Sari direct la conținut
joi 12 ianuarie
Președintele american Joe Biden nu știa că documente clasificate din vremea în care a fost vicepreședinte se aflau în birourile grupului său de reflecţie politică, Penn Biden Center, sau la casa sa din Wilmington, a…
Elevii claselor a XII-a vor susține examen la Limba română, indiferent de profil, iar o modificare importantă prin noua lege a educației va fi introducerea unei probe suplimentare de competențe. Cei de la profilul uman…
Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a declarat, joi seară, chestionat de Euronews dacă există posibilitatea ca Petrom să devină din nou o companie naţionalizată, că este posibilă o altă abordare şi consideră că statul ar trebui…
Sprijinul oferit Ucrainei de Polonia și Lituania poate însemna că și alte țări le vor urma exemplul, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski, după ce președintele polonez a declarat că Varșovia va oferi tancuri Leopard…
Despre noul guvern al Israelului, condus de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, considerat cel mai de dreapta de până acum, sunt voci care spun că este înclinat să se abată de la calea predecesorului său în privința…
Pe lângă Evaluarea Națională, elevii clasei a VIII-a care vor să meargă la un liceu unde este concurență vor da și un alt examen de admitere, care va fi organizat de liceu, la cel mult…
Un atac cibernetic care a dus la o perturbare gravă a serviciilor de export internațional ale Royal Mail a fost cauzat de Lockbit, un grup de ransomware despre care unii experți în securitate cibernetică spun…
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, joi seară, că a descoperit diferenţe în compoziţia mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menţionând că, dacă a fost încălcată legislaţia şi va fi dovedit…
Un american condamnat la moarte pentru uciderea unui cuplu de septuagenari a fost executat joi în prezența unui preot pe care autoritățile penitenciare din Oklahoma au vrut inițial să îl țină departe, potrivit AFP. Scott…
Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a numit joi un procuror independent pentru a investiga documentele confidențiale găsite într-un fost birou și într-o reședință privată a lui Joe Biden, potrivit AFP și Reuters. „Am semnat…
Ambasadorul Suediei la Ankara a fost convocat de Ministerul Afacerilor Externe, după ce Turcia a denunţat joi un montaj video realizat de un grup apropiat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan în Suedia, în care preşedintele…
Regele Charles al III-lea și moștenitorul său, William, au rămas netulburați joi, în primele lor apariții publice de la publicarea memoriilor lui Harry, o expunere crudă a monarhiei britanice care a avut un start fulminant…
Un veteran al Marinei americane, care a fost reţinut în Rusia timp de aproape un an, dar a cărui detenţie nu a fost făcută publică, a fost eliberat joi din custodia rusă după luni de…
Armata ucraineană a declarat joi că desfășoară contraatacuri în Soledar, orașul din estul țării care a fost subiectul unui bombardament intens al Rusiei, potrivit CNN. „După mai multe zile de retragere, am făcut chiar un…
Distrugerile cauzate de confruntarea dintre forțele ruse și ucrainene care luptă pentru controlul orașului Soledar din estul Ucrainei sunt dezvăluite în imaginile din satelit. Mai jos se poate vedea diferența între cum arăta Soledar la…
Oaspeții de la Palatul Cotroceni au fost mai mulți și ceva mai generoși în 2022. Președintele Klaus Iohannis a avut un an destul de bun din acest punct de vedere. Klaus Iohannis a primit 26…
Rata anuală a inflaţiei în SUA a continuat să scadă în luna decembrie 2022, pentru a şasea lună consecutivă, până la 6,5%, de la 7,1% în noiembrie 2022, potrivit datelor publicate joi de Departamentul Muncii,…
Luiz Inacio Lula da Silva, președintele socialist al Braziliei, a încercat joi să liniștească piețele financiare, afirmând că acestea nu trebuie să fie îngrijorate de politicile economice ale guvernului său și că măsurile relevante vor…
Casa Albă a confirmat, joi, că cel de-al doilea set de documente clasificate au fost găsite de avocaţii preşedintelui Joe Biden în garajul acestuia din Wilmington, Delaware, informează BBC. Biden s-a apărat spunând că ele…
Adoptarea Ordonanței prin care extra-profiturile producătorilor de țiței, gaze și rafinăriilor vor fi taxate cu 60% nu a ținut cont de cadrul legislativ existent care prevedea deja o serie de măsuri de solidaritate pentru consumatorii…
Trei lideri ai mafiei siciliene, cunoscută sub numele de Cosa Nostra, urmează să fie eliberaţi în urma reformei judiciare de anul trecut din Italia, au declarat joi agenţiei ANSA surse judiciare din Palermo, potrivit Agerpres.…
Câteva sute de avocaţi și foști judecători israelieni au manifestat joi în faţa unui tribunal din Tel Aviv contra unui proiect controversat de reformă a sistemului judiciar propus de noul guvern condus de premierul Benjamin…
Peste 6.600 de șoferi implicați în accidente rutiere ușoare au încheiat constatarea amiabilă în format electronic pe telefonul mobil, de la mijlocul lunii octombrie a anului trecut, când s-a lansat aplicația Amiabila, și până în…
Compania aeriană de stat a Boliviei a apelat la un „comunicator interspecii”, o denumire elegantă pentru un clarvăzător ce susține că poate comunica cu animale, pentru a-l găsi pe motanul Tito, pe care l-a pierdut…
Comandantul forţelor terestre ale Rusiei, generalul Oleg Saliukov, care miercuri a fost numit adjunct al noului comandant al operaţiunii militare ruse din Ucraina, Valeri Gherasimov, a mers joi în Belarus pentru a inspecta pregătirea de…
Mai mulţi consilieri locali ai USR Cluj propun înfiinţarea, în premieră naţională, a unui consorţiu administrativ care are ca scop eficientizarea serviciilor publice şi implementarea de investiţii cu fonduri europene şi guvernamentale, consorţiu din care…
Bucureștenii au pierdut anul trecut 91 de ore în trafic, adică aproape patru zile, din cauza ambuteiajelor, potrivit unui studiu realizat de compania INRIX Research. Bucureștiul se află pe locul 19 din punct de vedere…
Un tribunal rus a condamnat un soldat profesionist la cinci ani de închisoare pentru că a refuzat să meargă la război în Ucraina, au spus joi surse judiciare, potrivit AFP. Procesul a avut loc la…
Cel mai apropiat colaborator al fostului papă emerit Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul Georg Gaenswein, a publicat joi un mult aşteptat volum de memorii în care îl critică pe papa Francisc, dezvăluind tensiunile dintre acesta și…
Primarul Londrei, Sadiq Khan, îndeamnă guvernul britanic să admită „daunele uriaşe” provocate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi să recunoască totodată că „Brexitul nu funcţionează”, relatează AFP, citând din textul unui discurs ce…
Prima doamnă a Franţei, Brigitte Macron, fostă profesoară, în vârstă de 69 de ani, se declară în favoarea purtării obligatorii a uniformei în şcoală, fiind de părere că astfel s-ar putea diminua inegalitatea socială în…
Decanul Facultății de Științe Politice din Universitatea București, Cristian Preda, semnalează că o teză de doctorat susținută în cadrul școlii doctorale de știință politică din UB a fost invalidată de comisia de specialitate a Consiliului…
Vârsta maximă de recrutare în forţele armate ruse ar putea creşte din primăvară de la 27 la 30 de ani, a declarat deputatul Andrei Kartapolov într-un interviu preluat joi de Reuters din ziarul oficial al…
Primăria Capitalei primește 60 milioane lei prin PNRR pentru construirea unui centru de psihiatrie pediatrică la spitalul Obregia, a anunțat primarul general, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook. ”Creștem calitatea serviciilor medicale și realizăm noi…
O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare arată cum operatorii de drone ucraineni au surprins un soldat rus ce zace dârdâind de frig în mijlocul unui câmp. Înregistrarea video de doar 14 secunde…
Autoritățile vor să deschidă punctul internaţional de trecere a frontierei de stat și Biroul Vamal de Frontieră Racovăț, România – Diakivți, Ucraina, pentru traficul internaţional de persoane, în regim de trafic pietonal şi rutier,inclusiv autobuze,…
Cancelarul Austriei Karl Nehammer a fost miercuri invitat la o emisiune de la postul public în cadrul emisiunii moderate de jurnalistul Martin Thür, care i-a pus mai multe întrebări incomode, inclusiv despre vetoul din 8…
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii se pregătesc să se înscrie la granturile PNRR de câte 20.000-100.000 euro pentru digitalizarea activității, în sesiunea programată să înceapă pe 1 februarie 2023, iar pe 11 ianuarie 2023,…
Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere în România, iar în aceste zile s-au înregistrat și primele două cazuri de triplă infecție respiratorie: un copil de 3 ani din București, care a ajuns la camera de…
Poliția Capitalei a anunțat, joi, că a prins și dus la audieri o persoană care în 21 decembrie a tâlhărit doi cetățeni străini cărora le-a furat un rucsac în care aveau 12.000 de dolari și…
Şoferul camionului care s-a blocat, joi, în Pasajul Unirii, spune că nu a văzut limitatorul de înălțime amplasat înainte de intrarea în tunel. „Nu am văzut indicatorul și atât”, a afirmat șoferul, conform unor imagini…
LKAB, compania de stat a Suediei în domeniul mineritului, a anunțat joi că a identificat zăcăminte de peste un milion de tone de pământuri rare în zona Kiruna din nordul țării, acesta fiind cel mai…
Un startup ce a lansat o aplicație de stocare de informații și programări la medicul veterinar, fondat de români, a obținut o finanțare de 11 milioane de dolari într-o rundă de investiții serie A condusă…
ANAF a realizat un material informativ privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenție. Broșura „Cum și unde ne putem plăti obligațiile fiscale” listează și explică mijloacele prin care contribuabilii pot achita către ANAF impozitele,…
Aurel Mitran, unul dintre cei mai importanţi impresari şi producători de spectacole, manager al Holograf, Iris, Compact, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Laura Stoica, a încetat din viață, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind depus la Teatrul…
Numărul total de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) înregistrat în România în săptămâna 2 – 8 ianuarie a fost de 102.884, comparativ cu 74.567 de cazuri înregistrate în săptămâna precedentă (cu…
CEO-ul companiei petroliere naţionale din Emiratele Arabe Unite a fost desemnat joi în funcţia de preşedinte al celei de-a 28-a sesiuni a Conferinţei ONU pentru climă (COP28), care va avea loc în 2023 în această…
Angajații pot avea anumite facilități, de la 1 ianuarie 2023, dacă angajatorii doresc asta, opțiunea nefiind obligatorie. Practic, dacă un angajator vrea să dea un soi de creștere salarială, poate aplica lejer noile prevederi fiscale.…
La jumătatea ȋndepărtaţilor ani 1990, exista ȋn rândul studenţilor o fervoare religioasă greu de imaginat astăzi. Curioasă, deschisă, ecumenică (groaznic şi infrecventabil cuvânt pentru pravoslavnicii de astăzi), deloc fundamentalistă. În fine, poate sunt eu prea…
Guvernul Republicii Moldova analizează ieșirea oficială din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizația condusă de Moscova din care fac parte 9 dintre cele 15 foste state care alcătuiau uniunea sovietică, a declarat ministrul de Externe de…