7 feb. • Politic Rareș Bogdan cere Finanțelor explicații de ce OMV nu plătește taxa de solidaritate. „Cineva a scris OUG, nu vreau să cred că ticălos, ci doar prost” Liberalii îi cer lui Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, să explice de ce s-a ajuns în situația în care OMV nu plătește taxa de solidaritate, susținând că, din analiza făcută de el, cinci state europene care…
7 feb. • Război în Ucraina În timp ce forțele sale se chinuie în Ucraina, Rusia promite mai mult echipament militar pentru o țară africană Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că Rusia va continua să ajute statul Mali să-şi amelioreze capabilităţile militare, un parteneriat care a provocat îngrijorări în Occident, relatează Reuters și Agerpres. Lavrov a…
7 feb. • International Miracolul din mijlocul cutremurului: Ce se știe despre bebelușul descoperit încă legat prin cordonul ombilical de mama sa, care n-a supraviețuit Sub dărâmăturile unei case din Jandairis, un oraș din Siria puternic afectat de cutremurul de luni, salvatorii au descoperit un bebeluș viu, încă legat prin cordonul ombilical de mama sa decedată, relatează AFP și La…
7 feb. • EuROfonduri Ministrul Finanţelor anunță un program de finanţare de peste 1 miliard EUR pentru firmele românești agro-alimentare Producătorii români de alimente, în special firmele de procesare a cărnii și a laptelui, vor putea obține finanțări printr-un nou program de sprijin, la care lucrează Ministerul Finanțelor, a anunțat, marți, ministrul Adrian Câciu. Citește…
7 feb. • Administratie Locala Prefectul Capitalei se va întâlni miercuri cu Nicușor Dan pentru a elucida dacă planurile urbanistice pentru zonele protejate există și au fost aprobate legal Prefectul Capitalei, Toni Greblă, se va întâlni, miercuri, cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru a lămuri problema planurilor urbanistice zonale privind zonele protejate din Capitală. „În sfârşit, primarul general a trecut la un…
7 feb. • Energie Spania a fost singura țară din OCDE în care prețurile la energie au scăzut anul trecut Spania a fost singura ţară din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în care preţurile la energie au scăzut în 2022, ceea ce a avut o contribuţie la faptul că inflaţia a încheiat anul…
7 feb. • International VIDEO Imagini dramatice cu o fetiță din Siria scoasă din dărâmături de tatăl ei, care sapă cu mâinile goale Imagini dramatice cu eforturile de salvare a victimelor cutremurelor devastatoare din Turcia și Siria continuă să apară pe rețelele sociale. Lângă Alep, un tată sapă cu mâinile goale prin moloz pentru a-și scoate fetița de…
7 feb. • International Ministrul german de externe cere deschiderea granițelor între Siria și Turcia și nu exclude ajutorul rusesc. Sunt posibile și alte cutremure în zonă, avertizează un expert german Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a cerut deschiderea tuturor punctelor de trecere a frontierei dintre Turcia și Siria, pentru a permite ajutor umanitar rapid și în Siria. În prezent, există un singur punct de…
7 feb. • Război în Ucraina Poliția braziliană a arestat un colonel al armatei în legătură cu presupusa tentativă de lovitură de stat a susținătorilor lui Jair Bolsonaro Poliția federală din Brazilia l-a arestat marți pe ofițerul poliției militare care a condus operațiunile de securitate în capitala Brasilia în data de 8 ianuarie, când susținătorii fostului președinte Jair Bolsonaro au luat cu asalt…
7 feb. • International Beijingul cere rămășițele balonului doborât deasupra SUA: „Acest balon este al Chinei, nu al Statelor Unite” Balonul doborât de armata americană aparţine Chinei, nu Statelor Unite, a afirmat marţi o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing, insistând că acesta nu constituia o ameninţare pentru securitatea naţională a…
7 feb. • Război în Ucraina VIDEO Propaganda rusă a scos pensionarii „la luptă” împotriva tancurilor Leopard O nouă înregistrare video care circulă pe rețelele de socializare rusești arată o pensionară care ia atitudine împotriva livrărilor de tancuri Leopard promise de Occident Ucrainei. „Notoriile ‘Brigăzi ale lui Putin’ au răspuns la decizia…
7 feb. • Esential [P] Moda circulară protejează natura Ți-ai pus vreodată întrebarea – ce am făcut anul trecut pentru mediul în care trăiesc? Dacă nu ți-ai pus această întrebare sau dacă astfel de întrebări serioase te fac să te panichezi subit, nu-ți face…
7 feb. • Educatie Lucian Bode, o nouă încercare de a scăpa în instanță de acuzațiile de plagiat: Un al doilea proces împotriva UBB Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat din nou în judecată Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, iar de această dată cere anularea hotărârii prin care Comisia de Etică s-a autosesizat pentru a-i anula teza de…
7 feb. • Administratie Locala Primăria Capitalei are deschise doar două șantiere de consolidare a clădirilor cu risc seismic / De ce s-au blocat lucrurile și unde vor începe lucrările în 2023 Primăria Capitalei are în curs de consolidare doar două clădiri cu risc seismic. Este vorba despre imobilele de pe strada Bărăției 50 și bd. Regina Elisabeta 29-31, însă lucrările sunt temporar sistate. Anul acesta vor…
7 feb. • Stiintele vietii Science report: Lăsați insectele! Somnii cu ADN de aligator sunt viitorul! Neanderthalienii mâncau crabi în Portugalia! Așa, și? Variante dispărute de coronavirus au fost descoperite în SUA, dar nu la oameni Lăsați insectele! Somnii cu ADN de aligator sunt viitorul! ● Neanderthalienii mâncau crabi în Portugalia! Așa, și? ● Variante dispărute de coronavirus au fost descoperite în SUA, dar nu la oameni Lăsați insectele! Somnii cu…
7 feb. • Articol susținut de Niavis Cum plănuiesc femeile din România să-și îmbunătățească stilul de viață în 2023? După 2 ani de pandemie și unul de război, în 2023 toată lumea are nevoie de o doză de optimism, de obiective care să ne facă mai fericiți și mai încrezători în noul an. Ne-am…
7 feb. • International Opt țări UE cer măsuri de protecție la frontierele externe: „Situaţia este profund îngrijorătoare” Opt state membre ale Uniunii Europene (Austria, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Malta, Slovacia) cer, înaintea summitului UE de joi şi vineri privind migraţia, suplimentarea din fonduri UE a măsurilor de protecţie a frontierelor externe…
7 feb. • Politic Liberalii vor ca ziua de naștere a salariaților să fie zi liberă, plătită de angajator Potrivit unui proiect de lege depus de liberalul Daniel Fenechiu, acordarea unei zile libere, plătite, „în ziua în care fiecare dintre noi își serbează ziua de naştere, contribuie la motivarea resursei umane”. Din punctul meu…
7 feb. • Război în Ucraina Rusia anunță și ea un bilanț al pierderilor pe care le-ar fi provocat forțelor ucrainene Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a declarat marți că forțele ucrainene au pierdut peste 6.000 de militari și sute de tancuri în timpul luptelor din luna ianuarie, relatează Interfax. „În pofida asistenței militare fără…
7 feb. • Articol susţinut de A10 by Artmark Colecția de artă a unui farmacist celebru, scoasă la licitație Colecția de artă a cunoscutului, în „lumea bună”, farmacist Rene Zdrafcovici este scoasă la licitație săptămâna viitoare, joi, 16 februarie, în cadrul unui eveniment-omagiu dedicat reputatului colecționar. Astăzi, piesele din cadrul Licitației colecției de artă…
7 feb. • Terra Ianuarie 2023 a fost în România cea mai caldă lună de când există date meteo complete. Unde au fost cu peste 6 grade față de normal Luna ianuarie 2023 a fost cea mai caldă primă lună din an de când există date meteo complete, depășind valorile medii din luna ianuarie 2007, care deținea recordul, arată cifrele ANM, trimise către HotNews.ro. Cel…
7 feb. • Război în Ucraina UE a exceptat două tipuri de produse petroliere rusești de la plafonarea prețului pentru importuri Două tipuri de produse petroliere obținute din petrol rusesc au fost excluse de Uniunea Europeană din plafonul asupra importurilor convenit de statele membre ale blocului comunitar, relatează TASS. Agenția de presă a statului rus citează…
7 feb. • UPDATE Dosar penal după avalanșele de la Cabana Capra / Poliția îi caută încă pe turiștii care au urcat acolo cu mașinile, deși drumul e închis Poliția Argeș a anunțat marți că a deschis un dosar penal pentru înșelăciune după ce peste 70 de persoane au rămas blocate la Cabana Capra de pe Transfăgărăşan după producerea unor avalanșe, turiştii ajungând acolo…
7 feb. • Esential SONDAJ: Aproape jumătate dintre copii sunt victime ale cyberbullying-ului. Consecințele crunte pe termen lung Doi din cinci copii spun că au fost jigniți sau au primit mesaje supărătoare pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale față de anul trecut. Cu toate acestea, doar 17% dintre copii admit…
7 feb. • Esential Bărbatul din București care și-a sechestrat iubita în portbagaj și a dat foc mașinii consumase cocaină / Filmul răpirii – detalii din ancheta procurorilor Bărbatul din București care luni și-a răpit iubita, a băgat-o în portbagajul unei mașini și a dus-o pe un câmp din sectorul 3, unde a dat foc autoturismului, consumase cocaină, spun procurorii. Conform acestora, el…
7 feb. • Război în Ucraina Declarație interesantă a celui mai înalt oficial ucrainean pentru securitate națională: „Avem astfel de arme? Da, avem” Cel mai înalt oficial ucrainean pentru securitate națională, Oleksiy Danilov, a lăsat să se înțeleagă, într-un interviu pentru CNN, că țara sa ar putea efectua lovituri pe teritoriul rusesc, nu numai asupra forțelor de invazie…
7 feb. • Esential GSP: Un tânăr venit tocmai din Capul Verde a rămas șocat de peste ce a dat în România: „Am sărit din lac în puț" Félix Mathaus, 32 de ani, fundaș la Petrolul, a rămas impresionat de România, dar spune că sunt unele lucruri care nu-i plac la țara noastră. Într-un interviu pentru Libertatea, fostul jucător de la Mediaș spune…
7 feb. • Film George Clooney va regiza un remake bazat pe unul dintre cele mai populare seriale cu spioni din ultimii ani Actorul George Clooney va regiza un remake american după unul dintre cele mai de succes seriale de spionaj din ultimii ani, au anunţat luni producătorii francezi ai seriei originale şi postul american de televiziune cu…
7 feb. • Telecom Stat versus privat în platforma Ghișeul.ro: Cum se împart costurile și drepturile de proprietate și ce rol are o firmă din Baia Mare care a dezvoltat soluția IT Statul, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, și Asociația de Plăți Electronice (APERO) își împart costurile și drepturile de proprietate asupra Ghișeul.ro – sistemul național de plată online cu cardul a taxelor și impozitelor, lansat în…
7 feb. • Politic Ambasadorul Ungariei, convocat de urgență la MAE. Steagul secuiesc, din nou motiv de dispută între București și Budapesta Ambasadorul Ungariei la București a fost convocat marți la sediul MAE, după o postare controversată pe Facebook a preșdintelui Comisiei de Politică Externă din parlamentul de la Budapesta, Nemeth Zsolt. Acesta a scris luni pe…
7 feb. • Esential editiadedimineata.ro: Crono-nutriție. Nu contează doar CE mănânci, ci și CÂND mănânci Cei mai mulți oameni știu că ceea ce și cât mănânci joacă un rol major în sănătatea ta. Dar oamenii de știință au descoperit că și momentul în care mâncați poate face diferența. Studiile arată…
7 feb. • International „O criză uriașă”. Circa 23 de milioane de oameni sunt afectați de cutremurele din Turcia și Siria Aproximativ 23 de milioane de persoane ar putea fi afectate de cutremurele din sud-estul Turciei și nordul Siriei, a anunțat marți OMS, care a promis sprijin pe termen lung după ce va fi trimis ajutorul…
7 feb. • IT Noile soluții de la Google pentru o mai bună protecție pe internet Utilizatorii vor avea opțiuni suplimentare de protecție a confidențialității în Chrome, Google pentru iOS și Family Link, a anunțat, marți, compania americană Google. Citește mai departe și comentează pe StrartupCafe.ro…
7 feb. • Auto România a avut anul trecut producție auto mai mare decât Rusia. Țara noastră a ocupat un loc record în UE În UE au fost produse anul trecut 10,8 milioane de mașini, cu mai mult de 3 milioane sub totalul din 2019, anul dinaintea pandemiei. România a terminat pe locul șase, în fața Italiei și Ungariei,…
7 feb. • Război în Ucraina VIDEO „Camaraderie” rusească: Modul nonșalant în care un soldat rus abandonează un coleg lovit ridică tot mai multe semne de întrebare O înregistrare video realizată din dronă de operatorii ucraineni a surprins modul nonșalant în care un soldat rus își abandonează un camarad după ce în preajma lor a căzut un obuz lansat de artileria ucraineană.…
7 feb. • International Rară recunoaștere a efectului sancțiunilor: Ce spune șeful marii bănci rusești VTB Andrei Kostin, directorul general al băncii numărul 2 din Rusia, VTB, a acuzat marți sancțiunile pentru toate pierderile înregistrate de creditor în 2022, ceea ce reprezintă o rară recunoaștere a faptului că eforturile occidentale de…
7 feb. • Subiectele zilei fanatik.ro: Cazul Caracal se va judeca în secret. Adevărul din spatele unei decizii bulversante. Avocat: "Se tem că Dincă îi va da în gât pe anchetatori" Decizie bizară luată de judecătorul Constantin Luis, care trebuie să dea o decizie în faza de apel a dosarului Caracal. Magistratul a admis cererea procurorului, care a solicitat ca ședințele de judecată să se desfășoare…
7 feb. • Dosare Juridice - Studiu Studiu Deloitte: Tranziția spre economia verde poate crea 300 de milioane de noi locuri de muncă la nivel global până în 2050 și poate contribui la diminuarea decalajului de dezvoltare dintre regiuni și continente Tranziția spre modelul economic cu emisii zero poate proteja piața muncii de riscurile asociate schimbărilor climatice și poate crea până la 300 de milioane de noi locuri de muncă la nivel global până în 2050,…
7 feb. • Finante - Banci Ghid ANAF 2023: Stabilirea rezidenței fiscale pentru impozitarea persoanelor care vin sau pleacă din România ANAF a publicat luni un ghid privind stabilirea rezidenței fiscale, adresat persoanelor fizice rezidente/nerezidente, care părăsesc/sosesc în România și în cazul cărora este necesară stabilirea/modificarea rezidenței fiscale, respectiv impozitarea veniturilor obținute. Citește mai departe, descarcă…
7 feb. • International VIDEO Imagini emoționante cu un copil născut sub dărâmături în Siria, salvat de oamenii care caută supraviețuitori după cutremur Imagini cu un nou născut salvat de sub dărâmături în Siria au devenit virale în social media. Copilul a fost născut de o femeie surprinsă sub clădirea prăbușită și care ar fi murit după naștere.…
7 feb. • Război în Ucraina Pierderi record pentru armata rusă în ultima zi. Câți dintre soldații lui Vladimir Putin ar fi fost „lichidați” în 24 de ore Statul Major Ucrainean afirmă în estimarea de marți că în ziua anterioară au fost „lichidați” 1.030 de soldați ruși, acesta fiind un bilanț record în cadrul războiului ce durează de aproape un an. De asemenea,…
7 feb. • International Nou naufragiu în apropierea Lesbos: Cel puțin 3 migranți au murit și zeci sunt dați dispăruți Cel puţin trei migranţi au murit şi în jur de 20 sunt daţi dispăruţi în naufragiul unei bărci pneumatice, al doilea înregistrat de la începutul săptămânii, a anunţat marţi paza de coastă a Greciei, transmit…
7 feb. • International VIDEO Imagini din dronă cu blocuri căzute precum piesele de domino, în Turcia Aproape 3.400 de oameni au murit în urma cutremurelor devastatoare din Turcia, de unde continuă să apară imagini teribile cu clădiri făcute una cu pământul. Imagini filmate din dronă arată amploarea dezastrului din provincia de…
7 feb. • Articol susținut de MedLife Screeningul salvează vieți. Medicii MedLife explică ce investigații ginecologice trebuie să facă femeile anual Prevenția ne poate salva viața. Deși, la nivel teoretic, cu toții suntem conștienți de acest lucru, România încă se află printre primele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește rata mortalității evitabile. Dacă vorbim…
7 feb. • Război în Ucraina VIDEO Imagini suprarealiste: Un grup de soldați ruși așteaptă să cadă o bombă asupra lor, fără a încerca să scape cu viață O nouă înregistrare video apărută pe rețelele de socializare a surprins un moment aproape suprarealist, arătând cum un grup de soldați ruși așteaptă să cadă o grenadă lansată de ucraineni asupra lor, fără a încerca…
7 feb. • Articol susținut de PwC România D&B David si Baias, prin Sorin David, Partener Coordonator, a asistat fondul de investiții Broadhurst în vânzarea VelPitar către grupul Bimbo D&B David si Baias, prin Sorin David, Partener Coordonator, a asistat fondul de investiții american Broadhurst în vânzarea Vel Pitar, cel mai mare producător de panificație din România, către grupul mexican Bimbo. Sorin David a…
7 feb. • Articol susținut de Fortech GlobalLogic finalizează cu succes achiziția Fortech/ Fortech operează acum oficial ca o filială deținută integral de GlobalLogic GlobalLogic Inc., o companie a grupului nipon Hitachi, și lider în inginerie digitală, a anunțat astăzi că a finalizat procesul de achiziție a Fortech, unul dintre jucătorii de IT de top cu sediul central în…
7 feb. • International Moscova: Un rus beat a încercat să fure trupul îmbălsămat al lui Lenin Un bărbat din Moscova, aflat în stare de ebrietate, a încercat să fure trupul îmbălsămat al fondatorului Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, a anunţat agenţia de presă rusă TASS, citată de DPA. Bărbatul a escaladat…
7 feb. • International Digisport: Decizia anunțată în Turcia "până la noi ordine", după cutremurul devastator care a făcut peste 2000 de victime Autorităţile turce au suspendat competiţiile sportive interne „până la noi ordine”, în urma cutremurului devastator din sud-estul ţării, care a lovit şi statul vecin Siria, ucigând în total peste 2.000 de persoane, conform ultimelor date…
7 feb. • Analiză britanică „Obiective nerealiste”: Ce șanse are ofensiva pe care o pregătesc rușii în estul Ucrainei Rusia nu dispune acum de muniția și de unitățile de manevră necesare pentru o ofensivă de succes, dar încearcă să obțină obiective nerealiste din cauza presiunii politice a Kremlinului, afirmă ministerul britanic al apărării. Ce…