Sari direct la conținut
vineri 24 octombrie
Sedinta de tranzactionare a uneia din cele doua Burse din Moscova, Micex, a fost suspendata pentru o ora vineri, dupa ce indicele companiilor tehnologice a coborat cu peste 5%, potrivit AFP. Indicele tehnic este luat…
Restaurantul „John’s” din New York a implinit, joi – 23 octombrie, 100 de ani. Cu aceasta ocazie, clientii au putut servi felurile de mancare la preturile din 1908, o masa de pranz ajungand, astfel, la…
Comisarul european pentru Integrare, Olli Rehn, a declarat ca spera ca Serbia sa devina candidata la admiterea in Uniunea Europeana pana la sfarsitul anului 2009, anunta Rador. Rehn si-a exprimat totodata speranta ca Belgradul va…
De parca fenomenul „emo” n-ar fi fost suficient de promovat, dezbatut si adus la stadiul de cliseu, B52 i-a dedicat o noapte pe saptamana. Asa ca o sa mai toc si eu acest subiect povestindu-va…
Organizat la Palatul Cotroceni sub Inaltul Patronaj al Presedintiei Romaniei, in perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2008, Colocviul va reuni nume importante in psihanaliza internationala si romaneasca. Cele trei zile ale Colocviului vor acoperi…
Gazoductul Nabucco ramine unul dintre principalele proiecte energetice europene, atita timp cit este o alternativa pentru asigurarea independentei energetice a tarilor din Uniunea Europeana, este concluzia unui forum economic in desfasurare la Praga. Pina la…
Cei trei barbati condamnati pentru atentatul de la un club de noapte din insula indoneziana Bali, soldat cu 202 morti, in urma cu sase ani, vor fi impuscati de un pluton de executie luna viitoare,…
Presedintele Traian Basescu va face o declaratie de presa la ora 13:00 legata de salariile profesorilor. Anuntul a fost facut chiar de seful statului in timpul intalnirii cu liderii federatiilor sindicale din educatie. Basescu a…
Reprezentantii celor 13 state membre ale OPEc s-au reunit vineri dimineata la Viena, pentru a analiza situatia pietei petrolului in contextul crizei financiare mondiale, relateaza AFP. Presedintele grupului, Chakib Khelil, a declarat recent ca OPEC…
The Light, primul cinematograf digital din Europa, isi va deschide portile pe 30 octombrie in noul mall Liberty Center. Bucurestenii sunt invitati sa viziteze spatiile cinematografului in cadrul unui program dedicat acestora. „Toate salile vor…
Constructorul francez de automobile Renault isi va inchide pentru cel putin o saptamina toate uzinele din Franta pentru a-si ajusta productia la cererea tot mai scazuta, anunta AFP. Uzinele vor intra in somaj tehnic incepind…
Romania si Serbia incheie vineri, la Belgrad, un acord de cooperare economica. Premierul Calin Popescu Tariceanu se intalneste, la Belgrad, cu omologul sau sarb, Mirko Cvetkovic, si cu presedintele Boris Tadic, anunta Rador. Perspectiva europeana…
Textul a aparut in cotidianul polonez Rzeczpospolita, miercuri. Inlocuiti “zlot” cu “leu” si ramane la fel de valabil. ”Francul elvetian la valoarea de 2,5 zloti si dolarul la 2,9 zloti inseamna o drama pentru multe…
Un roman emigrat in Statele Unite in urma cu 15 ani risca sa fie deportat dupa ce fostul sau avocat „a facut numeroase greseli” in solutionarea dosarului sau, a declarat actualul sau avocat, citat de…
In timp ce perspectivele privind evolutia sectorului energetic din Europa centrala sunt mai curind pesimiste, Rompetrol va avea probabil un rating pozitiv in 2009. Estimarea a fost facuta de agentia specializata Fitch Ratings in cadrul…
The Tokyo market lost 9.6% on Friday, falling under the psychological threshold of 8,000 points ad reaching its lowest level in the past 5 years. On the other markets, the same lack of certitude led…
Al Jarreau a concertat joi seara, la Sala Palatului, in prima zi a festivalului Bucharest Masters of Jazz, in fata unui public destul de rasfirat, dar fericit sa-l asculte pe unul dintre marii muzicieni ai…
Marile bursele europene au inchis sedinta de vineri in pierdere, in urma publicarii datelor privind scaderea PIB-ului Marii Britanii in trimestrul trei, alimentand astfel temerile fata de o recesiune economica. Bursele din regiune au incheiat…
Patronul saptamanalului „Nacional” de la Zagreb, Ivo Pukanic si colaboratorul acestuia, Niko Franjic, si-au pierdut viata in urma exploziei unei bombe amplasata pe autoturismul lui Pukanic, parcat in plin centru al capitalei croate, anunta Tanjug,…
Un material aparut in El Mundo (Spania), in urma cu doua zile, si pe care il puteti citi aici arata ca o serie de firme de constructii spaniole pariaza pe investitiile in Romania pentru a…
Dow Jones in continuare eschiveaza un sah mat. Atacat pana de curand de regina, sau sectorul financiar, indicele bursei americane este sub un asediu continuu, iar cu cateva piese ramase inca de partea sa, sansele…
Stiti cum se spune, problema cu consumul este cum sa strangi banii pentru cumparaturi, problema cu supraconsumul e(ra) pe ce sa cheltui banii altora. Cu alte cuvinte, un om asezat isi pune niste bani deoparte…
„Am promulgat legea majorarii cu 50% a salariilor profesorilor”, a anuntat vineri seful statului. „Legea a fost votata in Parlament, iar Curtea Constitutionala a decis ca legea este constitutionala. Nu aveam niciun motiv sa nu…
Bursa din Tokyo, principala piata financiara a Asiei, a inchis vineri in cadere importanta. Indicele Nikkei s-a prabusit 9,6%, terminand sedinta sub pragul psihologic de 8.000 puncte, cel mai mic din ultimii cinci ani.
Corruption, politics, lies, international crisis and an uncertain future for all businesses, but mainly in oil and natural gas: this is the news on Friday. And a bit of solar energy for those who don’t…
Al Jarreau, legendarul cantaret american de jazz, castigatorul a cinci premii Grammy, a concertat, joi seara pe scena Salii Palatului din Bucuresti, in cadrul festivalului Bucharest Masters of Jazz. Unul dintre cei mai apreciati artisti…
Uitati-va de doua ori inainte sa parcati masina daca mergeti la munte sa va relaxati. Autoritatile locale din Sinaia au inceput sa blocheze rotile masinilor parcate neregulamentar. Sunt blocate masinile lasate pe trotuare, spatii verzi,…
Autoritatile locale blocheaza, de cateva zile, rotilor masinilor parcate ilegal in Sinaia. Taxa pentru deblocare este de 70 de lei, iar pentru fiecare zi de intarziere veti achita 100 de lei.
Capsula spatiala rusa Soyuz, avandu-l la bord pe turistul spatial Richard Garriott, un milionar american, si doi cosmonauti rusi, a aterizat vineri dimineata in Kazahstan, au anuntat responsabili ai Centrului de control al misiunii. „Echipa…
Capsula spatiala rusa Soyouz, avandu-l la bord pe turistul spatial Richard Garriott, un milionar american, si doi cosmonauti rusi, a aterizat, vineri dimineata in Kazakhstan, au anuntat responsabili ai Centrului de control al misiunii. Al…
Yenul a ajuns, vineri, la cel mai mare nivel fata de dolar din 1995. Un dolar american valoreaza 95,32 yeni la Tokyo, pe fondul temerilor privind recesiunea mondiala, scrie AFP. Yenul isi continua ascensiunea si…
Pretul unui baril de petrol era in crestere vineri dimineata pe bursele asiatice, in asteptarea deciziei OPEC de reducere a productiei in contextul scaderii cererii. In primele tranzactii matinale, un baril de petrol „light sweet…
Reprezentanti din 13 tari asiatice au ajuns la o intelegere, vineri, asupra formarii unui fond comun de 80 de miliarde de dolari americani, pana in luna iunie anul viitor, pentru a proteja regiunea impotriva crizei…
Reprezentanti din 13 tari asiatice au ajuns la o intelegere, vineri, asupra formarii unui fond comun de 80 de miliarde de dolari americani, pana in luna iunie anul viitor, pentru a proteja regiunea impotriva crizei…
Economia Coreii de Sud a crescut doar cu 0,6 procente pe al treilea trimestru al acestui an, a anuntat Banca Centrala. Este cea mai mica crestere economica inregistrata de economia acestei tari din aceeasi perioada…
UPDATE: Pe bursa din Tokyo, principala piata financiara a Asiei, indicele principal Nikkei s-a prabusit 9,6% in sedinte de vineri, incheind sub pragul psihologic de 8 000 puncte, cel mai mic din ultimii cinci ani.…
Bursele asiatice cunosc noi caderi, vineri, pe fondul incertitudinilor asupra economiei mondiale, in timp ce tarile din regiune au anuntat crearea unui fond special pentru a contracara efectele crizei financiare cu doar cateva ore inaintea…
Sarkozy polueaza intr-un an cat 1.000 de francezi. Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, polueaza cat 1.000 de francezi intr-un an, afirma revista de ecologie ‘Terra Economica’, citata de AFP. Astfel, emisiile de CO2 ale avionului prezidential…
Topul minciunilor spuse copiilor. Parintii isi mint zilnic odraslele, care incep sa-si dea seama ca sunt pacalite abia in jurul varstei de 8 ani. Un copil ascultator este visul tuturor parintilor, iar de multe ori…
Directorul Scolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Radulescu, a declarat joi ca il asteapta pe finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, la examen, daca intentioneaza sa devina tehnician, precizand ca din ce stie acesta „are…
– Cum se saluta mai nou stelistii? Give me five! – Care e animalul preferat al stelistilor? Cincila – Ce oras viseaza sa viziteze stelistii de Craciun? Cincinnati – Cum dau noroc stelistii dupa marele…
Un tip gonea pe autostrada cu mult peste viteza legala. Vazand girofarul unei masini de politie in oglinda, se gandeste: „Am o masina buna si pot sa dispar”. Asa ca accelereaza si urmarirea incepe. Cand…
Brasov, 21 Oct 2008, ziua in amiaza mare. Niste baieti de la o firma privata ce se ocupa cu asfaltarea unei strazi s-au gandit sa faca un ban „cinstit”, vanzand motorina din utilaje. NOTA :…
Bucataria romaneasca + putina engleza = reclama de reclama 🙂 NOTA : Ai un banc, un clip, o poza funny? Vrei sa le impartasesti si celorlalti cititori? Atunci asteptam propunerile tale pe adresa fun@hotnews.ro
Intre 22 si 30 octombrie, Opera Comica pentru Copii se afla in turneu la Toronto, Montreal si New York. Acolo va prezenta spectacolul „O noapte furtunoasa” si recitalul vocal „Tinerete fara batranete”, a carui invitata…
Jenna Jameson si-a luat casa de 3,4 milioane de dolari. Starleta porno Jenna Jameson se cuminteste pe bune si face investitii imobiliare. Vedeta tocmai si-a cumparat o casa de 3,4 milioane de dolari in SUA,…
Adolescentii vorbesc pe messenger despre sinucidere si sex. Parasiti de parinti, adolescentii vorbesc pe messenger despre automutilare sau «distractii» in grup. „Cf mah vr s vb q min k ma spr dk nu vb“? „Am…
Sa nu se plictiseasca, electoratul PD-L a nascocit tam-nisam motiunea de pe strada. Putea foarte bine sa o depuna in Parlament, ca tot ameninta Guvernul cu o duzina de motiuni. Pare a fi reactia ofticosului…
Criza exista in Romania, deocamdata, doar in discursurile politicianiste si in dobanzile unor banci care au profitat de lupta politica dusa in economie. Criza a inceput in Romania cu una de nervi. A debutat fulminant…
Cine se simte asigurat de unitatea nationala ar face bine sa se gandeasca mai bine. De pilda, la verii saraci pe care nu i-a mai vazut de un car de ani. Si nici nu-i va…