UE și Marea Britanie, reacții după atacul SUA din Iran. „Toate părțile să dea înapoi” / Starmer îl susține pe Trump: „A luat măsuri pentru a reduce amenințarea nucleară”

Șefa diplomației europene Kaja Kallas a cerut duminică „tuturor părților să facă un pas în spate” și să revină la masa negocierilor, după atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, relatează AFP și Reuters.
Într-o postare pe rețeaua X, Kaja Kallas, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene, a spus că Iranului nu trebuie să i se permită să dezvolte o bombă nucleară și a îndemnat la calm.
„Iranului nu trebuie să i se permită să dezvolte o armă nucleară, deoarece ar reprezenta o amenințare la adresa securității internaționale. Cer tuturor părților să facă un pas în spate, să se întoarcă la masa negocierilor și să evite orice escaladare’”, a scris Kallas pe rețeaua X.
Iran must not be allowed to develop a nuclear weapon, as it would be a threat to international security.
— Kaja Kallas (@kajakallas) June 22, 2025
I urge all sides to step back, return to the negotiating table and prevent further escalation.
EU Foreign Ministers will discuss the situation tomorrow.
Aceasta a declarat că miniștrii de externe ai UE vor discuta situația luni.
La rândul său, prim-ministrul britanic Keir Starmer a îndemnat Iranul să revină la masa negocierilor și a declarat că stabilitatea în regiune rămâne o prioritate.
„Programul nuclear al Iranului reprezintă o amenințare gravă la adresa securității internaționale. Iranului nu i se poate permite niciodată să dezvolte o armă nucleară, iar SUA au luat măsuri pentru a reduce această amenințare”, a declarat Starmer, pe rețeaua X.
„Situația în Orientul Mijlociu rămâne volatilă, iar stabilitatea în regiune este o prioritate. Facem apel la Iran să revină la masa negocierilor și să găsească o soluție diplomatică pentru a pune capăt acestei crize”, a adăugat el.
Iran’s nuclear programme is a grave threat to international security. Iran can never be allowed to develop a nuclear weapon and the US has taken action to alleviate that threat.
— Keir Starmer (@Keir_Starmer) June 22, 2025
The situation in the Middle East remains volatile and stability in the region is a priority. We call…