Sari direct la conținut
miercuri 25 ianuarie
„Pun pe picioare un proiect de societate, asta fac. Sunt manager la firma care imblanzeste viitorul. Am pus si pe Facebook. Asta e ce fac eu, asta e ocupatia mea. Stiu ca nu e in…
Atentie la derapaje, daca vrem sa iesim din criza. Ipoteza intrarii zonei euro in recesiune apare tot mai des in analizele economice si in prognozele publicate in ultimele zile. Daca acest lucru s-ar materializa, implicit,…
Teribila poveste a doua surori minore, insarcinate si maritate cu forta fiindca nu mai „produc” alocatii. De cum s-a auzit, saptamana trecuta, ca surorile Pantu din Valu lui Traian, judetul Constanta, au burta la gura,…
Romanii au posibilitatea sa se angajeze si in acest an la una dintre institutiile Uniunii Europene. Oficiul european pentru selectia personalului (EPSO) va scoate la concurs, in luna martie, 300 de posturi de administratori (prima…
Presedintele Columbiei a declarat intr-un discurs sustinut recent ca gherila anti-guvernamentala FARC are atat de multa nevoie de bani incat membrii sai au inceput sa vanda vite, relateaza CNN. Fortele Armate Revolutionare din Columbia „construiesc…
Aproximativ 3.000 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare in rezerva au protestat marti, 24 ianuarie, in Piata Victoriei si au sustinut un mars pana in fata Televiziunii publice. Sindicalistii, condusi de Mircea Dogaru, au scandat…
E vremea sa ne trezim din cosmarul televizat si sa rostim raspicat cateva evidente. Nu, Romania nu este o dictatura, nici Basescu un tiran. Nu, nu asistam la o revolutie, nici ca aceea din tarile…
marți 24 ianuarie
Sotia capitanului navei Costa Concordia, acuzat ca ar fi provocat scufundarea vasului, s-a declarat profund indignata de modul in care sotul ei a fost portretizat de mass-media, scrie Reuters. Capitanul Francesco Schettino a fost acuzat…
Un avion de tip cargo care venea de la Sofia a lovit cu aripa dreapta doi stalpi pe aeroportul din Timisoara, anunta Realitatea TV. Pilotul nu a respectat indicatiile turnului de control. Nu s-au inregistrat…
Parlamentul francez a aprobat luni noapte un proiect de lege care recunoaste faptul ca aproximativ 1,5 milioane de crestini armeni au fost ucisi de turci in timpul Primului Razboi Mondial. Oricine neaga acest lucru risca…
Un grup de circa 7 tineri din Piata Universitatii le-au oferit flori jandarmilor, la scurt timp dupa ce suporterii echipelor de fotbal au plecat de la protest, transmite corespondentul HotNews.ro la fata locului. Unii jandarmi…
Colonelul Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), mentionat marti seara de presedintele Traian Basescu in declaratiile prin care i-a atacat foarte dur pe liderii Opozitiei, comparindu-le mesajele cu ale fostului presedinte comunist al…
O familie de americani care s-a prabusit cu avionul in ocean a fost salvata de mai multi straini aflati pe o barca din apropiere, transmite ABCNews. Incidentul dramatic a avut loc in Roatan, o mica…
In epoca in care traim, rezultatul unei (r)evolutii nu este modelat doar de vigoarea protestelor din strada sau de pofta de putere a unor oportunisti inteligenti, ci mai ales de povestea care se impune ca…
„Alaturi de multi oameni in aceasta seara nu am vazut un presedinte al Romaniei, ci un dictator in delir, a incalcat in aceasta seara din nou Constitutia, pentru ca stiti foarte bine ca atunci cand…
O noua echipa de comando americana actioneaza in Golful Persic, in apropiere de Iran, afirma Danger Room, citand surse din U.S. Special Operations Command. Informatiile despre trupa de elita aflata in zona vin in contextul…
Cum explicam fanatismul revolutionar in veacul al XX-lea? Cum a fost posibila orbirea unor intregi generatii? Ce explica adeziunile infierbantate, devotiunile nevrotice, acele “caderi la Partid” despre care scriau Aleksander Wat si Belu Zilber? Putem…
„Sustinem protestatarii din Romania si vrem ca acest regim si acest presedinte al Romaniei sa plece”, a spus Vladimir Voronin, presedintele Partidului Comunistilor din Republica Moldova, chiar in ziua mitingului USL de joi, 19 ianuarie.…
Deputatul PNL, Adriana Saftoiu, a declarat, pentru HotNews.ro, ca nu va reveni asupra demisiei din Parlament indiferent de decizia USL si spune ca decizia a fost agreata de liderul PNL, Crin Antonescu. Pe de alta…
Mai multe obiecte ce seamana cu fiinte vii au fost detectate in fotografiile realizate de o sonda sovietica, in 1982, in timpul unei misiuni pe planeta Venus, potrivit unui articol publicat in revista Solar System…
Romanian President Traian Basescu signed on Tuesday the decree by which Foreign minister Teodor Baconschi is dismissed from office and the decree by which Cristian Diaconescu is named head of the Romanian diplomacy, the presidential…
„Se observa o veselie a demolarii”, a declarat marti presedintele Traian Basescu la ceremonia de investitura a noului sef al diplomatiei Cristian Diaconescu, in prima declaratie facuta dupa debutul protestelor impotriva actualului regim politic. El…
Presedintele PNL, Crin Antonescu considera ca Adrian Nastase ar trebui sa faca un mare pas inapoi din viata politica daca va primi o condamnare intr-unul din dosarele pe care le are. Antonescu a facut declaratia…
„Parlamentul nostru este in totalitate de stanga. Toate cele patru partide sunt de stanga. Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa ne asteptam la un flux insemnat de reforme. Este ceea ce, de fapt, ma…
BERBEC Nu sunteti hotarat sa actionati conform planurilor care v-au fost impuse de catre sefi sau de catre cei cu care colaborati. Vi se pare ca sunteti inselat si nu sunteti departe de adevar. Sanatate…
Premierul turc a declarat marti ca o lege adoptata de parlamentarii francezi, prin care se incrimineaza negarea genocidelor, inclusiv a celui armean din 1915-1916, este „rasista”, transmite BBC. Recep Tayyip Erdogan a declarat in fata…
Presedintele Comisiei pentru politica externa din Senat, Titus Corlatean (PSD), a declarat marti ca numirea lui Cristian Diaconescu ca sef al diplomatiei este neconstitutionala si „lovita de nulitate” deoarece persoana propusa pentru a ocupa functia…
Guvernul spaniol a decis ca de la 1 ianuarie 2012, cetatenii romani din Spania, care sunt ingrijitori la domiciliu sa nu mai fie obligati sa plateasca nicio cotizatie catre stat, responsabilitatea revenind angajatorului, informeaza, marti,…
Am scris acest articol încercând în prima parte să explorez câteva date de istorie personală ale copilului, adolescentului Raed, disponibile public, desenand contextul cultural, etnic şi religios aparte în care a crescut si s-a format…
„Nemultumirea poporului este ca un monstru marin care inoata linistit in adancuri. Daca il zgandari iese la suprafata. Niciodata nu stii cat de tare l-ai zgandarit. Asta afli prin sacrificii rituale. La inceput ii dai…
Fondul Monetar International (FMI) a revizuit in scadere prognozele cu privire la cresterea economica a Europei Centrale si de Est, care este amenintata de tensiunile din zona euro, se arata intr-o actualizare a raportului World…
Cand am vazut hotararea cu care a fost sacrificat dl. Baconschi si rapiditatea cu care a fost inlocuit cu dl. Diaconescu, am realizat ca guvernul traieste intr-o alta Romanie, nu in cea a marii majoritati…
Aproximativ 1.500 de persoane protesteaza, marti, in Bucuresti si in alte localitati din toata tara, in Piata Universitatii fiind peste 200 de manifestanti la aceasta ora, potrivit situatiei inregistrate pana la ora 17.00, prezentata de…
Romania si alte 12 state din Uniunea Europeana (UE) vor primi joi notificari oficiale privind initierea procedurilor de infringement din cauza esecului de a implementa, pana la 1 ianuarie, decizia UE de interzicere a cresterii…
Un locuitor din orasul australian Perth a filmat momentul in care a fost lovit de fulger, in timp ce urmarea o furtuna in gradina din spatele casei sale, transmite DailyTelegraph. Russell Southey a asigurat-o pe…
Ministerul Economiei a desemnat castigatorul licitatiei pentru selectarea Intermediarului Ofertei Publice Secundare Initiale de vanzare pe bursa a pachetului de 15% din actiunile Romgaz. Acesta este consortiul format din: Erste Group Bank AG, Goldman Sachs…
Ministrii de finante din Uniunea Europeana au deschis calea unor sanctiuni fara precedent pentru deficit excesiv impotriva Ungariei, prin aprobarea unei recomandari in acest sens a Comisiei, a declarat un diplomat european citat de AFP.…
Un proiect de Ordonanta de Urgenta (OUG) privind eliberarea benzilor de frecvente radio prin care s-ar putea introduce in Romania viitoarele servicii de internet broadband 4G/LTE a fost lansat marti in consultare publica de catre…
La Bruxelles a fost prezentat marti un prototip al unei masinute electrice numita Hiriko ce iese in evidenta prin faptul ca se poate plia pentru a ocupa foarte putin spatiu in parcare. Proiectul dezvoltat de…
Pamantul va fi afectat marti si miercuri de cea mai puternica furtuna solara din ultimii sapte ani, sustin oamenii de stiinta citati de BBC News. Particulele emanate de Soare constituie un motiv de ingrijorare pentru…
Ministrul demis de externe, Teodor Baconschi, crede ca postarea de pe blog care i-a atras demiterea a fost o greseala pentru care a platit, a spus el intr-o conferinta de presa de bilant. El crede…
Supravegherea agentiilor de rating ar putea ajuta la eliminarea conflictelor de interese, iar obligarea companiilor sa schimbe agentia care le evalueaza dupa o perioada de timp ar putea reduce concurenta intre aceste institutii, au aratat…
Primii patru turişti care vor avea ocazia să se cazeze în România într-un iglu de gheaţă vor putea fi primiţi sâmbătă, 28 ianuarie 2012, chiar la inaugurarea acestuia, la peste 2.000 de metri altitudine, în…
„Nici o persoana si nici un parlamentar al PNL nu a demisionat”, a afirmat marti presedintele formatiunii liberale, Crin Antonescu. Declaratia sa a fost facuta dupa ce mai multi liberali si-au scris demisiile din Parlament…
Un grup care s-a autointitulat Consiliul National al Societatii Civile a trimis astazi, 24 ianuarie, la Cotroceni o lista de revendicari. Acestia solicita, printre altele, demisia presedintelui, alegeri anticipate separate, „dreptul la reprezentare parlamentara corecta…
Ce putem învăța din demiterea lui Teodor Baconschi? Să înțelegem că avem în fruntea țării un premier-hermeneut și nu, mai degrabă, avatarul unui vechi UASCR-ist? Au devenit toți granzii PDL atenți la nuanțele comunicării cu…
S-ar putea ca, în curând, timpul să demonstreze că frustrările sociale nu sunt un monopol al erei Băsescu. Tulburările care au avut loc cu precădere în Bucureşti, începând cu 12 ianuarie, au dat naştere la…
Filmul mut „The Artist” si pelicula „Hugo”, regizata de Martin Scorsese, se numara printre peliculele nominalizate la categoria „Cel mai bun film” a Premiilor Oscar 2012, anuntat marti dimineata la Los Angeles, transmite Reuters. De…
Pachete de actiuni de la multe companii din portofoliul Ministerului Economiei vor listate pe bursa in cursului anului 2012. Pentru a evita un esec precum cel inregistrat la incercarea de vanzare a actiunilor Petrom, ar…
Datoria publica a Marii Britanii a atins in luna decembrie a anului trecut 1.004 miliarde de lire sterline, acesta fiind cel mai ridicat nivel inregistrat vreodata, in pofida masurilor de reducere a cheltuielilor luate de…