Sari direct la conținut
miercuri 25 august
Germania a afirmat, miercuri, că a primit asigurări de la talibani că afganii vor putea părăsi ţara cu avioane comerciale după retragerea trupelor americane la 31 august, scrie AFP, potrivit News.ro. Adjunctul biroului politic al…
Femeile și fetele din Afganistan sunt tot mai înspăimântate după ce talibanii le-au spus să rămână în case fiindcă nu sunt în siguranță în apropierea luptătorilor islamiști, relatează CNN. Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al…
O jurnalistă afgană a mărturisit în lacrimi, cu vocea sugrumată de disperare, pentru BBC că dacă talibanii ar fi știut cine e ar fi omorât-o. ”Trebuie să îmi părăsesc țara. Nu pot să trăiesc aici”,…
O doză de rapel cu vaccinul anti-Covid Johnson & Johnson a crescut semnificativ nivelurile de anticorpi, conform datelor intermediare a două studii clinice aflate în stadii preliminare, a declarat miercuri compania, relatează Reuters. A doua…
Oamenii de știință au descoperit cel mai apropiat vecin al Soarelui nostru, relatează Forbes. Folosind un nou telescop construit în Chile, astronomii au descoperit asteroidul cu cea mai rapidă orbită detectată vreodată, acesta apropiindu-se mai…
În ultimele 24 de ore, în România s-au vaccinat împotriva COVID 13.489 de persoane, dintre care 9.630 cu prima doză, conform datelor transmise miercuri de către Comitetul de coordonare a vaccinării. De la debutul campaniei…
O clădire cu două etaje din Torino, locuită de muncitori albanezi și români, s-a prăbușit în urma exploziei unei butelii. Un copil de 4 ani a murit, iar mai multe persoane au fost rănite. Conform…
Talibanii au capturat peste 100 de elicoptere militare fabricate în Rusia, a spus șeful unei companii rusești exportatoare de arme. Totuși, elicopterele ar putea sta mai mult la sol pentru că nu au acces la…
România va participa cu 200 de soldați la operație militară pentru evacuarea cetățenilor afgani care au lucrat pentru misiunile NATO în Afganistan, precum și a membrilor familiilor acestora. Operația NATO va consta, în principiu, în…
Medicii din Timișoara se confruntă cu un fenomen care tinde să capete amploare: unii pacienți cu COVID-19 ajung la spital cu forme severe, deși spun că sunt vaccinați, scrie tion.ro. „Noi ne punem problema: cei…
Cu exact o lună înainte de alegerea președintelui PNL, liderii liberali și-au exprimat opțiuniile și și-au ales deja în ce tabăra vor juca. Dincolo de declarațiile oficiale, eșalonul trei al PNL, mai exact delegații vor…
Instituirea „situației epidemice de anvergură națională” conferă guvernului federal ample drepturi speciale de combatere a pandemiei de Covid-19. Verzii și liberalii din Bundestag consideră însă că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru această stare de…
Ministerul Muncii va implementa în următorii 3 ani un sistem IT care să permită interacțiunea online a cetățeanului cu ministerul și cu instituțiile aflate în subordine, coordonare sau autoritate, proiect de investiții adoptat miercuri în…
Sunt șanse minime ca rectificarea bugetară să mai fie adoptată în această săptămână, cum anunțase anterior premierul Cîțu, din cauza lipsei de acord în Coaliție privind programul de 10 miliarde de euro Anghel Saligny, despre…
Grădina zoologică din Anvers i-a interzis unei vizitatoare fidele să își vadă cimpanzeul favorit fiindcă relația dintre cei doi perturbă abilitatea animalului de a se atașa de celelalte maimuțe, relatează Insider. Adie Timmermans a fost…
Instituțiile de învățământ superior care au eliberat diplome de doctor în perioada ianuarie 1990 – iunie 2016 au obligația să elaboreze o „strategie proprie de prevenire și combatere a fenomenului de plagiat și să demareze…
Legislația în domeniul achizițiilor publice a fost modificată de către guvernul Cîțu printr-o Ordonanță de Urgență menită să flexibilizeze și să urgenteze implementarea proiectelor majore de investiții, în special în perspectiva respectării programului pentru proiectele…
Propunerea de modificare a Legii monumentelor istorice are ca scop debirocratizarea, digitalizarea, responsabilizarea profesioniștilor și actualizarea procedurilor, în concordanță cu realitatea socială, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Culturii . ”Cred că trebuie să…
Operatorul centralei avariate Fukushima Daiichi (nord-estul Japoniei) a anunțat miercuri că dorește să deverseze în ocean mai mult de un milion de tone de apă contaminată, care este în acest moment depozitată în cisterne, printr-un…
OnlyFans și-a schimbat decizia și va permite creatorilor de conținut să posteze și după 1 octombrie clipuri cu conținut pornografic, scrie Bloomberg. Modificarea radicală vine ca urmare a protestelor creatorilor de conținut de pe platformă…
Ministerul Culturii vrea să modifice Legea monumentelor și să scoată Comisiile Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din circuitul de avizare a proiectelor imobiliare din zonele protejate, dacă proiectul imobiliar este semnat de un expert…
Agențiile IMM din subordinea Ministerului Economiei au început, de miercuri, să trimită contracte către sute de beneficiari admiși în lista de așteptare, la Măsura 2 de sprijin COVID pentru firme, au declarat pentru StartupCafe.ro, surse…
Sir Mick Jagger și Keith Richards i-au adus omagii colegului lor de trupă Charlie Watts, după moartea bateristului Rolling Stones, dar nu au fost singurii artiști celebri care și-au exprimat durerea. Sir Paul McCartney și…
Raperul Kanye West a demarat procesul oficial de a-și schimba numele în porecla sa monosilabică alcătuită din doar două litere, relatează Insider. Artistul american a demarat marți procedurile legale de a-și schimba numele din Kanye…
Președintele SpaceX Gwynne Shotwell a afirmat marți că criza de oxigen lichid a devenit atât de severă încât afectează capacitatea companiei aerospațiale de a lansa rachete și a cerut oamenilor să îi trimită un mail…
Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 ar putea primi tichete de masă în valoare de 100 de lei, conform unui proiect despre care HotNews.ro a scris marți. Autoritățile estimează că impactul bugetar aferent tichetelor este…
Operatorul aerian național TAROM a transportat aproximativ 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Vietnam, ca urmare a unei donații făcute de către statul român. „În data de 23 august 2021, o aeronava TAROM Boeing…
Grupul Samsung a decis să crească cu o treime investițiile pe care le va face în toate domeniile în care este prezent, totalul urmând să fie de 205 miliarde dolari în următorii trei ani, în…
Șoferul unui TIR a reușit în ultimul moment să evite o femeie de 90 de ani, care a sărit practic în fața mașinii, traversând șoseaua în fugă. Pentru a evita impactul, șoferul a tras de…
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, admite că „scumpirile sunt evidente” la toate produsele, inclusiv în piață, el vorbind și despre triplarea prețului cherestelei și dublarea prețului la fier beton. Întrebat, miercuri, la finalul ședinței de guvern,…
„Tot văd în ultima perioadă postări despre referendumul din Sectorul 1. Gabriela Firea nici nu stă în București, dar este prima pe lista de semnături. Victor Ponta s-a grăbit și el deși stă în alt…
Peste 8.500 de persoane vor fi angajate treptat în MAI în următorii 4 ani, o măsură menită să rezolve deficitul de personal la intervenții al IGSU, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri de Guvern. Raed Arafat…
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui tren aflat în Gara Titu, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa. Conform ISU Dâmbovița, citat de Agerpres, la…
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marţi o cerere a 672 de pompieri profesionişti şi voluntari împotriva vaccinării lor obligatorii contra COVID-19 în Franţa, a anunţat miercuri CEDO, potrivit AFP. „Curtea a apreciat…
Bărbatul al cărui portret ca bebeluş a fost folosit pentru coperta albumului „Nevermind”, apărut în urmă cu 30 de ani, a dat în judecată trupa Nirvana şi terţi pentru pornografie infantilă, informează Variety citată de…
Înhumările în cimitirele din municipiul Galaţi nu vor mai putea fi făcute duminica după ce Societatea de Gospodărire Urbană, care are în administrare cimitirele din oraş, a emis o decizie în acest sens. Potrivit acesteia,…
Peste 80% din cazurile de COVID-19 și 94,7% dintre decesele COVID din ultima săptămână au fost la persoane nevaccinate, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Concluziile raportului INSP Pentru săptămâna…
Kaspersky a analizat datele anonimizate, furnizate voluntar de Privacy Checker, un site web care conține sfaturi utile cu privire la setările de confidențialitate pentru diverse servicii și platforme de internet. Rezultatele reflectă serviciile și platformele…
Ordonanța de urgență prin care se interzice oficial punerea pe piață a unor produse din platic de unică folosință a fost adoptată miercuri de guvern, fiind transpusă astfel, cu aproape două luni întârziere față de…
Persoanele vârstnice, nedeplasabile sau greu deplasabile vor putea fi vaccinate împotriva COVID-19 acasă, de medicul de familie, prevede o Ordonanță de Urgență adoptată în ședința de Guvern de astăzi. OUG-ul reglementează, de asemenea, și posibilitatea…
Liderul mișcării de rezistență afgane jură că nu seva preda niciodată, dar spune că este dispus să discute cu talibanii despre un acord de pace. În primul său interviu după preluarea controlului de către talibani…
Pe 14 noiembrie 2020, un incendiu devastator a mistuit secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, zece pacienți murind în tragedie. Aflat în acea noapte de gardă la secția ATI, medicul Cătălin Denciu…
Fostul ministru PSD al Finanțelor Eugen Orlando Teodorovici anunță că l-a dat în judecată pe premierul Florin Cîțu, care l-a acuzat de mai multe ori că ar fi spion rus. Mai mult, Teodorovici susține că…
Condițiile de înființare și funcționare a cabinetelor medicale veterinare și a firmelor din domeniul contabilității sunt mai restrictive decât cele necesare pentru desfășurarea activității cabinetelor medicale umane, constituind bariere care afectează concurența, a anunțat miercuri…
Rata de infectare cu noul coronavirus este în creștere la nivel național, ajungând la 0,31, potrivit datelor oficiale publicate miercuri. Cea mai mare incidență la mia de locuitori, la 14 zile, este în județul Ilfov,…
România a depășit miercuri pragul de 800 de cazuri zilnice de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost raportate 849 de îmbolnăviri, în urma a 36.998 de teste, conform datelor oficiale. În total, de…
Administrația Școlilor Sector 6 a cumpărat mașini de tuns iarba pentru 46 de școli la preț dublu față de prețul pieței. Pentru fiecare mașină de tuns iarba s-a plătit circa 3.400 de lei, în timp…
Confruntate cu un declin demografic cauzat de propriile politici privind natalitatea practicate în ultimele decenii, autoritățile comuniste din China au adoptatla sfârșitul săptămânii trecute o modificare a legislației care le permite cuplurilor să aibă câte…
Emil Marius Alecu, zis Bebino, a fost din nou reţinut de poliţişti după ce ar fi făcut presiuni asupra unui martor în scandalul cu săbii care a avut loc în ianuarie în zona Tei –…
OnlyFans, site celebru pentru conținutul pornografic generat de useri, a anunțat că din 1 octombrie va interzice clipurile cu conținut sexual explicit. Este o lovitură atât pentru platformă, cât și pentru creatorii de conținut de…