va trebui să stabilească o poziție comună cu privire la cererile de intrare ale rușilor care părăsesc țara din cauza războiului din Ucraina, a declarat joi executivul blocului, relatează Reuters. Comisia Europeană a spus, însă, că statele membre vor trebui să evalueze cererile de la caz la caz, ținând cont de drepturile fundamentale și de legislația privind procedura de azil.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Peter Stano, a remarcat că mulți ruși au încercat să părăsească țara după ce președintele Vladimir Putin a anunțat miercuri o mobilizare parțială și a spus că jumătate de milion au plecat de la invazia Ucrainei din februarie.
„Au existat proteste în mai multe orașe din Rusia”, a spus el într-un briefing de presă. „Acest lucru arată că rușii votează cu picioarele”.
„Noi, Uniunea Europeană, suntem în principiu solidari cu cetățenii ruși care au curajul să-și arate opoziția față de ceea ce face regimul, mai ales când vine vorba de acest război ilegal din Ucraina”, a adăugat el.
Un alt purtător de cuvânt a spus că atunci când vine vorba de cereri de intrare la frontierele UE, aceasta „trebuie să fie realizată în conformitate cu legislația UE”, care include respectarea drepturilor fundamentale și a întregii legislații în vigoare pentru procedurile de azil.
„Având în vedere această situație fără precedent, statele membre le vor analiza de la caz la caz”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Un al treilea purtător de cuvânt a spus: „Va trebui să avem o poziție comună la nivelul UE” în chestiunea cererilor, având în vedere că ar putea exista un număr mare de cereri de intrare din Rusia.
Proteste de amploare redusă au izbucnit în 39 de orașe din Rusia, autoritățile arestând până miercuri seara peste 1.000 de persoane care au fost agresate și tratate cu violență de către forțele de ordine, deși oamenii protestau pașnic.
Unii dintre bărbații luați pe sus de forțele de ordine au primit ordine de încorporare în armată la secțiile de poliție.
Citește și:
-
Cel mai scump bilet de avion Moscova-Dubai, după ce Putin a anunțat mobilizarea rezerviștilor
- IMAGINEA ZILEI Zborurile internaționale cu plecare din Rusia, după ce Putin a anunțat mobilizarea parțială a rezerviștilor
- VIDEO Primele imagini cu mobilizarea forțată în Rusia: Bărbații din Siberia își iau rămas bun cu ochii în lacrimi de la soții și copii